Veşnicia sufletului

O, suflete, scânteie sfântă
A „Soarelui celui gândit”,
Odor nepreţuit al lumii
Şi îngerilor prea cinstit!

Ești duh din Duhul cel de viață,
Suflat din Unul Dumnezeu
Şi rânduit să fii de-a pururi
Cu Dânsul, suflete al meu.

Făptura toată, cea văzută,
Şi cerul cu podoaba sa
Au fost gătite pentru tine,
O, suflete, comoara mea!

De-aş fi lipsit de toate-n lume,
Nimica n-am a pierde eu,
Căci toate nu-s aşa de scumpe,
Ca tine, suflete al meu!

Dar, vai! lipsindu-mă de tine,
Atunci pe toate le-am pierdut:
Şi slava pregătită-n ceruri
Şi orice bine am avut!

Răscumpărat de la osândă
Cu Sângele dumnezeiesc,
Tu eşti chemat să fii mireasă
A „Mirelui celui Ceresc”.

Cu „amanetul cel de taină”,
Încredinţat de la Botez,
Vei fii chemat, în ziua „nunţii”,
La El să te înfăţişezi.

Va trece cerul şi pământul,
Iar tu vei rămânea mereu,
Căci suflete, tu eşti „Icoana”
Prea Veşnicului Dumnezeu!

Sfântul Ioan Iacob Hozevitul- Hrană duhovnicească, Editura Lumină din Lumină.