Odată a fost un mic negustor care avea un măgar ce-l ajuta la căratul mărfurilor sale. Într-o zi negustorul nostru a găsit sare ieftină și, profitând de ocazie și de preț, a cumpărat o cantitate mare.
– O voi vinde la un preț bun, măgărușul meu, și după aceea vom avea mai mult de lucru.
„La mine nu se gândește stăpânul meu, a murmurat atunci măgarul. Uite cum m-a încărcat ca pe un măgar”.
Și așa cum era încărcat peste măsură, măgarul a alunecat fără să vrea în râul, pe care trebuia să-l treacă în drumul lor, și atunci sarea s-a topit în apă, iar măgărușul s-a ridicat bucuros și mergea cu lesnire. Însă negustorul, mâhnit de nereușita sa, s-a întors în cetate și a cumpărat alți saci cu sare, încărcându-l pe măgar mai mult ca înainte.
– Hai, măgărușul meu, curaj, căci de data aceasta o să reușim!
Însă măgarul, viclean, când a trecut râul, iar a alunecat în apă, intenționat de data aceasta, și, firește, s-a ușurat de povara sa, de vreme ce sarea s-a topit iarăși în apă. Apoi a scos un răget plin de satisfacție, ca și cum ar fi spus: „Nu sunt prost să car ca un măgar și să plesnesc”.
Atunci negustorul ținându-și capul în palme, deznădăjduit, a hotărât să nu mai care sare cu măgarul, ci întorcându-se iarăși în cetate, a cumpărat burete și l-a încărcat pe măgar.
„Ei, de data aceasta nu va aluneca sărmanul măgar din pricina poverii”, s-a gândit negustorul.
Dar iată că și de data aceasta vicleanul măgarul a căzut în apă cu scopul de a se ușura de povară. Însă de această dată s-a înșelat, căci buretele umplându-se de apă s-au îngreuiat peste măsură și astfel măgărușul nostru a gâfâit tot drumul.
Morala: De multe ori vine vremea ca cei vicleni, care își află fericirea bătându-și joc de alții, tocmai acolo să-și afle nefericirea.
