Fericirea ascunsă

La începutul vremurilor s-a adunat, tangalachi, așa cum îl numea Cuviosul Paisie Aghioritul pe diavolul, împreună cu slujitorii săi și s-au hotărât să facă oamenilor o farsă.

Unul dintre ei a spus:

– Ce-ați spune dacă ne-am distra puțin cu oamenii furându-le ceva?

– Și ce putem să le furăm?

După ce s-au gândit mult, cel mai mic a spus:

Să le furăm fericirea. Problema însă este unde să le-o ascundem, ca să nu o găsească?

Să o ascundem, propuse unul, pe vârful celui mai înalt munte.

– Nu, spuse altul. Oamenii au o putere uriașă. Cineva ar putea să o găsească și apoi toți vor ști unde să o caute.

– Atunci să o ascundem în adâncul mării, a propus alt demon.

– Nu, căci au submarine utramoderne și o vor găsi foarte repede.

– Să o ascundem pe o altă planetă.

– Navele spațiale vin și pleacă una după alta. O vor găsi și se vor mândri ca niște mari cuceritori.

Un demon sătea tăcut și cântărind atent fiecare propunere, a spus în cele din urmă:

– Cred că există un loc unde oamenii nu vor căuta niciodată.

Cu toții au tresărit și uitându-se unul la altul, au întrebat:

– Unde e acel loc?

– În adâncul sufletului lor. Acolo vom ascunde fericirea. Oamenii vor fi atât de ocupați cu căutarea ei în afară, încât niciodată nu o vor găsi.

Toți demonii au fost de acord.

De atunci omul își cheltuiește viața sa, căutând fericirea, neștiind că ea se află înlăuntrul său.

„Împărăția lui Dumnezeu înlăuntrul vostru este”[1]

[1] Luca 17, 21.