2 Petru 3
- Iubiţilor, aceasta este acum a doua epistolă pe care v’o scriu; în amândouă vă trezesc în amintire judecata limpede, †
- ca să vă aduceţi aminte de cuvintele cele mai’nainte grăite de sfinţii profeţi şi de porunca Domnului şi Mântuitorului, dată prin apostolii voştri. †
- Mai întâi pe aceasta trebuie s’o ştiţi: că’n zilele cele de apoi vor veni cu batjocură batjocoritori care vor trăi după poftele lor †
- şi vor zice: Unde este făgăduinţa venirii „Lui”? că de când au adormit părinţii , toate rămân aşa ca de la’nceputul zidirii… †
- Fiindcă ei se fac a nu şti că, la cuvântul Domnului, cerurile erau de demult şi că pământul s’a închegat din apă şi prin apă, †
- că prin ele a pierit lumea de atunci, înecată de apă. †
- Cât despre cerurile şi pământul de acum, ele prin acelaşi cuvânt sunt ţinute şi păstrate pentru focul din Ziua Judecăţii şi a pieirii oamenilor necredincioşi. †
- Dar pe aceasta una să n’o uitaţi, iubiţilor: o singură zi înaintea Domnului este ca o mie de ani, şi o mie de ani ca o singură zi . †
- Domnul nu întârzie cu făgăduinţa Sa, după cum socotesc unii că e întârziere, ci îndelung-rabdă pentru voi, nevrând El ca vreunul să piară, ci ca toţi să ajungă la pocăinţă. †
- Dar Ziua Domnului va veni ca un fur, când cerurile vor pieri cu vuiet mare, stihiile arzând se vor desface şi pământul şi lucrurile de pe el se vor mistui. †
- Dacă acestea toate astfel se vor desfiinţa, cât de mare e trebuinţa ca voi să umblaţi întru viaţă sfântă şi’n cucernicie,
- aşteptând şi grăbind venirea Zilei Domnului, din pricina căreia cerurile, luând foc, se vor nimici, iar stihiile, aprinse, se vor topi! †
- Dar noi, potrivit făgăduinţelor Lui, aşteptăm ceruri noi şi pământ nou, în care locuieşte dreptatea. †
- Pentru aceea, iubiţilor, de vreme ce voi pe acestea le aşteptaţi, străduiţi-vă să fiţi aflaţi de El fără prihană şi fără vină, în pace, †
- iar îndelungă-răbdarea Domnului nostru socotiţi-o mântuire, aşa cum şi iubitul nostru frate Pavel v’a scris după înţelepciunea dată lui, †
- cum vorbeşte el despre toate acestea în epistolele sale, în care sunt unele lucruri cu anevoie de înţeles, pe care cei neştiutori şi neîntăriţi le răstălmăcesc – ca şi pe celelalte Scripturi – spre a lor pierzare.
- Aşadar, iubiţilor, cunoscându-le voi de mai’nainte pe acestea, păziţi-vă ca nu cumva, târâţi de rătăcirea nelegiuiţilor, să cădeţi din întărirea voastră; †
- ci creşteţi în harul şi’n cunoaşterea Domnului nostru şi Mântuitorului Iisus Hristos. Lui fie-I slava: şi acum, şi’n ziua veacului ! Amin.
