Month: August 2014
31 posts
Pilda creionului
Copilul îşi privea bunicul scriind o scrisoare. La un moment dat, întrebă: – Scrii o poveste care ni…
Omul aflat pe patul morții
Sprijinirea duhovnicească a omului aflat pe patul morții În această încercare grea, rugăciunile celor apropiați şi ale Bisericii …
Unde voiește Dumnezeu, se biruiește rânduiala firii
Aprilie 1985 De vreo cinci luni micuța Olga, în vârstă de zece ani, cu teratom la encefal, este…
Primatul papal
După terminarea perioadei persecuţiilor, s-au consolidat cele cinci patriarhii istorice primare – Roma, Constantinopolul, Alexandria, Antiohia şi Ierusalimul,…
Răbdarea îndelungată
Răbdarea îndelungată care a adus bogăție nespusă de Har dumnezeiesc Un avvă sfânt a spus: „Era un…
Minunea Sfinților Arhangheli
Despre minunea Sfinților Arhangheli săvârșită la Sfânta Mănăstire Dionisiu din Sfântul Munte Athos Prin octombrie 1913, Șeful…