Înţelepciunea lui Solomon 1
- Iubiţi dreptatea , voi, cei ce judecaţi pământul, gânduri drepte să aveţi despre Domnul şi căutaţi-L cu inimă smerită, †
- că El Se lasă aflat de cei ce nu-L ispitesc şi Se arată celor ce-şi păstrează credinţa în El. †
- Căci gândurile viclene îndepărtează de Dumnezeu, iar puterea Lui, dacă-i ispitită, îl mustră pe cel nemintos. †
- Înţelepciunea nu intră în sufletul viclean şi nu sălăşluieşte în trupul supus păcatului. †
- Căci Duhul Sfânt, învăţătorul , fuge de vicleşug, se retrage din faţa cugetelor nemintoase şi se supără când nelegiuirea se apropie. †
- Înţelepciunea e un duh al iubirii de oameni, dar nu-l lasă nepedepsit pe cel ce defăima prin vorbele sale, căci Dumnezeu e martorul rărunchilor lui , veghetorul fără greş al inimii sale, şi tot ce vorbeşte limba aceluia, El aude; †
- căci Duhul Domnului umple lumea întreagă şi El, Cel ce ţine totul laolaltă , cunoaşte orice şoaptă. †
- De aceea, grăitorul nedreptăţii nu se poate ascunde şi dreptatea răzbunătoare nu-l lasă să-i scape. †
- Planurile nelegiuitului vor fi cercetate, zvonul vorbelor sale va merge pân’la Domnul pentru ca nedreptăţile lui să-şi afle pedeapsa. †
- O ureche geloasă aude totul, nu-i scapă nici chiar murmurul şoaptelor.
- Păziţi-vă deci de murmurul zadarnic, feriţi-vă limba de clevetire, căci vorba pe furiş nu rămâne fără urmări, iar gura mincinoasă îi aduce sufletului moarte. †
- Nu căutaţi moartea’n rătăcirea vieţii voastre şi nu vă atrageţi asupră-vă pieirea prin fapta mâinilor voastre. †
- Căci nu Dumnezeu a făcut moartea, nici că Se bucură de nimicirea celor vii. †
- El a făcut toate lucrurile pentru ca ele să vieze , făpturile lumii sunt mântuitoare, în ele nu-i otravă de pieire, puterea morţii nu domneşte pe pământ; †
- căci dreptatea e nemuritoare,
- dar nelegiuiţii cheamă [moartea] prin semn şi prin cuvânt; prietenă şi-o fac şi se topesc de dragul ei, cu ea fac legământ, vrednici cum sunt de-a-i fi părtaşi. †
