Seducția zodiacului

Centrul Creștin – Lamia

        „Dacă ar putea ceva astrologii, în loc să-i înșele pe cei naivi, ar afla numerele loteriilor și unde există comori în pământ”.

Oamenii nu vor să asculte și să se supună adevărului Evangheliei, ci le plac basmele și ciudățeniile. Numesc basme și legende cele ce se spun în Evanghelie și ridică înșelarea la rang de știință. După căderea și izgonirea omului din Rai, i s-a întunecat mintea și „s-a închinat zidirii în locul Ziditorului”. Apoi oamenii au atribuit însușiri și capacității divine, magice și profetice viselor, păsărilor, vrăjitorilor, soartei și mai ales stelelor. Acestea se petreceau în vechime, dar se petrec și acum în secolul științei și tehnologiei.

Astrologia este o înșelare pseudo-științifică. Altceva este astronomia și altceva astrologia. Astronomia este știință, iar astrologia este vrăjitorie. Sfântul Vasilie cel Mare ne spune că stelele nu pot să ne influențeze, pentru că nu au voință. Persoanele influențează persoane. Forțele naturii nu formează caractere. Pământul și pietrele nu pot face personalități și să traseze viitorul. De pildă: un medic obstetrician (mamoș) are cu neasemănare mai multă putere asupra copilului nou născut decât Marte. Dar oare acesta înseamnă că medicul îi face copilului viitorul? Dovada că astrologia este o înșelare se vede și din faptul că astrologii și horoscoapele nu sunt de acord între ei, cu toate că cercetează aceleași corpuri cerești și spun că folosesc aceleași legi ale fizicii. Cum este cu putință ca un bătrân și un prunc, care sunt cuprinși în aceeași zodie să aibă aceleași perspective economice pentru săptămâna ce urmează? Niciodată nu intră toți oameni în același sac, pentru că sunt persoane separate și irepetabile. De altfel ciclul zodiac a fost mutat (zodiile se mută din locul lor încet, însă constant). Atunci ce previziuni să mai facă astrologii? Apoi zodiile sunt 12 formate din 88 de grupări de stele. Cu celelalte stele ce se întâmplă? Credibilitatea unor previziuni astrologice este pură înșelăciune demonică, care se vede că este valabilă pentru toți cei care cred în vrăjitori.

În nicio universitate recunoscută din toată lumea nu se predă astrologia și nu se dă diplomă de astrolog. Însă se petrece următorul fapt: Astrologii întemeiază asociații cu nume răsunătoare în Grecia sau în străinătate, cum ar fi institute sau academii. Ei înșiși se fac președinți, secretari generali, etc. și-și dau unul altuia titluri și diplome. Să gândim lucrurile cu o logică simplă. Astrologia este o absurditate. Numai Dumnezeu cunoaște sufletul nostru și viitorul nostru. Dacă ar putea ceva astrologii, în loc să-i înșele pe cei naivi, ar afla numerele loteriilor și unde există comori în pământ. Omul este cu desăvârșire liber. Poartă desigur elementele psihosomatice ale părinților lui în baza eredității, este influențat de învățământ, educație, mediu și de condițiile de viață. Însă își modelează viața ca un stăpân pe sine, în legătură cu Dumnezeu și cu sine. El nu este un pion al stelelor și un robot al soartei. Soarta este factorul cel mai imprevizibil al vieții și este celălalt nume al diavolului.

Să avem credință numai în Creatorul nostru. Nimeni nu știe niciun viitor. Nimeni nu poate „citi” niciun suflet. Nici diavolul, nici Îngerul. Ci numai Dumnezeu le cunoaște și cărora le va descoperi, fie Îngeri, fie Sfinți. Și să nu spună cineva că acești oameni lucrează împreună cu Dumnezeu și, prin mijlocirea rugăciunii și virtuții lor, spun cele pe care le spun și, chipurile, află cele pe care le află. NU! De mii de ori NU! Pot să aibă metaniere și Icoane pe birourile lor, dar acestea sunt, dincolo de orice îndoială, lucrări ale satanei, osândite de Sfânta Scriptură și de Biserică. Acești oameni, fără spovedanie și Împărtășanie, fără pecetea lui Dumnezeu, se află exact la polul opus al celui în care se află Părintele Paisie, Părintele Iacov, Sfântul Porfirie, care au ajutat și ajută multă lume, și încă în DAR.

Previous Post

O minune cu Sfintele Moaște ale Sfântului Nectarie

Next Post

Diavolul și apa sfințită: O călugăriță catolică la “Vocea Italiei” (VIDEO)

Related Posts
Total
0
Share