
Dreptul este răsplătit şi în viaţa aceasta
Am văzut suflete care au fost nedreptăţite, dar au suferit nedreptatea cu gânduri bune, iar Harul s‑a revărsat…

Am văzut suflete care au fost nedreptăţite, dar au suferit nedreptatea cu gânduri bune, iar Harul s‑a revărsat…

Părintele pustnic Filaret din Karulia a fost dus la Salonic pentru a apărea în instanţă, fiind acuzat pe…

M‑a întrebat odată cineva: „Ceea ce cântăm în Postul Mare, adică: Adaugă lor rele, Doamne, celor măriţi ai…


Îmi aduc aminte de un avocat care făcuse multe nedreptăţi, cât de mult s‑a chinuit la sfârşitul vieţii…

Faptul s-a petrecut cu ceva ani în urmă, într-unul dintre tribunalele Capitalei. Personaje: soţia, soţul şi mama acestuia.…

Un pustnic a intrat într-o peşteră din cauza ploii şi a găsit o comoară. A ieşit peste măsură…

Cuviosul Paisie Aghioritul ne spune o frumoasă poveste despre nedreptate. * Clipul beneficiază de subtitrare în limba română,…

– Părinte, mă mâhnesc atunci când ceilalţi nu au o părere bună despre mine. – Bine că mi-ai…

– Părinte, cum să-l vedem pe cel care ne nedreptăţeşte? – Cum să îl vedem? Ca pe un…

– Părinte, este corect să spună cineva despre cel ce l-a nedreptăţit: „Dumnezeu să-i răsplătească"? – Cel ce…

Cel ce nedreptăţeşte şi, în general, orice vinovat, când nu cere iertare, este chinuit nu numai de conştiinţa…