Ieremia 29
- Acestea sunt cuvintele cărţii pe care Ieremia a trimis-o din Ierusalim bătrânilor robimii şi preoţilor şi profeţilor mincinoşi, epistolă către Babilon, pentru robime şi pentru tot poporul †
- (aceasta, după ce regele Iehonia părăsise Ierusalimul împreună cu regina şi cu eunucii şi cu toţi oamenii liberi şi cu sclavii şi meşterii), †
- [trimisă] prin Eleasa, fiul lui Şafan, şi prin Ghemaria, fiul lui Hilchia, pe care Sedechia, regele lui Iuda, i-a trimis în Babilon la regele Babilonului:
- „Aşa grăit-a Domnul, Dumnezeul lui Israel, despre robimea pe care Eu am făcut-o să fie dusă departe de Ierusalim:
- Zidiţi case şi locuiţi-le, sădiţi grădini şi mâncaţi-le roada.
- Luaţi-vă femei şi naşteţi fii şi fiice; fiilor voştri luaţi-le femei, pe fetele voastre măritaţi-le şi înmulţiţi-vă şi nu vă împuţinaţi.
- Căutaţi pacea ţării în care Eu v’am înstrăinat şi rugaţi-vă Domnului pentru ea, fiindcă’n pacea ei va fi pacea voastră. †
- Că aşa grăieşte Domnul: Să nu vă înşele profeţii mincinoşi care sunt printre voi; să nu vă înşele prezicătorii voştri şi să nu ascultaţi de visele pe care le visaţi; †
- fiindcă ei în numele Meu vă profeţesc neadevăruri; nu Eu i-am trimis. †
- Că aşa grăit-a Domnul: Când şaptezeci de ani vor fi pe cale de a se’mplini în Babilon, Eu vă voi cerceta şi-Mi voi adeveri cuvintele către voi, ca să întoarceţi poporul vostru în locul acesta. †
- Şi voi gândi pentru voi un gând de pace, iar nu de rău, ca să revărs asupra voastră aceste [lucruri bune]. †
- Rugaţi-vă Mie, iar Eu vă voi auzi; †
- căutaţi-Mă, şi Mă veţi afla – căci Mă veţi căuta cu toată inima voastră – †
- şi Mă voi arăta vouă. †
- Că aţi zis: Datu-ne-a nouă Domnul profeţi în Babilon. †
- Aşa grăit-a Domnul despre regele care şade pe tronul lui David şi despre tot poporul care trăieşte în cetatea aceasta şi despre fraţii voştri care n’au fost duşi cu voi în robie.
- Aşa grăieşte Domnul despre aceştia: Iată, voi trimite asupra lor sabie, foamete şi ciumă, şi-i voi face ca smochinele cele stricate care, de rele ce sunt, nu se pot mânca, †
- şi-i voi urmări cu sabie, cu foamete şi cu ciumă, şi-i voi da spre chin în toate regatele pământului, spre blestem şi grozăvie, spre râs şi batjocură în faţa tuturor popoarelor printre care-i voi izgoni, †
- pentru că n’au ascultat cuvintele Mele, zice Domnul, deşi le-am trimis dis-de-dimineaţă pe slujitorii Mei, profeţii, zice Domnul. †
- Iar voi, toţi cei ce sunteţi în robie, pe care v’am trimis din Ierusalim la Babilon, ascultaţi cuvântul Domnului!
- Aşa grăit-a Domnul despre Ahab şi despre Sedechia: Iată, Eu îi voi da în mâinile regelui Babilonului, iar acela îi va lovi chiar sub ochii voştri. †
- Şi ei vor ajunge de blestem pe toată durata înstrăinării lui Iuda în Babilon; se va zice: «Să facă Domnul cu tine cum a făcut cu Sedechia şi cum a făcut cu Ahab!», pe care regele Babilonului i-a ars în foc †
- din pricina nelegiuirii pe care au făcut-o ei în Israel, că săvârşeau adulter cu femeile concetăţenilor lor şi’n numele Meu grăiau cuvânt pe care nu Eu le-am poruncit să-l grăiască; iar Eu sunt martor, zice Domnul.
- Iar lui Şemaia Elamitul îi vei spune:
- Eu nu te-am trimis în numele Meu. Iar lui Sofonie preotul, fiul lui Maaseia, spune-i:
- Domnul te-a făcut preot în locul lui Iehoiada preotul, să fii tu în casa Domnului cârmuitor peste tot omul care profeţeşte şi peste tot omul care vorbeşte’n dodii: în închisoare îi vei pune şi’n temniţa jilavă.
- Şi acum, de ce v’aţi năpustit voi grămadă asupra lui Ieremia din Anatot, cel ce v’a profeţit?
- Oare nu pentru aceasta l-am trimis? Că’n curgerea acestei luni a făcut trimitere la voi în Babilon, zicând: Mai e încă mult! Zidiţi case şi locuiţi-le, sădiţi grădini şi mâncaţi-le roada”. †
- Iar Sofonie a citit cartea în auzul lui Ieremia.
- Şi s’a făcut cuvântul Domnului către Ieremia, zicând: „Fă trimitere către cei din robime şi spune-le:
- Aşa grăieşte Domnul despre Şemaia Elamitul: De vreme ce Şemaia v’a profeţit fără ca Eu să-l fi trimis şi v’a făcut să nădăjduiţi în minciună, †
- de aceea, aşa grăieşte Domnul: Iată, Eu îl voi cerceta pe Şemaia şi pe cei din neamul său: Între voi nu va fi om dintre ei care să vadă binele pe care Eu vi-l voi face vouă; nu-l vor vedea!” †
