Leviticul 20
- Grăit-a Domnul către Moise, zicând:
- „Spune-le fiilor lui Israel: – Dacă cineva dintre fiii lui Israel şi dintre străinii care trăiesc printre Israeliţi va da pe careva din copiii săi lui Moloh , acela să fie dat morţii: neamul băştinaşilor să-l ucidă cu pietre. †
- Iar Eu Îmi voi întoarce faţa împotriva omului aceluia şi-l voi stârpi din poporul său, pentru că a dat pe vreunul din copiii săi lui Moloh, aşa încât locul Meu cel sfânt să-l întineze şi numele Meu cel sfânt să-l necinstească.
- Iar dacă oamenii pământului îşi vor închide ochii asupra acelui om care va fi dat pe cineva din copiii săi lui Moloh,
- Eu faţa Mi-o voi întări atât împotriva acelui om cât şi’mpotriva neamului său şi-i voi stârpi din poporul său pe el şi pe toţi cei ce într’un gând cu el se unesc să se desfrâneze cu idolii lui Moloh. †
- Dacă vreun suflet va alerga la cei ce cheamă morţii sau la vrăjitori ca să se desfrâneze după ei, Eu îmi voi întări faţa împotriva sufletului aceluia şi-l voi stârpi din poporul său. †
- Sfinţi veţi fi voi, fiindcă sfânt sunt Eu, Domnul, Dumnezeul vostru. †
- Păziţi rânduielile Mele şi pliniţi-le: Eu sunt Domnul, Cel ce vă sfinţeşte! †
- Cel ce va blestema pe tatăl său sau pe mama sa să fie dat morţii; de vreme ce a blestemat pe tatăl său sau pe mama sa, vinovat este. †
- Omul care va săvârşi adulter cu femeie măritată, adică cel ce săvârşeşte adulter cu femeia aproapelui său, acela să fie dat morţii, el, adulterul, dar şi ea, adultera. †
- Cel ce se va culca cu femeia tatălui său, acela goliciunea tatălui său a descoperit-o; amândoi să fie omorâţi, căci [amândoi] sunt vinovaţi. †
- De se va culca cineva cu nora sa, amândoi să fie omorâţi: s’au purtat ca nişte păgâni, aşa că sunt vinovaţi. †
- De se va culca cineva cu bărbat ca şi cum s’ar culca cu o femeie, amândoi au săvârşit urâciune: vor fi omorâţi, că vinovaţi sunt. †
- Dacă cineva îşi va lua femeie, dar şi pe mama ei de femeie, aceasta-i nelegiuire; cu foc să fie arşi, atât el cât şi ele, pentru ca’ntre voi să nu fie fărădelegi. †
- Cel ce se va împreuna cu dobitoc, acela să fie omorât; veţi ucide şi dobitocul. †
- Dacă femeia se va duce la vreun dobitoc ca să se’mpreuneze cu el, să ucideţi atât femeia cât şi dobitocul; cu moarte să fie omorâţi, că vinovaţi sunt.
- Dacă cineva-şi va lua [de femeie] pe sora sa, fie după tată, fie după mamă, şi-i va vedea goliciunea aşa cum şi ea va vedea goliciunea lui, aceasta-i [faptă de] ocară; stârpiţi să fie sub ochii fiilor poporului lor. El a descoperit goliciunea surorii sale, păcatul e asupră-le. †
- Bărbatul care se va culca cu femeie în timpul curgerii ei şi-i va descoperi goliciunea, acela i-a descoperit izvorul, iar ea şi-a descoperit curgerea sângelui: amândoi să fie stârpiţi din neamul lor. †
- Goliciunea surorii mamei tale şi a surorii tatălui tău să n’o descoperi, căci aceasta’nseamnă a descoperi trupul cuiva înrudit; păcat vor avea amândoi. †
- Cel ce se va culca cu rudenia sa descoperă goliciunea rudeniei sale: fără copii să moară amândoi! †
- De va lua cineva pe femeia fratelui său, urâciune este, că a descoperit goliciunea fratelui său: fără copii să moară! †
- Păziţi toate rânduielile Mele şi toate hotărârile Mele pliniţi-le, ca să nu vă urască pământul în care vă duc să-l locuiţi. †
- Să nu umblaţi după legile neamurilor pe care Eu le alung din faţa voastră, că ele pe toate acestea le-au făcut, iar Eu de ele M’am scârbit. †
- Eu sunt Cel ce v’a spus: Voi veţi moşteni pământul lor şi Eu vă voi da să-l moşteniţi, pământul în care curge lapte şi miere. Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru, Cel ce v’am osebit din toate neamurile; †
- voi veţi osebi între animalele curate şi necurate, între păsările curate şi necurate; să nu vă spurcaţi sufletele cu dobitoacele sau cu păsările sau cu toate cele ce se târăsc pe pământ, pe care Eu vi le-am deosebit ca necurate.
- Să-Mi fiţi sfinţi, că sfânt sunt Eu, Domnul, Dumnezeul vostru, Cel ce v’am osebit pe voi dintre toate neamurile, ca să fiţi ai Mei. †
- Bărbatul sau femeia care va chema morţi sau care va face vrăji, cu moarte să moară: cu pietre să-i ucideţi, că vinovaţi sunt!” †
