2 Timotei 1
- Pavel, apostol al lui Hristos Iisus, prin voia lui Dumnezeu după făgăduinţa vieţii care este’n Hristos Iisus,
- lui Timotei, iubitului fiu : Har, milă, pace de la Dumnezeu-Tatăl şi de la Hristos Iisus, Domnul nostru!
- Când zi şi noapte ne’ncetat te pomenesc în rugăciunile mele, Îi mulţumesc lui Dumnezeu pe Care din strămoşi Îl slujesc în conştiinţă curată. †
- Aducându-mi aminte de lacrimile tale , cu dor doresc să te văd ca să mă umplu de bucurie.
- Plin sunt şi de amintirea neprefăcutei credinţe care este’n tine, aceea care mai întâi s’a sălăşluit în bunica ta Loida şi’n maica ta Eunichi şi despre care sunt încredinţat că e şi’n tine . †
- E pricina pentru care te îndemn să reînsufleţeşti harul lui Dumnezeu care este în tine prin punerea mâinilor mele . †
- Că Dumnezeu nu ne-a dat duh de temere, ci de putere şi de iubire şi de minte’nţeleaptă . †
- Aşadar, nu te ruşina de mărturisirea asupra Domnului nostru, nici de mine, înlănţuitul Său , ci fii părtaş la suferinţă pentru Evanghelie, potrivit puterii lui Dumnezeu †
- Care ne-a mântuit şi ne-a chemat cu chemare sfântă, nu după faptele noastre, ci potrivit planului Său şi harului dat nouă întru Hristos Iisus mai înainte de timpurile veşnice , †
- dar care acum s’a vădit prin arătarea Mântuitorului nostru Hristos Iisus, Cel ce a nimicit moartea şi a adus la lumină viaţa şi nemurirea, prin Evanghelia †
- pentru care am fost eu pus propovăduitor şi apostol şi învăţător al neamurilor. †
- Pentru care pricină şi îndur aceste suferinţe; dar nu mă ruşinez, fiindcă ştiu în Cine mi-am pus credinţa; şi sunt încredinţat că puternic este El să păzească vistieria pe care mi-a încredinţat-o până la Ziua aceea.
- Întipăreşte-ţi în minte cuvintele sănătoase pe care le-ai auzit de la mine, în credinţa şi’n iubirea cea întru Hristos Iisus. †
- Păzeşte vistieria cea bună ce ţi-a fost încredinţată prin Duhul Sfânt Care locuieşte’ntru noi. †
- Tu ştii că toţi cei din Asia s’au lepădat de mine, între care Fighel şi Ermoghen. †
- Domnul să aibă milă de casa lui Onisifor , căci de multe ori m’a însufleţit, iar de lanţurile mele nu s’a ruşinat; †
- dimpotrivă, de’ndată ce-a venit în Roma, cu multă osârdie m’a căutat şi m’a găsit. †
- Să-i dea Domnul ca’n Ziua aceea să afle milă de la Domnul. Şi cât de mult m’a slujit el în Efes, tu o ştii prea bine. †
