Plângerile lui Ieremia 5
- Adu-Ţi aminte, Doamne, de ce-a dat peste noi, priveşte-ne ocara! †
- Întreaga moştenire ni s’a mutat la alţii, casele la străini. †
- Orfani suntem de tată, iar mamele, de parc’ar trăi în văduvie.
- Din propria fântână bem apă şi dăm bani şi ne plătim pădurea ducând-o, grea, în cârcă. †
- Prigoană grea, grumaz încovoiat, munciţi am fost şi n’am avut odihnă.
- Egiptul ne-a’ntins mâna, Asurul, să ne-arate ce-am ajuns.
- Părinţii în păcate-au trăit şi nu mai sunt, noi le purtăm păcatul. †
- Ah, robi ne stăpânesc!; din mâinile lor nimeni nu este să ne scape. †
- Punându-ne vieaţa’ntr’un fir ne-aducem pâinea, având a sta de faţă cu sabia pustiei.
- Ni-i pielea înnegrită de parc’ar fi cuptor; ia uite-i: prinşi de tremur pe sub furtuna foamei! †
- Femeile’n Sion le-au umilit , fecioarele’n cetăţile lui Iuda. †
- Boierii fost-au spânzuraţi de mâini, bătrânii n’au primit nici o cinstire. †
- Aleşii noştri plângeri au strigat. Cei tineri în pădure s’au sfârşit.
- Bătrânii-au încetat să stea în poartă, au încetat aleşii să mai cânte.
- În inimi bucuria ni s’a stins, din hora noastră plânsul s’a ales. †
- Cununa de pe frunte ne-a căzut. Vai nouă, vai, că am păcătuit! †
- De-aceea vin dureri şi inima ni-i tristă, de-aceea ochii noştri ni s’au înnegurat: †
- pe muntele Sion, că-a devenit deşert şi vulpile-l străbat!
- Ci numai Tu, Tu, Doamne, Tu vei rămâne’n veci: pe tronul Tău [de-a pururi vei sta], din neam în neam. †
- De ce pân’la sfârşit ne vei uita pe noi? Ne părăseşti Tu oare cât zile vor mai fi? †
- O, Doamne, întoarce-ne la Tine, iar noi ne vom întoarce; ca şi-altădată, fă-ne din zi o noutate! †
- Că prea de tot cu totul ne-ai lepădat pe noi, asupră-ne cu mare mânie Te-ai aprins!…