Voi zbura la el şi-i voi povesti despre viaţa lumii

Un vultur zbura în înălţimi, se desfăta de frumuseţea lumii şi gândea în sinea lui: „Trec în zbor peste depărtări întinse: văi şi munţi, mări şi râuri, câmpii şi păduri; văd mulţime de dobitoace şi păsări; văd oraşe şi sate şi cum trăiesc oamenii. Dar cocoşul de la ţară nu cunoaşte nimic în afara ogrăzii în care trăieşte şi nu vede decât câţiva oameni şi câteva dobitoace. Voi zbura la el şi-i voi povesti despre viaţa lumii”.

Şi vulturul a venit să se aşeze pe acoperişul gospodăriei şi a văzut cât de ţanţoş şi de vesel se plimba cocoşul în mijlocul găinilor şi s-a gândit: „Înseamnă că e mulţumit cu soarta lui; dar, cu toate astea, îi voi povesti cele ce cunosc”.

Şi vulturul a început să-i vorbească cocoşului despre frumuseţea şi bogăţia lumii. La început cocoşul l-a ascultat cu atenţie, dar nu înţelegea nimic. Văzând că nu înţelege nimic, vulturul s-a mâhnit şi i-a fost greu să mai vorbească cu cocoşul. La rândul lui, cocoşul, neînţelegând ceea ce-i povestea vulturul, se plictisea şi-i era greu să-l asculte. Şi fiecare a rămas mulţumit de soarta lui.

Aşa se întâmplă atunci când un om învăţat vorbeşte cu unul neînvăţat şi încă şi mai mult, atunci când un om duhovnicesc vorbeşte cu unul neduhovnicesc. Omul duhovnicesc este asemenea vulturului, iar cel neduhovnicesc este asemenea cocoşului. Mintea omului duhovnicesc cugetă ziua şi noaptea la legea Domnului (Psalm 1, 2) şi se înalţă prin rugăciune spre Dumnezeu, dar mintea celui neduhovnicesc e lipită de Pământ sau e bântuită de gânduri.

Extras din Între iadul deznădejdii și iadul smereniei– Cuviosul Siluan Athonitul, Editura Deisis, 2001.