Tu știi cum se face corect un pomelnic pentru cei adormiți?

„Moşii de vară” sau Sâmbăta Morţilor de vară se sărbătoreşte în fiecare an în sâmbăta dinaintea slăvitului praznic al Pogorârii Sfântului Duh (sau al Rusaliilor). În acest an, „Moşii de vară” se pomenesc, după rânduiala Bisericii, în ziua de 19 iunie.

Biserica noastră a stabilit ca, dintre toate zilele săptămânii, una să fie dedicată pomenirii celor trecuți la Domnul, în care putem să facem parastase și toate cele de cuviință, iar aceasta este sâmbăta. De ce? Pentru că, din punct de vedere teologic, în această zi de la finalul săptămânii, Mântuitorul a coborât cu sufletul în iad pentru a-i elibera pe cei adormiți de veacuri. Dintre toate aceste zile de sâmbătă de pe parcursul unui an, două sunt dedicate prin excelență pomenirii celor trecuți la Domnul. Este vorba despre sâmbăta dinaintea Duminicii lăsatului sec de carne sau a Înfricoșatei Judecăți și cea care precede marele praznic al Pogorârii Duhului Sfânt, ambele având denumirea de „Moși”, adică momente în care îi pomenim pe părinții, moșii și strămoșii noștri trecuți la cele veșnice. Despre pomenirea „Moșilor de vară”, părintele Ene Branişte, fost profesor de teologie liturgică, afirma că Biserica a rânduit această zi înaintea Duminicii Pogorârii Sfântului Duh și cu un scop practic: pentru a „încreștina” sărbătoarea păgână de vară numită „Parenthalia”, prin care romanii îşi cinsteau părinții și bunicii lor care muriseră (parentes, de aici și numele sărbătorii – Parenthalia).

Un element important din cadrul pregătirii pentru ziua pomenirii „Moșilor de vară” este și întocmirea pomelnicului pentru cei adormiți ai noștri. Pentru că de-a lungul timpului am primit câteva întrebări legate de ordinea sau modul corect de înșiruire a numelor din pomelnicul celor adormiți, dar și diverse nedumeriri privind „restricțiile” pe care unele persoane le au atunci când vine vorba de înscrierea numelui lor pe pomelnic, am hotărât să dedicăm câteva rânduri acestui subiect.

Astfel, intrând direct în subiect, potrivit tradiției Bisericii noastre, lista de nume trecute în pomelnicul pentru cei adormiți trebuie să înceapă cu cei adormiţi din clerul bisericesc alături de „rangul” sau de treapta lor preoțească (spre exemplu: Ioan, preotul; Nifon, ieromonahul; Macaria, schimonahia), apoi, dacă este cazul, trecem numele preotului care ne-a botezat și al celui care ne-a cununat, urmate de numele nașilor de botez și nașii de cununie (dacă vreunul dintre toți aceștia a trecut la Domnului). În continuare, îi vom trece pe pomelnic pe toţi cei adormiţi din neamul nostru: soțul/soția, părinții, frații și surorile, bunicii, socrii, cumnați, finii, mătușele, unchii, verișorii, prietenii și, nu în ultimul rând, oameni apropiați pe care i-am cunoscut și pentru care nu are cine să se roage. Părintele Cleopa le spunea deseori celor care treceau pragul chiliei sale de la Mănăstirea Sihăstria din Munții Neamțului: „dacă faci, mamă, pomelnic pentru ai matale, la Liturghie, pune şi unul sau doi săraci, sau o văduvă pe care nu are cine o pomeni şi a murit, săraca. Este mare pomană. Asta se cheamă milostenie duhovnicească. Este mai mare decât aceea când îi dai o haină sau o mâncare omului, că-l ajuţi dincolo, în veşnicie.”

Important de reținut este și faptul că Biserica ne învaţă să trecem la finalul pomelnicului propoziția „cu tot neamul lor cel adormit”, prin care sunt pomenite și rudele îndepărtate ale celor răposaţi, pe care noi nu le mai cunoaștem.

Ce nume nu vom trece în pomelnicul nostru pentru adormiți? Conform rânduielii Bisericii noastre, nu se pomenesc în cadrul slujbelor de parastas: persoanele nebotezate (nici copiii avortaţi), vrăjitorii și cei ce practică magia albă, sinucigaşii, ereticii, schismaticii, ateii sau masonii. De asemenea, nu se pomenesc la adormiți nici cei dispăruţi, despre care nu avem certitudinea morţii lor și nici nu se scriu nume de persoane vii pe pomelnicul celor adormiți, crezând că aşa s-ar provoca moartea persoanei respective. De asemenea, nu se cere pedepsirea sau răul vreunei persoane considerate duşman. Când ne așezăm la masă să scriem un pomelnic pentru adormiți, noi nu trebuie să-i analizăm pe cei apropiați care au trecut la Domnul sau să facem un fel de „clasament” al lor, să vedem cine, dacă și pe ce poziție merită să fie trecut în pomelnicul nostru. Mântuitorul ne spune cât se poate de clar în Pilda vameşului şi a fariseului, că nu trebuie sa fim judecătorii aproapelui nostru. Cu atât mai mult cu cât cei despre care vorbim nici nu se mai află printre noi.

Spre final, notăm și faptul că, în ziua de astăzi, mulți pun la îndoială rolul pomelnicului pentru cei adormiți, reducându-l la o simplă foaie de hârtie sau chiar luându-l în derâdere, afirmând că o filă ruptă din caiet, pusă lângă un colac și lângă un pahar e colivă sigur nu au puterea de a-i mântui pe cei trecuți dincolo. Ei bine, lucrurile nu stau chiar așa. Spre exemplu, dacă ne uităm în Vechiul Testament, descoperim că Tobit îl îndeamnă pe fiul său: „Fii darnic cu pâinea şi cu vinul la mormântul celor drepţi!” (Tobit 4, 17) și că Proorocul Baruh se roagă lui Dumnezeu pentru cei adormiți ai săi, spunând: „Doamne atotţiitorule, Dumnezeul lui Israel, auzi rugăciunea celor ce au murit ai lui Israel, şi a fiilor celor care au păcătuit înaintea Ta, care n-au ascultat glasul Tău, Dumnezeul lor, şi s-au lipit de noi relele” (Baruh 3, 4). De asemenea, în Noul Testament, Sfântul Apostol Pavel, în epistola sa către Timotei, ne spune: „Vă îndemn deci, înainte de toate, să faceţi cereri, rugăciuni, mijlociri, mulţumiri, pentru toţi oamenii” (1 Timotei 2, 1) și exemplele pot continua dacă cercetăm nu doar cărțile Scripturii, ci și scrierile Sfinților Părinți și ale marilor duhovnici ai Bisericii.

Așadar, pomelnicul este o mărturisire pe scurt despre lucrurile văzute și despre cele nevăzute din cadrul vieții noastre liturgice și duhovnicești. Datori suntem în această sâmbătă a Moșilor de vară, să păstrăm vie nu doar tradiția, ci și memoria înaintașilor noștri, pomenindu-i pe părinții, moșii și strămoșii noștri în cadrul slujbei de parastas săvârşiştă în toate Bisericile, la finalul Sfintei Liturghii, după cum ne îndeamnă Sfântul Ioan Gură de Aur în Omilia a IV-a la Filipeni: „nu degeaba s-a rânduit de către Apostoli ca să se facă pomenire la Sfintele şi înfricoşătoarele Taine pentru cei mutaţi de la noi […]. Pentru că atunci întregul popor stă cu mâinile ridicate către Dumnezeu, când clerul întreg se roagă, când înfricoşata Taină stă de faţă, apoi cum să nu îmblânzim pe Dumnezeu, rugându-L pentru ei?”.

Sursa: http://blog.bizanticons.ro

Total
303
Shares
Previous Post

Viețile Sfinților – iunie, ziua 18

Next Post

Moșii de vară și dorul de strămoșii noștri

Related Posts