Unirea duhovnicească

Dacă veți avea credință și dragoste și veți face ascultare pentru dragostea lui Hristos, nu veți avea gânduri de felul: „De ce nu face aceea și trebuie s-o fac eu?”. Dumnezeu vă va dărui o foarte mare răsplată, pe care nici nu v-o puteți închipui. Vă veți da seama de asta în altă vreme. În acea vreme poate vă veți osteni, însă în altă vreme când vă veți liniști, veți vedea Harul în sufletul vostru și veți spune: „Cum m-a umbrit Dumnezeu, cum mi-a trimis aceste lacrimi, cum mi-a trimis adevărul în sufletul meu, cum mi-a trimis această rugăciune, de vreme ce eu nu am făcut nimic?”. Dar acestea sunt din ziua de dinainte, în care te-ai ostenit, în care ai făcut ascultarea cu bucurie.

Nu vă spun acestea ca să vă osândesc, ci vă vorbesc ca să ne mântuim. De vreme ce am venit să ne mântuim, Dumnezeu nu va privi nici la cunoștințe, nici la diplome, nici la câte facultăți am făcut, la nimic din acestea, ci El va privi la două lucruri: la smerenie și la Rugăciune. Ai dobândit Rugăciunea? L-ai aflat pe Dumnezeu. Două cuvinte să rostim: „Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă” și să facem ascultare. Starețul mi-a spus:

– Dă monahiilor tot ceea ce este cu putință.

– Gheronda, ce să spun? Mă străduiesc să fac tot ceea ce pot. Eu mă străduiesc, vreau mântuirea, vreau să ne mântuim și să mergem împreună în Rai.

De aceea să lucrăm, să facem ascultare. Duhovnicul dă binecuvântare Stareței și când aceea face semnul Crucii peste o monahie, o umbrește Harul lui Dumnezeu. Iar când se va confrunta cu ceva despre care nu a citit și pe care nu-l cunoaște, în acea clipă Harul lui Dumnezeu va veni și o va lumina ce trebuie să facă. Iar cel care a simțit în sufletul său aceasta, va înțelege. Cred că fiecare dintre noi a văzut multe lucruri și le-a simțit apoi în inima sa. Așa cum un medic vede de departe buzele fiecăruia și din culoarea lor își dă seama de ce boală suferă, tot astfel și eu vă văd, deși sunt nevrednică și păcătoasă. Văd de ce suferă fiecare din voi. Dar ce fac după aceea? Iau metanierul și fac rugăciune. Las sufletul meu și mă rog pentru sufletul aceleia, spunând: „Într-o zi va înțelege și va simți, va înțelege depărtarea de Stareță și va simți lipsa”. Pentru că legătura dintre Stareț sau Stareță și ucenic este o mare taină, pe care nu o poate simți și înțelege sufletul ascultătorului cu niciun alt om. Eu mă rog cu metanierul din tot sufletul meu să vină această simțire a schimbării duhovnicești în sufletul vostru. Iar acesta nu este un lucru mic, ci este cel mai important. Aceasta este unirea duhovnicească, pe care dacă nu ați simțit-o, nu o puteți înțelege. Unele monahii o simt înlăuntrul lor și Harul lui Dumnezeu le umbrește. Când nu există aceasta în sufletul monahului, va exista neorânduială și în îndatoririle lui, și în trăirea sa, în toate. Și eu vă simt pe voi. Așa cum medicul vede de ce anume suferiți, tot astfel și eu vă văd pe fiecare în parte. Văd sufletul vostru ca o oglindă. De aceea la orice, dar mai ales la acest lucru trebuie să luați aminte foarte mult. Eu îl văd pe ispititorul de departe, voi însă nu-l vedeți, ci numai de foarte aproape. Căci, așa cum am spus, este binecuvântarea care mi s-a dat de la proestos, de la Stareț, și-l văd de foarte departe pe ispititorul care vine.

Harul lui Dumnezeu îl umbrește pe monahul care are unire duhovnicească cu proestoșii săi, după care sufletul său vrea să facă lucrul cel mai greu. Nu se împotrivește și nu spune: „Nu pot face aceea, nu pot cealaltă”. Nu spune: „Eu am făcut cutare lucru, aceea nu a făcut nimic”. Nu cugetă răul și mintea sa nu se întunecă. Părinții lucrau în ascuns. Sfântul Nectarie se scula la trei dimineața și curăța toaletele, atunci când s-a îmbolnăvit omul de serviciu. Făcea aceasta în ascuns, iar când era întrebat, spunea că omul de serviciu le curăța. Da, toate în ascuns. Sfântul Visarion lua hainele bolnavilor, le spăla în râul de lângă Larisa, le usca și apoi le ducea pe ascuns, ca să nu-l vadă ce făcea. Pe toate câte le faci, Dumnezeu le scrie, pe toate. Lucrezi pentru Dumnezeu. Ceea ce faci, să faci pentru dragostea lui Hristos. Nevoiește-te să lucrezi în ascuns, ca să nu te vadă nimeni, și să nu cârtești. Orice faci, să nu trâmbițezi. Așa să te nevoiești, să mori la ascultarea ta. Astfel se nevoiau Părinții, în ascuns, și-i vindecau pe alții și-i făceau bine. Se nevoiau și făceau voia lui Dumnezeu.  Chiar și o singură dată să dai cu mătura, și Dumnezeu va scrie aceasta. Orice poți, două vase de speli, două haine de speli, le va scrie Dumnezeu. Și să nu vorbești deloc, să-ți pecetluiești gura, să-i pui fermoar. Aceasta înseamnă călugărie, aceasta înseamnă viață creștină. Să trăim corect călugărește, cu credință, cu dragoste pentru Dumnezeu și cu acrivie.

Fiecare trebuie să aibă înlăuntrul său compătimire, milostenie. Iar milostenia nu înseamnă numai să dai o bucată de pâine, ci milostenie înseamnă și să privești la aproapele, să-l „acoperi” și să-l ocrotești. Să-i spui două cuvinte, să-l sfătuiești cu bunătate și dragoste. Aceasta este milostenia. Și să nu purtăm discuții nesfârșite, ci mintea noastră s-o avem la Dumnezeu și Lui să-I vorbim. Moisi, deoarece a avut mintea la Dumnezeu, a săvârșit semne minunate. A făcut ca Marea Roșie să se facă uscat și să treacă tot poporul. Mintea, mintea să fie la Dumnezeu.

Când ne purtăm cu noblețe și cu multă dragoste și facem binele, Dumnezeu ne va întări.

Extras din Cuvinte din inimă Stareța Macrina Vassopoulos, Editura Evanghelismos, 2015

Total
50
Shares
Previous Post

Sfântul Sava Vatopedinul cu leii

Next Post

Aducerea Moaștelor Sfântului Ioan Gură de Aur

Related Posts