„Vovidenia” – sărbătoarea care dă startul colindelor

Prima sărbătoare importantă din Postul Nașterii Domnului, prăznuită cunoscută în popor și sub numele de „Vovidenia” sau „Ovidenia”, ne aminteşte tuturor de aducerea Fecioarei Maria la Templul din Ierusalim, la vârsta de trei ani, de către părinţii săi, Ioachim şi Ana. Praznicul marchează momentul în care Maica Domnului a fost primită solemn de comunitatea Templului, condusă de preotul Zaharia, tatăl Sfântului Ioan Botezătorul.

Astfel, vedem că părinții Maicii Domnului, Ioachim şi Ana, și-au împlinit promisiunea făcută lui Dumnezeu în rugăciunile lor. Mai exact, Sfânta Ana nu putea să nască prunci şi, din acest motiv, urmând modelul din Sfânta Scriptură și încredințată fiind de cele ce s-au petrecut cu mama prorocului Samuel, tot pe nume Ana (care era şi ea stearpă), se ruga fierbinte lui Dumnezeu, alături de soțul ei, Ioachim, să le dăruiască un copil. Şi au promis Sfinţii Ioachim şi Ana că, dacă Dumnezeu le va asculta și îndeplini cererea, vor dărui şi închina pruncul lui Dumnezeu. Dincolo de istoricul sărbătorii și de dezlegarea la pește din această zi, un aspect important pe care ar trebui să-l reținem este că, praznicul acesta dă, în mod oficial, startul colindelor.

Între toate știrile și opiniile pe care le-am regăsit în ultimele zile în mediul on-line, una mi-a atras atenția și m-a mâhnit pentru câteva momente. Este vorba despre opinia unui psiholog, intervievat de postul britanic Sky News, care a subliniat ideea că prea multe colinde și cântece de Crăciun ascultate „prematur”, adică pe parcursul lunii noiembrie, pot să aibă un impact negativ asupra sănătății noastre mintale. Psihologul continuă intervenția sa aducând și un argument: colindele redate pe radio sau prin intermediul altor mijloace mass-media le pot aduce oamenilor stări de anxietate și panică, întrucât le aduc aminte de toate chestiunile pe care le au de rezolvat în preajma sărbătorilor: cadouri, meniuri de sărbători, planuri de călătorie. Într-un cuvânt, tot ceea ce ține de trup și de bucuria fizică, trupească. Și ne întrebăm, pe bună dreptate: dar sufletul unde-i în toată această schemă? De ce nu se vorbește și despre împlinirea duhovnicească și despre bucuria pe care sufletul nostru o simte în această perioadă prin intermediul colindelor și al cântărilor Bisericii? Căci, ca printr-o minune vrednică de sinaxare, colindul are încă această putere: de a ne purta din mijlocul orașelor către spațiul ca de poveste al copilăriei, după care tânjim mereu în această perioadă. Și apropo de acest aspect: de ce se spune că, de la Vovidenie, putem asculta colinde, conform învățăturii Bisericii? O fi, totuși, prea devreme startul colindelor, așa cum spun psihologii?

Răspunsul îl regăsim într-o rânduială legată în mod exclusiv de sărbătoarea aceasta din ziua de 21 noiembrie. Este vorba despre catavasiile Nașterii Domnului, o serie de cântări care sunt intonate pentru prima dată în Biserică la Utrenia sărbătorii Intrării în Biserică a Maicii Domnului și care se cântă până pe 30 decembrie inclusiv. Cântările acestea încep cu o veste minunată: „Hristos e naște, slăviți-L, Hristos din ceruri întâmpinați-L”, veste care ne cheamă pe toți la întâlnirea mântuitoare cu Hristos. Cuvintele acestea, adică primele versuri ale catavasiilor, sunt preluate dintr-o omilie la Nașterea Mântuitorului Hristos, celebră la vremea ei, a Sfântului Grigorie Teologul. Catavasiile sunt și o chemare la sfințire și luminare, adresată tuturor, pentru a-L primi așa cum se cuvine pe Hristos, Cel care S-a făcut om din iubire infinită față de noi și pentru a ne aduce mântuirea sufletelor noastre și viața cea veșnică.

Din punct de vedere etimologic, termenul „catavasie” vine din grecescul „katabaino”, care înseamnă „a coborî”. Explicația este aceeea că în vechime, sau în unele mănăstiri chiar și astăzi, cântăreții celor două strane, după ce cântau troparele din odă, coborau din cafas în mijlocul Bisericii, unde cântau împreună irmosul, adică troparul de la început.

Catavasiile sunt, de fapt, un început de colindă. Sunt semnul că, din această zi, putem asculta și cânta colinde, deosebitele cântări de bucurie care vestesc Întruparea Fiului lui Dumnezeu și Nașterea Sa smerită, dar plină de har și de binecuvântare, în ieslea sărăcăcioasă de la Betleem. Tradiția colindului urcă în timp până în vremea romană, când la începutul lunii ianuarie aceștia organizau acele petreceri păgâne intitulate „calendae” – nume dat sărbătorii Anului Nou. Cu acest prilej, copiii romanilor mergeau din casă în casă, cântau imne și făceau urări de belșug, împlinire și noroc. Odată cu Întruparea Mântuitorului, creștinii au „botezat” acest obicei păgân și l-au transformat într-o tradiție curată, care dăinuie până în zilele noastre: vestirea Nașterii Domnului, începutul mântuirii acestei lumi.

Am aflat de curând și o curiozitate pe care dorim să v-o împărtășim: pentru că veți auzi în această perioadă a colindelor fredonându-se în colindele tradiționale românești expresii precum „florile dalbe, flori de măr” sau „măruț, mărgăritar”, să știți că și expresiile acestea sunt legate tot de sărbătoarea Vovideniei. În satul românesc de odinioară, în ziua de 21 noiembrie, de Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, părinții le aminteau copiilor să pună în cana cu care luau Agheasmă la Bobotează sau în alt vas din sticlă sau lut, ramuri de măr din livadă, le turnau apă și le așezau în casă, la fereastră, astfel încât să aibă lumină și căldură. Până în Ajunul Crăciunului sau chiar de Anul Nou, în plină iarnă deci, crenguțele înfloreau. Copiii le luau, le strângeau într-un mănunchi și le foloseau ca sorcove, aducând uimire și bucurie pe chipurile celor care primeau colindul.

Așadar, într-o lume asaltată din ce în ce mai mult de păreri, diagnostice și remedii psihologice, să nu uităm de acel „psyche”, cuvânt de origine grecească, tradus prin „sufletul uman”. Tot vechii greci credeau într-o legătură emoțională indestructibilă dintre muzică şi vindecare și, cu siguranță, credința lor nu era greșită. Nu, nu minimalizăm în vreun fel eforturile și competențele psihologilor, care s-au dovedit a fi deosebit de importante în multe situații-limită. Însă, când ne gândim la dorul de cei dragi, la locurile copilăriei și la amintirile care pur și simplu refuză să dispară din cufărul cu amintiri de suflet, nu există „antidot” mai bun decât colindul sfânt și bun.

Sursa: http://blog.bizanticons.ro



Puteți citi și:

Intrarea Maicii Domnului în Biserică

Praznicul fecioriei curate și al nădejdii mântuirii noastre

Tropar la praznicul Intrării în Biserică a Maicii Domnului

Intrarea în Biserică a Maicii Domnului pe înțelesul copiilor

Ce este „Vovidenia”? 5 lucruri mai puțin știute despre sărbătoarea din 21 noiembrie

Total
112
Shares
Previous Post

Evanghelia zilei (Luca 10, 38-42; 11, 27-28)

Next Post

Maica Domnului și petrecerea ei în Sfânta Sfintelor

Related Posts