Toate cele ce aduc întristare ne sunt trimise pentru tămăduirea sufletului nostru bolnav

Mă rog ca dulcea noastră Maică să te vindece trupește și sufletește; să‑ţi măsoare întristarea și să ţi‑o înlocuiască cu duhul mângâierii prin Duhul Sfânt.

Toate cele ce aduc întristare ne sunt trimise, fără nicio îndoială, pentru tămăduirea sufletului nostru bolnav, ca prin necazuri să arunce afară otrava iubirii de plăceri și a tot felul de patimi. Mai ales prin necazuri se vădește dragostea Părintelui ceresc către fiii Săi, căci astfel se împărtășesc de sfinţenia Lui și li se face adaos de slavă veșnică.

Oricât ne‑am întrista în această lume trecătoare, într‑o zi vor înceta toate. De necazurile de după moarte, de iad și de celelalte, să ne izbăvească Hristos și Maica Domnului; să nu le vadă ochii noștri. Căci dacă numai cugetarea la iad este ceva înfricoșător, cu atât mai mult atunci când cineva va fi osândit pe veșnicie să petreacă acolo.

Să‑L rugăm pe Dumnezeu să Se milostivească de noi, ca să ne învrednicească întotdeauna cu smerenie a cere dumnezeiasca Sa milă și iertare, căci El a spus prin Sfântul Său Fiu: „Şi toate câte veţi cere, rugându‑vă cu credinţă, veţi primi[1] și: „Cereţi și vi se va da[2]. Da, cerem în fiecare zi și clipă de la El ca să ne miluiască și să treacă cu vederea toate cele făptuite de noi întru cunoștinţă și întru neștiinţă. Nădăjduim în dumnezeieștile Sale cuvinte, că va face milă cu noi, smeriţii. Amin.

[1] Matei 21, 22.

[2] Matei 7, 7.

Extras din Poveţe părinteşti– Arhim. Efrem Filotheitul, Editura Evanghelismos, 2015.