4 Regi 8
- Elisei a grăit către femeia căreia îi înviase copilul şi i-a zis: „Scoală-te şi pleacă, tu şi casa ta , şi locuieşte unde vei putea; căci Domnul a chemat foamete în ţară, care va fi în ţară vreme de şapte ani”. †
- Atunci femeia s’a sculat şi a făcut după cuvântul lui Elisei. Şi s’a dus, ea şi casa ei, şi a locuit în ţara Filistenilor vreme de şapte ani.
- Şi a fost că după ce acei şapte ani s’au încheiat, femeia s’a întors din ţara Filistenilor în cetate şi a venit la rege ca să-l roage pentru casa ei şi ţarinile sale .
- Aceasta, la vremea când regele grăia către Ghehazi, servul omului lui Dumnezeu, zicând: „Vorbeşte-mi despre toate lucrurile cele mari pe care le-a făcut Elisei”.
- Şi a fost că’n timp ce acesta îi spunea regelui cum îl înviase [Elisei] pe copilul cel mort, iată că, tocmai atunci, femeia al cărei copil fusese înviat de Elisei striga către rege pentru casa şi ţarinile sale. Atunci Ghehazi a zis: „O, rege, stăpâne, aceasta-i femeia şi acesta-i fiul ei, cel pe care Elisei l-a înviat!”
- Regele a întrebat-o pe femeie, iar ea i-a povestit. Atunci regele i-a dat un eunuc, zicându-i acestuia: „Întoarce-i tot ceea ce era al ei, precum şi toate roadele ţarinei din ziua’n care a părăsit ţara şi până astăzi!”
- Elisei a venit în Damasc la vremea când regele Siriei, fiul lui Hadad , era bolnav. Şi i s’a spus: „Omul lui Dumnezeu a venit aici”.
- Atunci regele i-a zis lui Hazael: „Ia în mână un dar şi du-te în faţa omului lui Dumnezeu, şi printr’însul întreabă-L pe Domnul, zicând: – Mă voi vindeca eu oare de această boală?”
- Hazael s’a dus atunci să-l întâmpine; şi’n mână a luat, drept dar, toate bunătăţile Damascului, cât încăpea pe patruzeci de cămile; şi a venit, i-a stat înainte şi i-a zis: „Fiul tău, fiul lui Hadad, regele Siriei, m’a trimis la tine, zicând: – Mă voi vindeca eu oare de această boală?”
- Iar Elisei i-a zis: „Du-te şi spune-i: «Negreşit, vei trăi», deşi Domnul mi-a arătat că el, negreşit, va muri” .
- Atunci Hazael i-a stat în faţă şi l-a pironit cu ochii până când acela n’a mai suferit. Şi omul lui Dumnezeu a început să plângă. †
- Iar Hazael i-a zis: „De ce plângi, domnul meu?” Iar acela a zis: „Fiindcă ştiu câte rele le vei face tu fiilor lui Israel: cetăţile lor le vei nimici cu foc, floarea vitejilor lor o vei ucide cu sabia, pe pruncii lor îi vei zdrobi şi pe cele însărcinate le vei spinteca”. †
- Şi i-a zis Hazael: „Cine-i oare robul tău?: câine câinos, ca să facă el asemenea grozăvii?” Atunci Elisei i-a zis: „Domnul mi-a arătat că tu vei fi rege peste Siria” . †
- Iar acela a plecat de lângă Elisei şi s’a dus la stăpânul său. Acesta i-a zis: „Ce ţi-a spus Elisei?” Acela i-a zis: „Elisei mi-a spus că, negreşit, vei trăi”.
- Şi a fost că, a doua zi, el a luat o învelitoare şi a înmuiat-o în apă şi i-a pus-o pe faţă, iar acela a murit. Aşa că Hazael a devenit rege în locul lui.
- În cel de-al cincilea an al domniei lui Ioram, fiul lui Ahab, regele lui Israel, a devenit rege Ioram, fiul lui Iosafat, regele lui Iuda . †
- Treizeci şi doi de ani avea când a început să domnească; şi a domnit în Ierusalim vreme de opt ani. †
- El a umblat în căile regilor lui Israel, aşa cum făcuse casa lui Ahab (căci femeia lui era fiica lui Ahab), şi a făcut ceea ce e rău în faţa Domnului. †
- Dar Dumnezeu n’a vrut să nimicească pe Iuda, de dragul lui David, robul său, căruia îi spusese că-i va da întotdeauna un luminător, lui şi fiilor săi. †
- În zilele lui s’au eliberat Edomiţii, prin răscoală, de sub stăpânirea lui Iuda , şi şi-au pus un rege peste ei. †
- Şi s’a dus Ioram la Ţair; şi’mpreună cu el, toate carele lui. Şi s’a sculat noaptea şi i-a lovit pe Edomiţii care-l împresuraseră, şi pe căpeteniile carelor, dar grosul luptătorilor au fugit în corturile lor. †
- Aşa s’au eliberat Edomiţii, prin răscoală, de sub stăpânirea lui Iuda, până’n ziua de astăzi. Atunci şi tot aşa s’a eliberat Libna. †
- Cât despre celelalte întâmplări ale lui Ioram, despre toate faptele lui, oare nu sunt ele scrise în Cartea Faptelor din Vremea Regilor lui Iuda?
- Ioram a adormit împreună cu părinţii săi şi a fost îngropat laolaltă cu părinţii săi în cetatea lui David. Iar în locul lui a devenit rege Ohozia, fiul său. †
- Ohozia, fiul lui Ioram, regele lui Iuda, a devenit rege în cel de al doisprezecelea an al domniei lui Ioram, fiul lui Ahab.
- Ohozia era de douăzeci şi doi de ani când a devenit rege şi a domnit în Ierusalim doar un an. Pe mama lui o chema Atalia şi era fiica lui Omri, regele lui Israel. †
- El a umblat în calea casei lui Ahab şi a făcut ceea ce e rău în faţa Domnului, aşa cum făcuse casa lui Ahab, de vreme ce era ruda lui Ahab. †
- El s’a dus cu Ioram, fiul lui Ahab, să se războiască împotriva lui Hazael, regele Siriei, la Ramotul Galaadului; dar Sirienii l-au rănit pe Ioram. †
- Atunci regele Ioram s’a întors să se vindece în Izreel de rana pe care i-o făcuseră Sirienii la Ramot, când se luptase cu Hazael, regele Siriei. Iar Ohozia, fiul lui Ioram, regele lui Iuda, a venit la Izreel să-l vadă pe Ioram, fiul lui Ahab, acesta fiind bolnav. †
