
Academia măgarilor
Preot Ioan Istrati Cel mai folosit sofism, că argument nu e nicidecum, împotriva Bisericii și a preoților e…

Preot Ioan Istrati Cel mai folosit sofism, că argument nu e nicidecum, împotriva Bisericii și a preoților e…

Preot Ioan Istrati Una din cursele vrăjmașului diavol care nu ne poate abate din drumul către Biserică este…

Preot Ioan Istrati Vine la mine o doamnă foarte slabă și foarte tristă, ca la 50 de ani.…

Preot Ioan Istrati Mă uitam ce nemernice și inutile și vrednice de râs și de plâns sunt mărimurile…

Preot Ioan Istrati Orice aș scrie, și Dumnezeu mi-e martor că am câte ceva scris, dacă e pe…

Există un pasaj din Evanghelie care de multe ori mi-a părut năucitor, ba mai bine zis greu de…

Preot Ioan Istrati Un Părinte dintr-o mănăstire mare, din județul Neamț, ajunsese la o adâncă trăire duhovnicească. Se…

Preot Ioan Istrati L-am ascultat, l-am privit slujind cu înfrigurare, ca înaintea Tronului lui Dumnezeu, am vorbit cu…

Preot Ioan Istrati Pelerinajul e nu numai călătoria către un loc sfânt, ci mai ales acceptarea condiției noastre…

Preot Ioan Istrati Un călugăr, care era și preot, s-a lenevit de nevoință, și încet încet, i-au venit…

Preot Ioan Istrati Am stat de multe ori să mă gândesc, de ce oamenii cu dor de Dumnezeu…

Preot Ioan Istrati “Întru naştere fecioria ai păzit, întru adormire lumea nu o ai părăsit, de Dumnezeu Născătoare.…