Browsing Category
Cuviosul Efrem Filotheitul
101 posts
Necazul este unealta pe care Dumnezeu o ţine în mâna Sa și cu care lucrează
Necazul este unealta pe care Dumnezeu o ţine în mâna Sa și cu care lucrează așa cum Îi…
Fără curăţie Dumnezeu nu Se vede, nu Se arată
Înfrânarea, postul, privegherea, lepădarea de cele lumești și celelalte sunt mijloace, fiul meu, pentru a ajunge la curăţia…
Câtă importanţă are chiar și un singur minut în această viaţă
Cât de preţios este timpul vieţii acesteia! Fiecare minut are multă importanţă, fiindcă într‑un minut putem cugeta la…
Cei care vor mărturisi în vremurile cele de pe urmă vor fi mai slăviți decât Mucenicii din vechime (Cincizecime și Duhul Sfânt IV)
Sfântul Ioan Evanghelistul în timpul descoperirii Apocalipsei a văzut o mare adunare, o ceață mare din oameni tineri,…
Pacea lui Dumnezeu este ceva foarte înfricoșător (Cincizecime și Duhul Sfânt III)
Când Duhul Sfânt se atinge de inima omului, aceasta devine nebună din covârșirea harului și a dulceții. Cunoaște…
Când Duhul Cel Sfânt se pogoară în suflet, omul iese afară din sine (Cincizecime și Duhul Sfânt II)
Cine poate să cuprindă și să tâlcuiască belșugul harismelor și a dumnezeieștilor simțăminte, de care s-au umplut inimile…