
Despre o prietenie până dincolo de mormânt
Prietenia dintre oamenii lui Dumnezeu și felul în care Sfinții se cunosc și se recunosc între ei, este…

Prietenia dintre oamenii lui Dumnezeu și felul în care Sfinții se cunosc și se recunosc între ei, este…

Dacă cineva, pelerin fiind pentru câteva zile la Muntele Athos, ar dori să cunoască viața mănăstirilor din cetatea…

Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a oficiat luni dimineață, la Mănăstirea Căldărușani, slujba deshumării osemintelor Cuviosului Sofian de la…

Căsătoria este calea normală a vieţii. De la începuturile lumii a existat o pereche de oameni. Ştim că prima pereche,…

Când suntem bolnavi, avem nevoie de doctor. Dar, bolnavi fiind, putem fi încăpățânați și să nu mergem la…

Cuviosul Sofian de la Antim Prin rugăciune se poate dobândi de la Dumnezeu orice ai cere, numai să…


Unii nu postesc deloc, alţii postesc o săptămână sau câteva zile, iar alţii, o săptămână la început şi…

Cum aşteptăm noi pe Stăpânul lumii, pe Stăpânul stăpânilor, pe Mântuitorul neamurilor? Va găsi Pruncul Iisus Hristos cu…

În ziua sărbătorii Înălțării Sfintei Cruci, la 14 septembrie 2002, părintele arhimandrit Sofian Boghiu trecea la Domnul, după…

De mic am trăit un sentiment straniu privind raportarea mea la lume. Dincolo de alergătura copilului, de toate…