Acest ales al lui Dumnezeu s-a născut în Iviria (Georgia de astăzi) pe la anii 1650, din părinţi dreptcredincioşi, Ioan şi Maria, primind numele de botez Andrei. Crescut în duhul tradiţiei ortodoxe, tânărul Andrei a primit de la Dumnezeu darul picturii şi sculpturii bisericeşti. Odată, năvălind turcii pe meleagurile sale natale, a fost luat rob şi a îndurat amărăciunile şi umilinţele vieţii printre cei străini de neamul lui şi de credinţa creştină. După un timp a fost răscumpărat de Patriarhul Ierusalimului, Dositei Notara, care l-a și tuns în monahism. Desăvârşindu-şi priceperea artistică şi cunoaşterea limbilor greacă, turcă şi arabă, Antim a fost trimis în Moldova, la Iași, ca stareț al Mănăstirii Cetățuia, pentru a organiza o tipografie grecească. Acolo a cunoscut lucrarea cărturărească a Sfântului Mitropolit Dosoftei și a fost inițiat în meșteșugul tiparului de învățatul episcop Mitrofan al Hușilor.
Pe la anul 1690 a venit în Ţara Românească, unde a fost rânduit de către binecredinciosul voievod Constantin Brâncoveanu la tipărirea cărţilor bisericeşti. A fost stareț la Mănăstirea Snagov, lângă Bucureşti, iar în vara anului 1691, fostul episcop al Huşilor, Mitrofan, i-a lăsat în grijă Sfântului tipografia Mitropoliei Ţării Româneşti. În vara anului 1694, înţelegând valoarea educaţiei prin carte a oamenilor, a creat la Snagov o renumită şcoală tipografică, ostenindu-se neîncetat pentru desăvârşirea ,,meşteşugului tipografiei şi îndireptărilor cuvintelor româneşti”, adevărate comori de cărţi ieşind din mâinile lui, dintre care amintim câteva: Antologhionul, Evangheliarul, Floarea darurilor, Carte sau lumină, Octoihul, Capete de poruncă, Învăţătură bisericească, Mărturisirea ortodoxă, primul Liturghier greco-arab, Ceaslovul greco-slavo-român.
La 16 martie 1705 a fost ales episcop de Râmnicu Vâlcea, dovedind şi aici frumoase calităţi de bun iconom şi om de carte, tipărind în mai puţin de trei ani 9 cărţi, cea mai importantă fiind Tomul bucuriei, cu aproape 800 de pagini, cuprinzând cinci lucrări polemice îndreptate împotriva apusenilor, care încercau să dezbine Ortodoxia şi în Ţările Române, mai ales în Ardeal. S-a preocupat şi de repararea, zugrăvirea şi sfinţirea multor Biserici şi a mănăstirilor Strehaia, Surpatele, Cozia şi Govora. Cu totul deosebit este faptul că vlădica Antim a început seria unor tipărituri menite să ducă la biruinţa limbii româneşti în Biserica noastră. Astfel, în 1706 a tipărit Molitvelnicul, prima ediţie românească în Muntenia.
La 22 februarie 1708, în Duminica Ortodoxiei, a fost înscăunat mitropolit al Ţării Româneşti ca urmare a recomandării testamentare a mitropolitului Teodosie, cel care păstorise credincioşii din Ţara Românească timp de 40 ani.
Imediat după înscăunare, Antim a mutat tipografia de la Râmnic la Târgovişte, unde a imprimat alte 18 cărţi, dintre care 11 în româneşte. În anul 1713 a tipărit Liturghierul, integral în româneşte, consfinţind biruinţa limbii române în cultul Bisericii.
Cea mai valoroasă lucrare a mitropolitului Antim o constituie Didahiile. Sunt 28 de predici rostite în cursul arhipăstoririi sale, la diferite sărbători împărăteşti sau ale Maicii Domnului şi ale sfinţilor, la care se adaugă şapte cuvântări ocazionale.
Mitropolitul Antim a desfăşurat o bogată activitate tipografică (63 de cărţi, 39 fiind lucrate cu mâna sa, 21 în limba română). Sfântul n-a tipărit cărţi pentru a-i rămâne numele însemnat pentru posteritate, ci a ales pe acelea care erau cele mai de folos preoţilor şi credincioşilor, pe înţelesul tuturor, în limba vorbită a poporului, limbă pe care el a îmbogăţit-o şi a înfrumuseţat-o, devenind astfel întemeietorul limbii literare şi liturgice româneşti.
Începută în primăvara anului 1713, Mănăstirea Tuturor Sfinţilor, construită în Bucureşti de Mitropolitului Antim, după planurile proprii, poartă cu adevărat pecetea sufletească a ctitorului ei.
,,Această sfântă Biserică, ce am zidit întru slava lui Dumnezeu şi întru cinstea şi pomenirea Tuturor Sfinţilor, fiind rodul ostenelilor mele cele multe, am dat-o şi am închinat-o cu mare plecăciune şi cucernicie marelui Dumnezeu” – scria mitropolitul Antim în Aşezământul Mânăstirii, testamentul pe care l-a lăsat vieţuitorilor acestui sfânt locaş. Acestea le-a scris cerându-le să-şi împlinească menirea cât mai deplin, potrivit poruncilor evanghelice, spre folosul şi mântuirea credincioşilor, spre ajutorarea celor lipsiţi şi spre mângâierea celor întristaţi. Nicio altă personalitate, în vremea aceea, nu s-a aplecat cu atâta hotărâre şi curaj, cu atâta dragoste şi înţelegere spre cei săraci şi uitaţi.
Bun patriot şi luptător împotriva asupririi turceşti care deja prevestea instalarea regimului fanariot, mitropolitul Antim a fost arestat, în martie 1716, şi a îndurat umilinţe şi chinuri în temniţele domneşti până toamna, când a fost caterisit pe nedrept, fiind condamnat la închisoare pe viaţă la Mănăstirea Sfânta Ecaterina din muntele Sinai. Pe drum, însă, ostaşii turci l-au omorât şi i-au aruncat trupul în apele râului Tungia, lângă Adrianopol. Prin faptele şi darurile sale deosebite, prin smerenia sa, prin dragostea de Biserică şi de semeni, prin îndemnurile la pocăinţă, Sfântul Antim a luminat viaţa duhovnicească a vremii sale.
Abia în anul 1966, Patriarhia Ecumenică a ridicat caterisirea ce fusese aruncată în mod nedrept asupra Sfântului Antim, pentru ca, în anul 1992, mitropolitul Antim Ivireanul să fie trecut în calendar, ca Sfânt Ierarh şi Sfinţit Mucenic, rânduindu-se ca zi de pomenire 27 septembrie. Canonizarea acestui mare ierarh a fost stabilită de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în şedinţa sa din data de 19-20 iunie 1992. Proclamarea solemnă s-a făcut la data de 27 septembrie 1992, ziua prăznuirii sale.
Puteți citi și:
Acatistul Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul, Mitropolitul Țării Românești
Emblema Sfântului Antim Ivireanul. Semnificaţie şi simbolism
8 citate din înţelepciunea duhovnicească a Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul
