În fiecare an, credincioșii ortodocși de pretutindeni îl cinstesc, în ziua de 12 decembrie, pe Sfântului Spiridon, Episcopul Trimitundei, ierarhul care a rămas în istoria și în tradiția Bisericii noastre Ortodoxe ca un model al smereniei demn de urmat, prin care Dumnezeu a lucrat minuni nenumărate atât în timpul vieții sale, cât și după mutarea sa în Împărăția cea Cerească.
Mulți dintre noi am observat, cu siguranță, că în unele Icoane ale Sfântului Spiridon el este zugrăvit purtând un fel de coș pe cap, în loc de obișnuita mitră arhierească, și ținând o cărămidă în mână. Care este explicația din spatele acestei reprezentări?
Înainte de a da un răspuns în acest sens, se cuvine să trasăm câteva repere biografice. Așadar, Sfântul Ierarh Spiridon s-a născut în jurul anului 270, în Askia (Cipru) și a fost păstor de oi încă din copilărie. S-a căsătorit şi a avut o fiică, însă, la scurtă vreme, soția sa a trecut la Domnul, fapt care l-a determinat pe Sfântul Spiridon să îmbrace haina călugărească și să se dedice întru totul lucrării virtuților: în fiecare zi se ruga, postea și îi ajuta pe cei în nevoie. Pentru viața sa duhovnicească aleasă, Dumnezeu l-a învrednicit cu darul facerii de minuni, căci vindeca tot felul de boli, dintre cele mai grave, și izgonea duhurile rele din oameni cu puterea rugăciunii. Istoria și tradiția Bisericii noastre au consemnat, de-a lungul vremii, o sumedenie de minuni săvârșite de Sfântul Ierarh Spiridon: a adus pe pământ ploaie, a pus capăt foametei, l-a vindecat pe împăratul Constanție de boala de care suferea, a înviat copilul unei femei și multe altele – știute și neștiute.
Una dintre cele mai cunoscute minuni ale sale rămâne, fără îndoială, cea săvârșită la Sinodul I Ecumenic pe care l-a convocat Sfântul Împărat Constantin cel Mare în anul 325 d. Hr., cu scopul de a limpezi dogma creștină amenințată de erezii. Ca participant în calitate de episcop la Sinodul de la Niceea din anul 325, Sfântul Spiridon a luat cuvântul împotriva învățăturii greșite a lui Arie, care spunea că Fiul lui Dumnezeu nu a fost din veșnicie, ci că Fiul a fost o ființă creată și subordonată lui Dumnezeu Tatăl. Ce s-a întâmplat, mai exact? Pentru că Arie și adepții lui (Eusebie al Nicomidiei, Theagene al Niceei, Macarie al Calcedonului și alții) refuzau să accepte ideea Sfintei Treimi, Sfântul Spiridon, fără a utiliza exprimări academice, a luat în mână o cărămidă și le-a spus tuturor celor de față că, deși cărămida este un singur obiect, ea este alcătuită din trei elemente: pământ, apă şi foc, așa cum Dumnezeu este unul în fiinţă, dar întreit în persoane. După ce a făcut peste ea Semnul Sfintei Cruci și a rostit „În numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh”, a strâns-o puternic și toți au văzut cum, dintr-o dată, în partea de sus a cărămizii s-a aprins o flacără, apa a curs pe jos, iar în mâna Sfântului Spiridon a rămas doar lutul. În urma acestei minuni, filozoful Evloghie, un alt susținător înfocat al lui Arie, a decis să primească Taina Sfântului Botez, spunând: „Atâta vreme cât era vorba de dispute, aduceam cu uşurinţă cuvinte împotriva cuvintelor. Dar când, în locul cuvintelor, a ieşit din gura acestui bătrân puterea şi facerea de minuni, nimic nu mai pot cuvintele împotriva puterii“. Din acest motiv, în amintirea minunii de la începuturile creștinismului, Sfântul Ierarh Spiridon este reprezentat uneori în Icoane ținând în mână o cărămidă.
Un alt element interesant, prezent în unele Icoane ale Sfântului Spiridon este și acel fes pe care îl poartă pe cap, lucru rar întâlnit în rândul Sfinților care, în timpul vieții pământești, au purtat însemne arhierești. În calitatea sa de episcop al Trimitundei, Sfântul Spiridon ar fi trebuit reprezentat cu mitră arhierească, așa cum prevăd canoanele și rânduielile bisericești, însă vedem că el este reprezentat purtând un fel de scufie sub forma unui coș împletit din nuiele. Puțini dintre credincioși cunosc că motivul acestei reprezentări îl constituie, de fapt, numele Sfântului Spiridon, care provine de la termenul grecesc „spiris” (σπυρις), tradus prin „coșuleț” sau „coș împletit din nuiele”.
Reprezentarea are ca fundament, așadar, obiceiul Sfântului Spiridon de a purta o scufie împletită din papură, o plantă răspândită în mlaștinile din zona tropicală și temperată. De la acest obicei i s-a tras mai întâi numele, ca urmare a smereniei sale, apoi iconografia a preluat această imagine a sa și a inclus-o ulterior în tipicul reprezentărilor.
Până astăzi, creștinii din toate colțurile lumii își amintesc de minunile Sfântului Ierarh Spiridon din insula Corfu și îl cinstesc pe el prin rugăciuni și laude de bucurie, unii dintre ei participând chiar la tradiționala procesiune, în cadrul căreia Sfântul Spiridon este purtat în raclă stând în picioare, dar și la slujbele organizate în cinstea sa.
Sursa: http://blog.bizanticons.ro
