Despre Dumnezeu Fiul (VII)

156. Ce înseamnă cuvintele “Carele din Tatăl s-a născut”?

” Dacă s-ar fi spus în Simbol numai “Fiul lui Dumnezeu Unul Născut”, ar fi putut gândi cineva ca Arie, ereticul din veacul al IV-ea, ca Fiul, care S-a născut, nu e Dumnezeu, ca Cel care L-a născut. Sau, ar fi putut gândi cineva că Fiul S-a născut și din sine, căci și El este Dumnezeu. În legătura cu aceasta ar fi putut zice, ca Sabelie, ereticul din veacul al III-ea, că același Dumnezeu e uneori născator, alteori născut, uneori Tată, alteori Fiu, trecând întreg dintr-o stare într-alta.

Pentru a se face cu neputință asemenea gânduri, s-au pus în Simbolul Credinței cuvintele: “Carele din Tatăl s-a născut”. Prin aceasta s-a arătat că Fiul S-a născut dintr-o persoană dumnezeiască, din Tatăl, ceea ce dă siguranță ca și Fiul e o altă persoană dumnezeiască, deopotrivă în slavă și în Dumnezeire cu Tatăl. De asemenea, se arată că în Dumnezeu o persoană e mereu Tată, iar alta persoană mereu Fiu.

157. Ce înseamnă “Mai înainte de toți vecii” ?

Prin aceste cuvinte se arată că Fiul este mai înainte de orice timp, este veșnic, nu S-a ivit în timp. Sf. Evanghelist IOAN începe Evanghelia cu cuvintele. “La început era Cuvântul” (Ioan I, 1), arătând că atunci când s-a pus începutul timpului și al lumii, Cuvântul era; deci, era de mai înainte. Ca atare, El e Dumnezeu, nu e făptură, căci numai Dumnezeu e veșnic, iar făpturile se ivesc în timp, ele n-au fost intotdeauna. Astfel Fiul se deosebește de cei ce se numesc “fii” pentru că aceștia sunt făcuți sau născuți, după har, din Dumnezeu. Aceștia sunt făcuți sau născuți de Dumnezeu în timp. Dar Tatăl “N-a adus pe Fiul din neexistență în existență, nici n-a înfiat pe unul care n-a existat niciodată”.

Deci, totdeauna a fost în Dumnezeire o persoană sau un ipostas cu această însușire de Fiu. Dacă e așa, totdeauna a fost în Dumnezeire o persoană cu însușirea de Tată. “Dumnezeu n-a fost mai înainte fără de Fiu și mai pe urmă a devenit Tată, ci totdeauna are pe Fiul”. N-a fost nici o vreme când n-a fost în Dumnezeire o persoană Tată și o persoană Fiu și anume mereu aceeași persoană Tată și aceeași persoană Fiu. “Nici cel care a născut nu s-a prefăcut în Fiu, nici cel născut n-a devenit Tată”. Cu alte cuvinte, niciodată nu s-a produs o schimbare în Dumnezeu. Dacă Fiul nu S-ar fi născut “mai înainte de toți vecii”, Tatăl n-ar fi fost totdeauna Tată, ci ar fi câștigat aceasta însușire mai târziu. Iar un Dumnezeu, care se schimbă așa de tare înlăuntrul Său, nu mai e Dumnezeu. Asemenea, Fiul n-ar fi Dumnezeu dacă S-ar fi născut în timp, ci ar fi o făptură. Sau Dumnezeul cel veșnic S-ar fi despărțit după o vreme în Tată si Fiu.

Noi spunem că Tatăl e veșnic Tată și veșnic Dumnezeu, fără schimbare, iar Fiul veșnic Fiu și veșnic Dumnezeu, fără schimbare. Tocmai pentru că Tatăl e veșnic, are un Fiu veșnic. “Căci n-a fost cândva Tatăl când n-a fost Fiul, ci odată cu Tatăl și Fiul care S-a născut din El. Căci Dumnezeu nu S-ar putea numi Tată fără de Fiu. Iar dacă ar fi, fără să aibă pe Fiul, n-ar fi Tată. Și dacă ar avea mai pe urma Fiu, ar deveni mai pe urmă Tată, și astfel S-ar schimba din a nu fi Tată în a fi Tată, lucru mai rău decât orice blasfemie”. Tatăl și Fiul sunt două persoane egale în Dumnezeire și în cinste, dar una e Tată și alta Fiu, având veșnic între ele dragostea care este între Tată și Fiu și anume : una veșnic dragoste de Tată și alta veșnic dragoste, de Fiu.

158. Putem noi în’elege nașterea aceasta dinainte de veci ?

Nașterea aceasta dinainte de veci a Fiului din Tatăl este o taină pe care n-o poate înțelege nici mintea omului, nici a îngerului. “Tatăl L-a născut nu în modul în care omul ar putea gândi, ci așa cum numai Tatăl știe. Nu numai cerurile nu cunosc nașterea Fiului, dar chiar nici toată firea îngerească… Nici însuși Duhul Sfânt n-a vorbit în Scripturi despre nașterea Fiului din Tatăl. Pentru ce iscodești, deci, acelea pe care nici Duhul Sfânt nu le-a scris în Scripturi ?” “Când auzi că Dumnezeu a născut, să nu cazi în gânduri trupești, nici să presupui o naștere stricăcioasă. “Duh este Dumnezeu” (Ioan, IV, 24); duhovnicească este nașterea.

S-a asemănat nașterea Fiului din Tatăl cu nașterea gândului din minte. S-a spus că precum nașterea gândului din minte e duhovnicească, așa și nașterea Fiului din Tatăl e duhovnicească și precum îndată ce există mintea, există și gândul, și minte fără gând nu există; așa de când există Tatăl există și Fiul și Tatăl fără Fiul nu există. Dar și aceasta e numai o asemănare nedeplină.

159. Ce înseamnă “lumină din lumină”?

Ca să nu rămână nicio îndoială că Fiul, care S-a născut, e întru totul ca Tatăl din care S-a născut. Simbolul spune că așa cum nu se deosebește lumina care se aprinde, de lumina din care se aprinde, așa nu se deosebește ființa Fiului, de ființa Tatălui.

Tot ce are prima lumină dă și celei de a doua, afară de însușirea că ea dă și cealaltă primește. Asemănarea cu lumina e și foarte potrivită cu Dumnezeu, care e lumina cea nefăcută. Lumina e tot ce e mai bun, mai înalt, pe când întunericul e lipsă, e știrbire, e nimicul, e răul. “Dumnezeu este lumina si niciun intuneric intru Dansul nu este, zice Sf. Apostol IOAN (I Ioan I, 5), iar Iisus zice : “Eu sunt lumina lumii, cela ce urmează Mie nu va umbla întru intuneric, ci va avea lumina Vieții” (Ioan VIII, 12).

160. Ce înseamnă “Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat”?

Egalitatea între Tatăl și Fiul e întărită și prin cuvintele : “Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat”, ca să nu gândeasc cineva că Fiul nu se numește Dumnezeu în înțelesul adevărat și că El ar fi un Dumnezeu mai mic, cum era la păgâni, care socoteau pe zeii lor de diferite grade. “Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat”, mai vrea să spună și aceea că dacă Fiul n-a primit Dumnezeire mai puțină, nici Tatăl nu s-a împuținat născând pe Fiul. “Tatăl născând pe Fiul nu S-a schimbat. A născut înțelepciunea (I Cor. I, 24), totuși n-a ajuns neînțelept. A născut Puterea (I Cor. 1, 24) dar n-a slăbit. A născut pe Dumnezeu, dar nu S-a lipsit de Dumnezeire. Și nici El n-a pierdut ceva împuținându-Se sau schimbându-Se, nici Cel născut nu are vreo lipsă. Desăvârșit este Cel care a născut, desăvârșit Cel născut”.

161. Ce inseamna cuvintele “nascut iar nu facut”?

Desi mai inainte s-a spus ca Iisus Hristos e Fiul lui Dumnezeu “Unul Nascut” si ca atare se deosebeste de toti care s-ar mai putea numi fii ai lui Dumnezeu, Parintii care au alcatuit Simbolul, au tinut sa spuna, anume, ca Iisus Hristos nu e fiu facut ca toti ceilalti, ci e nascut, singurul nascut din Tatal. El nu e o faptura, fie ea chiar cea dintai si cea mai inalta faptura cum spunea Arie, ci nu face parte dintre fapturi, deci e Dumnezeu.

162. Ce înseamnă “Cel ce este de o ființă cu Tatăl” ?

Ca să se arate și mai hotărât că Fiul nu e făptură, că e născut în înțeles adevărat din Tatăl, s-au pus în Simbol aceste cuvinte. Lucrul pe care-l face un om nu e din ființa lui, dar fiul care se naște din el e din ființa lui. Tot așa e și la Dumnezeu: toată lumea creată este fapta voinței și a lucrării (energiei) Lui. Dar Fiul este din ființa Lui. Sf. IOAN DAMASCHIN spune: “Nașterea este fapta prin care se scoate din ființa celui care naște, cel ce se naște asemenea cu el după ființa. Zidirea și creația însă, sunt fapte externe, în care ceea ce se zidește și se crează nu vine din ființa celui care zidește și crează, ci este ceva cu totul deosebit de el”.

Și tot Sf. IOAN DAMASCHIN spune că dacă Fiul e din ființa Tatălui, e “opera firii Lui”, El trebuie să fie născut dinainte de veci, căci ceea ce ține de ființa Dumnezeirii e veșnic, ca să nu se schimbe firea dumnezeiască. Fiind din ființa Tatălui, Fiul are aceeași ființă cu El , e de o ființă cu Tatăl”. Dar “de o ființa” nu înseamnă numai că Fiul S-a născut din ființa Tatălui, și nu înseamnă nici numai că are o ființa la fel cu a Tatălui, ci ceva mai mult: că Fiul nu-ți are ființa Sa în chip despărțit de a Tatălui. Ființa Tatălui nu se repetă născând pe Fiul, ca să existe aceeași ființa de două ori, cum e la oameni, ci Tatăl dă Fiului prin naștere, însăși ființa Sa, fără ca prin aceasta să se repete. Tatăl și Fiul sunt două persoane cu o singură ființă, cu aceeași ființa în comun. Între Tatăl și Fiul este o unitate desăvârșită după ființă, dar totuși ei sunt deosebiți ca persoane. “Eu și Tatăl una suntem”, zice Mântuitorul (Ioan X, 30). Una arată ființa. Eu și Tatăl arată persoanele, care sunt două. Tot așa se arată că ființa Tatălui și a Fiului e una, iar persoanele lor, două, prin următoarele cuvinte ale Mântuitorului: “Credeți Mie că Eu sunt întru Tatăl și Tatăl întru Mine este” (Ioan XIV, 11); sau : ” Cel ce Mă vede pe Mine, vede pe Tatăl” (Ioan XIV, 9). O bună lămurire a acestor cuvinte ne-o dă Sf. IOAN DAMASCHIN: “Ipostasele sunt unite, nu în înțelesul că ele se amestecă, ci în înțelesul că ele se conțin una pe alta. Fiecare locuiește în cealaltă, fără nici o amestecare și contopire. Ele nu sunt nici separate, nici împărțite, contrariu ereziei lui Arie. Pentru a spune tot, într-un cuvânt, Dumnezeirea este neîmpărțită în cele împărțite, așa cum în trei sori, ce s-ar conține unul pe altul, ar fi o singură lumină într-o întrepătrundere lăuntrică”.

Total
29
Shares
Previous Post

Supunerea este de neapărată trebuință. Care este folosul ce vine din aceasta și cum se dobândește

Next Post

Ucenicul trebuie să primească cu zel toate cele venite de la învăţător, fiind folositoare, chiar de aduc tristeţe şi durere; căci, potrivit cu osteneala şi necazurile lui, Dumnezeu îi dă şi mila Sa – part.3

Related Posts