,

Cultivarea gândurilor bune

– Părinte, gândurile bune vin singure sau trebuie să le cultiv?

– Trebuie să le cultivi. Să te urmăreşti pe tine însuţi, să te cercetezi, iar atunci când vrăjmaşul îţi aduce gânduri rele, să încerci să le alungi şi să le înlocuieşti cu gânduri bune. Când te vei nevoi aşa, se va cultiva intenţia ta şi va deveni bună. Şi atunci Dumnezeu, văzând intenţia ta cea bună, Se va milostivi şi te va ajuta. Şi astfel, gândurile rele nu vor afla loc în tine. Vor pleca şi vei avea gânduri bune în mod firesc. Vei dobândi o obişnuinţă spre bine, va veni bunătatea în inima ta şi astfel vei sălăşlui înăuntrul tău pe Hristos. Însă lucrul acesta nu se face de la o zi la alta, ci este trebuinţă de timp şi o nevoinţă continuă, pentru ca sufletul să ia cununa biruinţei. Atunci războiul se şterge pentru totdeauna, deoarece războaiele sunt izbucnirile dezordinei lăuntrice, pe care o exploatează vrăjmaşii.

– Aşadar, Părinte, cei care au gânduri bune au reuşit aceasta prin nevoinţă?

– Depinde. Unii oameni au gânduri bune încă dintru începutul vieţii lor duhovniceşti şi astfel sporesc. Alţii, deşi la început au gânduri bune, după aceea nu iau aminte şi încep să aibă gânduri de-a stânga. Alţii au la început gânduri de-a stânga, dar, urmărindu-se pe ei înşişi şi văzând de câte ori o păţesc, îşi pierd încrederea în ei înşişi şi după aceea au gânduri bune. Alţii pot avea jumătate bune şi jumătate rele. Alţii mai multe bune, iar alţii mai multe rele. Cineva, de pildă, care vine să se facă călugăr are gânduri bune şi rele potrivit cu mediul şi cu condiţiile în care a trăit. Poate avea zece până la douăzeci la sută, chiar şi optzeci la sută gânduri bune. Atunci când începe să facă lucrare lăuntrică, se urmăreşte pe sine însuşi, încearcă să alunge gândurile rele şi să le cultive pe cele bune. Continuând această nevoinţă va ajunge ca după un interval de timp să aibă numai gânduri bune. Intervalul de timp care va trebui pentru a pleca gândurile cele rele va depinde de intervalul de timp în care le-a avut. În continuare, încet-încet se opresc şi gândurile bune şi ajunge la o golire. Atunci trece un interval de timp în care nu are nici gânduri bune, nici gânduri rele. Această fază aduce după sine şi o oarecare nelinişte în suflet şi omul începe să se întrebe: „Ce se întâmplă? Ce se petrece acum? Am avut gânduri rele, au plecat; au venit cele bune. Acum nu am nici rele, nici bune”. După această golire, mintea se umple de Har dumnezeiesc, iar apoi vine şi iluminarea dumnezeiască.

– Părinte, cum este această golire?

– Unuia care nu a văzut stelele nu-i poţi descrie cum este soarele. Dacă a văzut cel puţin stelele, îi poţi da să înţeleagă cam cum este soarele.

– Părinte, ce ajută ca să ajungă cineva la această golire de care aţi spus?

– Studiul duhovnicesc, rugăciunea neîncetată, tăcerea şi nevoinţa cu mărime de suflet. Un suflet care va lua în serios nevoinţa împotriva gândurilor rele poate ajunge într-o stare mai bună decât unul care nu are aproape deloc gânduri rele. Adică se poate ca la începutul vieţii duhovniceşti să fi avut nouăzeci de gânduri rele şi zece bune şi să ajungă la o stare mai bună decât a aceluia care a avut nouăzeci de gânduri bune şi zece rele.

Extras din Nevoință duhovnicească – Cuviosul Paisie Aghioritul, Editura Evanghelismos – 2012.