Să ne legăm rănile

– Părinte, intru în panică atunci când am căderi în nevoinţa mea.

– Nu te teme! Este luptă şi vom avea şi răni. Acestea se vindecă prin spovedanie. Iată, soldaţii aflaţi în război, atunci când sunt răniţi într-o luptă, aleargă imediat la medic, îşi leagă rana şi continuă să se lupte cu mărime de suflet. Între timp dobândesc şi experienţă din rănire şi se păzesc tot mai bine, astfel încât să nu mai fie răniţi. Aşa şi noi, atunci când suntem răniţi în nevoinţa noastră, nu trebuie să ne pierdem curajul, ci să alergăm la medic, adică la duhovnic, să-i arătăm rana, să ne vindecăm duhovniceşte şi să continuăm din nou lupta cea bună[1]. Rău este atunci când nu căutăm să-i aflăm pe vrăjmaşii cei înfricoşători ai sufletului, care sunt patimile, şi nu ne nevoim ca să-i omorâm.

– Părinte, unii din mărime de suflet nu merg să se spovedească. „Fiindcă se poate să fac aceeaşi greşeală, spun ei, pentru care pricină să merg şi s-o spovedesc? Ca să-mi bat joc de părintele?”.

– Aceasta nu este corect! Este ca şi cum un soldat ar spune atunci când este rănit: „Fiindcă războiul nu s a terminat şi se poate să fiu rănit din nou, pentru ce să-mi leg rana?”. Dar dacă nu o va lega, va avea hemoragie şi va muri. Se poate ca din mărime de suflet să nu meargă să se spovedească, dar procedând astfel, în cele din urmă se vor netrebnici. Şi vezi, diavolul exploatează până şi harismele. Dacă nu ne curăţim sufletul prin spovedanie, atunci când cădem şi ne murdărim, socotind că iarăşi vom cădea şi ne vom murdări, punem noroi peste vechiul noroi şi după aceea ne vine greu să ne curăţim.

[1] I Tim. 6, 12.

Extras din Nevoință duhovnicească – Cuviosul Paisie Aghioritul, Editura Evanghelismos.

Total
38
Shares
Previous Post

Evanghelia zilei (Luca 4, 38-44)

Next Post

Viețile Sfinților – octombrie, ziua 25

Related Posts