Numerele 34

29 versete·citire ~2 min

  1. Grăit-a Domnul către Moise, zicând:
  2. „Porunceşte fiilor lui Israel şi spune-le: – Iată, veţi intra în ţara Canaan; aceasta va fi moştenirea voastră; iată ţara Canaanului după hotarele ei: †
  3. Latura de la miazăzi o veţi avea începând de la pustiul Sin, care se învecinează cu Edomul. Hotarul de miazăzi îl veţi avea începând cu coasta dinspre răsărit a Mării Sărate: †
  4. hotarul se va îndrepta spre miazăzi, către înălţimea Acravimului, va trece prin Sin şi se va întinde până la miazăzi de Cadeş-Barnea, apoi va merge către Haţar-Adar, trecând la Aţmon. †
  5. De la Aţmon, hotarul se va îndrepta spre Râul Egiptului şi se va pogorî până la mare. †
  6. Iar hotar dinspre apus vă va fi Marea cea Mare . Acesta va fi hotarul vostru dinspre asfinţit. †
  7. Iar spre miazănoapte, hotarul vostru să-l trageţi de la Marea cea Mare până la muntele Hor; †
  8. de la muntele Hor să-l trageţi spre Hamat, şi hotarul va atinge Ţedadul. †
  9. De acolo va merge hotarul către Ţifron şi va atinge Haţar-Enan. Acesta să vă fie hotarul de miazănoapte. †
  10. Iar hotarul dinspre răsărit să vi-l trageţi de la Haţar-Enan către Şefam; †
  11. de la Şefam hotarul se va pogorî spre Ribla, pe la răsărit de Ain, mergând de-a lungul malului Mării Chineret , pe partea de răsărit.
  12. De aici hotarul se va pogorî pe Iordan şi se va sfârşi la Marea Sărată . Aceasta va fi ţara voastră, după hotarele ei de jur-împrejur”. †
  13. Atunci a dat Moise poruncă fiilor lui Israel şi a zis: „Iată ţara pe care voi o veţi moşteni prin sorţi, aceea pe care Domnul a poruncit să li se dea la nouă seminţii şi la jumătate din seminţia lui Manase. †
  14. Căci seminţia fiilor lui Ruben şi seminţia fiilor lui Gad, după casele lor părinteşti, precum şi jumătate din seminţia lui Manase şi-au primit partea lor.
  15. Două seminţii întregi şi o jumătate de seminţie şi-au primit partea dincolo de Iordan , la răsărit de Ierihon, spre soare-răsare”.
  16. Grăit-a Domnul cu Moise, zicând: †
  17. „Iată numele bărbaţilor care vă vor împărţi pământul ca moştenire: Eleazar preotul şi Iosua, fiul lui Navi. †
  18. Veţi mai lua şi câte o căpetenie de fiecare seminţie, să vă împartă pământul ca moşie. †
  19. Numele acestor bărbaţi sunt: Caleb, fiul lui Iefone, pentru seminţia lui Iuda; †
  20. Samuel, fiul lui Amihud, pentru seminţia fiilor lui Simeon; †
  21. Elidad, fiul lui Chislon, pentru seminţia lui Veniamin; †
  22. căpetenia Buchi, fiul lui Iogli, pentru seminţia fiilor lui Dan; †
  23. căpetenia Haniel, fiul lui Efod, pentru seminţia fiilor lui Manase; †
  24. căpetenia Chemuel, fiul lui Şiftan, pentru seminţia fiilor lui Efraim; †
  25. căpetenia Eliţafan, fiul lui Parnac, pentru seminţia fiilor lui Zabulon; †
  26. căpetenia Paltiel, fiul lui Azan, pentru seminţia fiilor lui Isahar; †
  27. căpetenia Ahihud, fiul lui Şelomi, pentru seminţia fiilor lui Aşer; †
  28. căpetenia Pedael, fiul lui Amihud, pentru seminţia fiilor lui Neftali”. †
  29. Aceştia sunt cei cărora le-a poruncit Domnul să le împartă fiilor lui Israel ţara Canaanului. †