Pilda însemnată a celor zece fecioare are ca scop conştientizarea faptului că trebuie să fim mereu pregătiţi şi cu candelele aprinse (virtuţile noastre), pentru întâmpinarea Mirelui ceresc, care va veni pe neaşteptate, ca un fulger, fără de veste, fie prin moartea fiecăruia, fie la a Doua Venire.
Mirele este preadulce, frumos şi plin de bunătate. Mireasa Lui este fiecare suflet, căruia drept zestre i se oferă Preacuratul Trup şi Sânge al Său. Cămara nunţii este Biserica, în care prin Sfânta Împărtăşanie ne unim cu Hristos, fapt ce constituie arvuna nunţii ce va avea loc în Împărăţia Lui Cerească. Untdelemnul candelei, care o menţină aprinsă şi dă lumină, este dreapta credinţă, care trebuie însoţită de dumnezeieştile virtuţi şi de faptele bune. Somnul fecioarelor este trândăvia duhovnicească şi amânarea ispititoare. Sfântul Tihon Rusul spunea odată cu umor: „Iadul este aşternut cu «o să…». O să mă rog, o să mă pocăiesc, şi vine moartea şi vom rămâne cu intenţiile noastre foarte bune, dar nerealizate”. De asemenea mai spunea: „În iad vor fi şi oameni răi, şi milostivi, şi dintre cei care au mers la Biserică, şi feciorelnici, dar niciun om smerit. Şi în Rai vor fi oameni diferiţi, dar niciun om mândru“. Fecioarele înţelepte aveau fecioria, dar aceasta n-a fost suficientă de una singură pentru a intra în cămara de nuntă. Cel ce se laudă pentru virtutea lui pierde răsplata cerească a ostenelilor sale. Somnul fecioarelor mai înseamnă şi conştiinţa relaxată, slăbirea criteriilor ortodoxe. Diavolul obişnuieşte în mod inteligent sa ofere somnifere dulci. Evanghelia, ca trâmbiţare duhovnicească, îl deşteaptă pe om, ducându-l la izbăvire.
Desigur, este foarte de lăudat înfrânarea ascetică şi cu adevărat mare izbândă este fecioria cea curată, dar fără inimă milostivă lumina lor păleşte. În cele cinci fecioare înţelepte se îmbinau în chip minunat fecioria cu milostenia. Însă fecioarele neînţelepte, deşi izbutiseră un lucru mare, fecioria, au nesocotit un lucru mai mărunt, milostenia, şi au rămas în afara bucuriei veşnice. Fecioarele cele neînţelepte nu sunt diferite faţă de cele care au fost târâte de ispitele puternice ale trupului nesătul. Au iubit banii, s-au zgârcit fără rost, au fost ademenite de somn. Somnul este moartea. Fecioarele neînţelepte, după moarte au cerut untdelemnul îndurării, dar nu li s-a dat. Milosteniile străine nu aduc mântuirea, împrumuturile nu se pot face mereu. Îmbinarea dintre înţelepciunea preabunului Iosif şi milostenia celor cinci fecioare înţelepte se dovedeşte mântuitoare în drumul nostru spre întâmpinarea Patimilor Domnului.
Cel mai mare predicator al tuturor veacurilor, înţeleptul monah şi ascet al cetăţilor, Sfântul Ioan Gură de Aur, ajunge să spună că „milostenia este mai mare decât fecioria“. Însă prin asta n-a vrut să spună că o virtute poate fi singură, depărtată şi izolată de celelalte.
Extras din Tăcerea cea bine grăitoare– Monahul Moise Aghioritul, Editura Egumenița, via http://manastireasuruceni.md.
Puteți citi și:
