Plângerile lui Ieremia 3
- Eu sunt bărbatul ros de sărăcie sub varga aspră a mâniei Lui.
- Luându-mă, m’a dus la întuneric, şi nu întru lumină. †
- Doar către mine Îşi întoarce mâna de-a lungu’ntregii zile.
- El trupul mi l-a’mbătrânit, şi pielea, iar oasele mi le-a zdrobit.
- Zidiri a ridicat să-mi stea’mpotrivă şi capul mi l-a’ncins şi m’a trudit.
- M’a pus să locuiesc în întuneric, cum a făcut cu morţii cei din veac. †
- Zidiri a ridicat să-mi stea’mpotrivă: nu pot ieşi, pe lanţuri îmi apasă.
- Şi dacă strig sau mă slobod în răcnet, El ruga mi-o astupă. †
- Cu zid de piatră-mi stăvileşte drumul, El mi-a’ngrădit cărările. †
- Un urs îmi este El, ce stă la pândă, un leu în ascunziş. †
- Eu am plecat, dar El m’a urmărit şi piedică mi-a pus şi m’a trântit.
- El arcul Şi l-a’ntins şi m’a ochit ca pe o ţintă a săgeţii Lui. †
- Săgeţilor din tolba Lui le-a poruncit să-mi intre în rărunchi.
- La tot poporul meu sunt de ocară, de cântec toată ziua. †
- De-amărăciune m’a făcut sătul şi m’a’mbătat cu fiere. †
- El dinţii mi i-a scos cu pietre’n gură şi cu cenuşă m’a hrănit.
- Departe-mi duse sufletul de pace, eu fericirea mi-am uitat-o.
- Tot mai departe-mi este biruinţa, nădejdea mea ce-mi vine de la Domnul! †
- Aminte mi-am adus, în sărăcie şi’n asuprire, de amar şi fiere. †
- În amintiri îmi voi aduce-aminte, sufletul meu va cugeta asupră-mi.
- La inimă pe-aceasta mi-o voi pune, de-aceea voi răbda.
- Nu-s părăsit de Domnul întru milă, nici isprăvită e’ndurarea Lui; †
- în toată dimineaţa se’nnoiesc şi mare e credincioşia Lui. †
- Îmi zice duhul : „Partea mea e Domnul, de-aceea mi-L voi ţine’n aşteptare”. †
- Domnul e bun acelor ce-L aşteaptă şi sufletului care-I cată urma. †
- E bine să aştepţi întru tăcere să vină mântuirea de la Domnul. †
- E bine pentru om să poarte jug în tinereţea lui; †
- el singur şi’n tăcere va şedea, căci l-a purtat asupră-şi; †
- el gura şi-o atinge de ţărână : mai poate fi nădejde;
- obrazu-l dă acelui ce-l loveşte , sătul e de ocară. †
- Căci Domnul nu-l va lepăda [pe om] pe’ntotdeauna; †
- l-a umilit, dar milă Îi va fi în marea Sa’ndurare; †
- de i-a smerit pe fiii omeneşti, nu inima L-a’mpins.
- Să-i umileşti, ţinându-i sub picioare, pe toţi cei înrobiţi de pe pământ,
- să strâmbi tu judecata unui om ’naintea feţei Celui-Preaînalt,
- să-l osândeşti pe cel nejudecat, nu Domnu-a zis acestea.
- Cine-a grăit acestea, şi ele s’au făcut? Nu Domnu-a poruncit. †
- Din gura Celui-Preaînalt nu va ieşi ce-i rău cu ce e bun. †
- De ce s’ar plânge oare omul viu, bărbatu’n faţă cu păcatul său? †
- Cătată ne-a fost calea, cercetată, iar noi la Domnul ne-om întoarce. †
- Pe mâini ne-om pune inimile noastre, spre Cel-Înalt din cer le-om înălţa.
- Păcătuit-am, ne-am făcut păgâni, Tu însă n’ai iertat. †
- Ne-ai cercetat cu furie, ne-ai gonit şi ne-ai ucis, şi milă n’ai avut.
- De rugăciune Te-ai ascuns în nor, aşa ca eu să nu văd, şi să plec. †
- Pe noi – şi doar pe noi – ne-ai izgonit în mijlocul popoarelor. †
- Ei, toţi vrăjmaşii noştri, ’mpotriva noastră gura şi-au deschis-o †
- şi frică grea ni s’au făcut, şi spaimă, urcare şi cădere. †
- Din ochii mei se vor vărsa pâraie pentru-a poporului meu fiică nimicită. †
- În lacrimi ochii mi s’au înecat; nu voi tăcea, odihnă nu-mi va fi
- pân’ce El, Domnu-Şi va pleca privirea şi va vedea din cer. †
- Pe suflet ochi târzii se stafidiră plângând pe toate fiicele cetăţii. †
- Ca pe o păsăruică m’au vânat vrăjmaşii mei, fără pricìnă, toţi; †
- mi-au aruncat vieaţa într’o groapă şi-o piatră-au pus deasupra; †
- pe capul meu se revărsaseră ape şi-am zis: „De-acuma sunt pierdut!”
- Din prea-adâncul gropii mele eu numele Tău, Doamne, l-am chemat; †
- Tu glasul meu l-ai auzit: la ruga mea să nu-Ţi închizi auzul;
- spre ajutor mi Te-ai făcut aproape; când Te-am chemat, mi-ai zis: „Nu-ţi fie teamă!”
- Împricinatul suflet Tu mi l-ai apărat , o, Doamne, şi vieaţa tot Tu mi-ai mântuit-o;
- Tu, Doamne, tulburarea mi-ai văzut-o şi pricina mi-ai judecat-o;
- văzut-ai toată răzbunarea lor şi-ale lor gânduri, toate, împotrivă-mi.
- Ocara lor ai auzit-o şi toate uneltirile’mpotrivă-mi, †
- cum buzele şi le ascut asupră-mi şi toată ziua pun ceva la cale;
- când se aşază ori când se ridică, priveşte Tu în ochii lor!
- Tu le vei da răsplată, Doamne, după lucrarea mâinii lor; †
- Tu le vei da drept aşternut truda inimii mele.
- Întru mânie Tu îi vei goni şi îi vei pierde, Doamne, de sub cer. †