Iar aceasta o zicea ca să-l încerce, că El ştia ce avea să facă. (Ioan 6,6)
Domnul ne încearcă mereu pe toţi, prin tot felul de mijloace, ca să stârnească în noi credinţa. El ne dă prilejul de a vedea nevoile, necazul, nefericirea din jurul nostru, ca să trezească în noi simţământul compasiunii şi iubirii faţă de semeni şi ca să ne înveţe să îi slujim atât timp cât El ne va lăsa pe acest pământ.
Ucenicii Lui socoteau că nu se poate să hrănească mulţimea poporului adunat, dar Iisus voia ca oamenii să fie hrăniţi- şi puţinul pe care îl aveau s-a dovedit a fi, cu binecuvântarea Lui, îndestulător.
Adesea ni se pare că nu putem uşura cu nimic grijile celor din preajma noastră, dar dacă vom dori cu adevărat vom putea să facem lucru acesta. Domnul vrea ca noi, în numele lui Hristos, să încercăm a uşura orice nevoie pe care o vom întâlni în calea vieţii noastre. Poate pare că nu suntem în stare să facem mare lucru, însă Domnul Însuşi va întoarce spre folosul celor nefericiţi acest puţin care stă în puterea noastră. Orice cuvânt de mângâiere, orice gest de compasiune faţă de un om aflat în suferinţă, orice manifestare a dragostei noastre poate, cu ajutorul lui Dumnezeu, să-l sprijine şi să-l întărească pe cel slab, să-i ridice moralul în clipa de deznădejde şi să aducă roadă, oricât ar fi de măruntă aceasta.
Aşadar, să nu spună nimeni “Nu am ce să fac în situaţia asta.” La asemenea cuvinte Domnul ne va răspunde întotdeauna: “Daţi-le să mănânce!” şi suntem datori să ne hrănim semenii cu ceea ce avem, chiar dacă este doar o coajă de pâine sau un pahar cu apă.
Extras din Fiecare zi un dar al lui Dumnezeu, Editura Sophia.
