Deci stăruia poporul cu iudeii, ca Policarp să fie ars. Fiind pregătită mulţime mare de lemne şi vreascuri, Policarp şi-a lepădat brâul şi s-a dezbrăcat de haine. Scoase şi încălţămintea din picioare, iar chinuitorii pregăteau fiarele şi piroanele ca să-l pironească pe Policarp, ca nu cumva să scape din foc. Sfântul a zis către dânşii: „Nu se cade să mă pironiţi, pentru că Cel ce are să-mi dea răbdare în văpaia focului, Acela îmi va da şi bărbăţie ca să nu mă mişc din loc sau să mă întorc în vreo parte”.
Deci nu l-au pironit, ci numai l-au legat şi au pus pe bătrân pe lemne, ca pe un berbec ales din turmă, legat pentru jertfa lui Dumnezeu, spre miros cu bună mireasmă. Şi se ruga Sfântul Policarp, zicând:
„Mulţumesc Ţie, Doamne Dumnezeule, că, împreună cu Mucenicii şi Mărturisitorii Tăi, ai binevoit a mă rândui să beau paharul Patimilor Hristosului Tău şi să fiu părtaş durerilor Lui, precum şi la învierea vieţii veşnice. Primeşte-mă ca o jertfă aleasă şi bineplăcută ochilor Tăi, pe care Tu singur ai văzut-o mai înainte şi ai aşezat-o aşa cum ai săvârşit-o, Dumnezeule adevărat, pe Care eu Te slăvesc, Te laud, precum şi pe Iisus Hristos, Fiul Tău, Arhiereul Cel veşnic, cu Care se cuvine Ţie şi Sfântului Duh toată cinstirea şi slava, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.”
Extras din Viețile Sfinților.
