Cântarea Cântărilor 8
- O, tu, de mi-ai fi fost un frate hrănit la sânul maicii mele, să te sărut în văzul tuturor şi nimeni să mă poată defăima!
- De mână te voi prinde şi’n casa maicii mele te voi duce, în vatra celei ce m’a zămislit; acolo tu-mi vei da învăţătură şi eu din vin-balsam te-oi adăpa şi din mustirea rodiilor mele. †
- Cu stânga lui va sta sub capul meu şi dreapta lui mă va cuprinde. †
- – Fiice ale Ierusalimului, vă conjur pe-a ţarinii putere şi tărie, să nu-mi treziţi ori să-mi sculaţi iubita pân’ ce ea însăşi va voi! †
- – Cine-i aceea oare care vine suindu-se albită şi’nflorită şi rezemată pe iubitul ei? – Sub măr eu te-am trezit, acolo unde maica ta cu tine a fost grea, acolo unde chinuri a’ndurat aceea care’n chinuri te-a născut. †
- O, pune-mă pe inimă pecete , pecete vreau să fiu pe braţul tău! Că tare precum Moartea e Iubirea şi crudă precum Iadul e Ardoarea : i-s aripile aripi ca de foc, cărbuni aprinşi sunt flăcările ei. †
- Apele mari iubirea n’o pot stinge, nici râurile vor putea s’o’nece. Cel ce bogata casă şi-ar goli-o să cumpere în schimb iubire, acela doar dispreţ va dobândi. †
- – E mică sora noastră; sâni nu are. Cu sora noastră oare ce vom face în ziua când de ea se va vorbi?
- De este ea un zid, îi vom zidi creneluri de argint; dar dacă este uşă, o căptuşim cu scândură de cedru.
- – Un zid sunt eu, şi sânii mei îi sunt ca nişte turnuri; de-aceea sunt în ochii lui ca una care-şi află pacea.
- Avut-a Solomon o vie acolo, la Baal-Hamon; pândarilor le-a dat-o s’o păzească şi fiecare-avea să-i dea o mie de sicli de argint pe roada ei. †
- Dar via mea e-a mea şi-mi stă’nainte: o mie-s pentru tine, Solomon, şi două sute doar pentru pândari. †
- – Tu, care şezi în mijlocul grădinii când glasul tău prietenii l-ascultă, tu, fă-mă să-l aud şi eu! †
- – Aleargă , dragul meu, şi fii asemeni cu-o căprioară sau un pui de cerb pe munţii de balsam! †