Scopul ascezei: dezbrăcarea de omul nostru cel vechi

– Gheronda, cum pot scăpa de iubirea de sine? Puterile mele trupeşti sunt puţine şi îmi vine greu să mă lepăd de mine însămi şi să mă jertfesc.

– „Jertfa lui Dumnezeu duhul umilit; inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi[1]. Nu biruieşti iubirea de sine ridicând traista grea a celuilalt – nu asta va cere Dumnezeu de la tine, de vreme ce nu ai puteri trupeşti –, ci dacă te smereşti şi rabzi o vorbă grea, o nedreptate. Şi dacă adaugi şi puţină osteneală trupească, făcută din dragoste şi bunătate, ştii cum ajută apoi Dumnezeu?

– Gheronda, ce legătură au osteneala trupească şi asceza cu tăierea patimilor?

– Osteneala trupească supune trupul duhului. Şi postul şi privegherea şi orice asceză, dimpreună cu nevoinţa pentru tăierea patimilor sufleteşti sunt de ajutor atunci când sunt făcute pentru dragostea lui Hristos. Căci dacă nu se nevoieşte cineva pentru a-şi dezrădăcina patimile sufleteşti, mândria, invidia, mânia, ci face numai o asceză trupească seacă, îşi va hrăni patimile cu mândria. Patimile sufleteşti ne pricinuiesc un rău mai mare decât grăsimea trupului. Grăsimea este o tumoare benignă, pe când patimile sufleteşti sunt o tumoare malignă. Nu spun să nu facă cineva asceză, ci să pătrundă înţelesul ascezei, al cărei scop este dezbrăcarea de omul nostru cel vechi.

– Gheronda, cum trebuie să se nevoiască cineva în înfrânare?

– Nevoinţa trebuie să se facă după cum urmează: să-i dai organismului tot ce are nevoie, anume somn, mâncare etc. Apoi să ţinteşti spre tăierea patimilor sufleteşti: poftele, egoismul, invidia şi celelalte. Şi apoi să te înfrânezi de la mâncare şi somn. Atunci va avea sens asceza trupească.

– Cum poţi discerne până unde ajung limitele rezistenţei tale şi de unde începe iubirea de sine?

– Trebuie să te supraveghezi pe tine şi să cercetezi. Cercetând, îţi vei afla măsurile. Şi băcanul care  este neexperimentat la început, atunci când cântăreşte, odată pune mult, altădată puţin. După ce dobândeşte experienţă, pune cât trebuie. În tot cazul, atunci când cineva este tânăr, se poate nevoi mai mult. Cu cât înaintează în vârstă, îi slăbesc puterile şi nu se mai poate sili pe sine însuşi. Dacă se sileşte mai mult decât trebuie, îşi poate vătăma chiar şi sănătatea. De aceea, din când în când trebuie să-şi recerceteze puterile şi să se conformeze noii situaţii.

– Uneori, Gheronda, când mă simt epuizată, mă împuţinez cu sufletul şi nu mai pot face nimic. Nu cumva aceasta este iubire de sine?

– Atunci când te simţi epuizată, să cercetezi dacă nu cumva este din pricina vreunei boli. Dacă nu este din pricina vreunei boli, vezi dacă nu cumva îţi lipseşte somnul sau ai nevoie să mănânci sau să te odihneşti mai mult. Dacă nimic din acestea nu se întâmplă, atunci este de la ispititorul. Ridică-te, începe-ţi treaba ta şi aşa învingi ispita!

– Cât trebuie să stăruiesc, Gheronda, în osteneală? Nu cumva alung Harul lui Dumnezeu prin faptul că mă cruţ pe mine însămi?

– Nu, binecuvântato! Trebuie să iei aminte şi să te opreşti înainte de-a ajunge în situaţia să nu mai poţi.

– Simt însă că nu am împlinit niciodată ceea ce spun Părinţii: „Dă sânge, ca să primeşti Duh[2].

– Ce sânge să dai tu, de vreme ce îţi lipseşte sângele? Tu ai nevoie să ţi se dea sânge… Să fii atentă la patimile sufleteşti!

[1] Psalmul 50, 19.

[2] Vezi Patericul egiptean, Avva Longhin, pf. 6.

Extras din Patimi și virtuți – Cuviosul Paisie Aghioritul, Editura Evanghelismos.

Total
43
Shares
Previous Post

Evanghelia zilei (Matei 12, 1-8)

Next Post

„Miracle, miracle!”: Cum au fost descoperite Moaștele Sfinților Epictet și Astion, cei mai vechi martiri ai Românie

Related Posts