Să iubim nu doar cu mintea, ci și cu inima

– Gheronda, uneori înţeleg cu mintea că trebuie să-l iubesc pe celălalt, dar nu simt înlăuntrul meu dragoste.

– Încet-încet, din minte se va duce şi în inimă şi atunci vei simţi dragostea. Ca să-l iubeşti pe celălalt, trebuie să lucreze şi inima, nu este de ajuns doar mintea. Dacă lucrezi numai cu mintea, poţi ajunge să spui: „Acum trebuie să-l rabd pe acesta” sau: „Trebuie să iau aminte să nu-i spun asta, să nu-i fac cealaltă” etc. Asta înseamnă că nu-l iubeşti pe celălalt. Îl vezi ca pe un străin, nu-l vezi ca pe un frate pentru care să te doară şi să-ţi tresalte inima.

– Gheronda, când există o depărtare între minte şi inimă, dacă iau o atitudine raţională, inima va urma mintea?

– Cât de departe este inima de minte? De ce să existe depărtare?

– Pentru că, deşi cu mintea iau o poziţie corectă, inima nu o poate urma, fiindcă este stăpânită de patimi.

– Este bun diagnosticul pe care îl dai, dar nu e de ajuns; este nevoie şi de strădanie pentru a te vindeca. Toată lucrarea duhovnicească o face mintea împreună cu inima. Mintea este emiţătorul, iar inima receptorul. Pe oricare frecvenţă întorci emiţătorul, pe aceeaşi frecvenţă va lucra şi receptorul. Dacă mintea lucrează lumeşte, trimite inimii semnale lumeşti; dacă lucrează duhovniceşte, inima se înduioşează şi suferă duhovniceşte. De pildă, cum poţi să mănânci mult, când te gândeşti că în altă parte oamenii mor de foame sau că beduinii mănâncă bălegarul de la cămile?

– Am observat că eu nu iubesc cu inima, ci cu mintea. Cum va putea inima să lucreze?

– Nu ştii? Medicii de astăzi, ca să facă inima să lucreze, găuresc pieptul şi pun înăuntru o… baterie. Şi noi trebuie să lucrăm cu mintea noastră, astfel încât ea să găurească inima pentru ca s-o ia din loc şi să înceapă să lucreze.

– Cum se poate face aceasta, Gheronda?

– După mine, aceasta se face în trei moduri: fi e simţi multă recunoştinţă pentru binefacerile lui Dumnezeu, încât se dezgheaţă şi-i dă slavă lui Dumnezeu, fie îţi simţi greutatea păcatelor tale şi ceri cu durere iertare de la Dumnezeu, fie te pui în situaţia celuilalt aflat la ananghie şi suferi pentru el.

– Gheronda, eu am un comportament spontan. Mă port aşa cum simt. Este bine acest lucru?

– Ascultă, când în inimă există dragoste curată şi deplină către Dumnezeu, atunci orice manifestare spontană a inimii este curată. Când însă nu există în inimă dragoste curată, atunci spontaneitatea trebuie frânată, căci această manifestare spontană este plină de toxine lumeşti.

– Ce mă va ajuta să-mi temperez spontaneitatea?

– Tu nu ai condus maşina? Nu avea frână? Aşadar, ia spune-mi ce trebuie să faci acum când ai rămas fără… frâne?

– Trebuie să pun frână inimii.

– Da, trebuie ca mintea să frâneze inima, pentru că, atunci când inima o ia înainte, se iroseşte fără rost. Ţie Dumnezeu ţi-a dat şi multă minte şi multă inimă, dar nu-ţi foloseşti mintea pentru a frâna inima şi de aceea o iroseşti. Să te gândeşti bine înainte de fiecare acţiune, ca să pui corect la lucru inima pe care ţi-a dat-o Dumnezeu, cu simplitate şi mărinimie.

Total
22
Shares
Previous Post

Viața Cuviosului Paisie Aghioritul – 13. Sprijinul familiei sale

Next Post

După moarte, sufletele sunt așezate fiecare împreună cu celelalte suflete care i se aseamănă

Related Posts