Browsing Tag
Liturghie
28 posts
O minune fără dată de expirare
Ce poate fi mai mare minune decât transformarea pâinii şi a vinului în Trupul şi Sângele Domnului? Dacă…
Când te împărtășești cu Dumnezeu la Liturghie
Preot Ioan Istrati Când te împărtășești cu Dumnezeu la Liturghie, simți cum îți curge prin vene iubirea lui…
Sfânta Liturghie – putem rosti ce spune preotul sau e mai bine doar să răspundem cu cei de la strană?
Marius întreabă: Buna ziua, părinte. Este bine ca în timpul Sfintei Liturghii să spui în gând, în același timp,…
Anaforaua – semnificații teologice
Imediat după rostirea mărturisirii de credință, adică a Crezului, preotul îi îndeamnă pe toți credincioșii să își îndrepte gândurile…
Diavolul se preschimbă şi împiedică pe preot
Părintele Stelian Kassimos, preot slujitor în satul „Sfântul Petru Kinurias”, care ani de zile a slujit şi la…
Participarea la Sfânta Liturghie e mai necesară decât lumina şi aerul
– Părinte Arsenie, care sunt marile foloase ale Sfintei Liturghii? – Nu poate explica mintea omenească minunea, valoarea…