Evanghelia zilei (Luca 4, 16-22)

Iisus predică în sinagogă

„În vremea aceea a venit Iisus în Nazaret, unde fusese crescut, și, după obiceiul Său, a intrat în ziua sâmbetei în sinagogă și S-a ridicat să citească. Și I s-a dat cartea prorocului Isaia. Iar El, deschizând cartea, a găsit locul unde era scris: «Duhul Domnului este peste Mine, pentru care M-a uns să binevestesc săracilor; M-a trimis să vindec pe cei zdrobiți cu inima; să propovăduiesc robilor dezrobirea și celor orbi vederea; să izbăvesc pe cei apăsați și să vestesc anul plăcut Domnului». Și, închizând cartea și dând-o slujitorului, a șezut, iar ochii tuturor din sinagogă erau ațintiți asupra Lui. Atunci El a început a zice către ei: Astăzi s-a împlinit Scriptura aceasta în urechile voastre. Și toți Îl încuviințau și se mirau de cuvintele Harului care ieșeau din gura Lui.”


Adevărata învățătură

Clement Alexandrinul, Stromatele, Stromata a V-a, Cap. VI-I-IX, 54.2-57.2, în Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 5, pp. 342-343

„S-ar putea ca un om, din cei nepricepuți, să vină acolo unde tu predai gnoza și el să nu fie în stare să sesizeze adevărul; el te va înțelege greșit și va cădea; deci, spune Scriptura, fii atent cu folosirea învățăturii și închide izvorul cel viu care este în adâncul tău; închide-l tuturor celor ce se apropie fără judecată și dă băutură numai celor care însetează de adevăr. Ascunde adâncul cunoașterii (Romani 11, 13) tuturor celor care nu sunt în stare să-l primească! Acoperă groapa! Stăpânul gropii, gnosticul însuși, va fi pedepsit, spune Scriptura; că el este de vină că s-a smintit acela; sau pentru că acela a fost înghițit de măreția învățăturii, fiind încă mic la suflet. (…) Filozofia – care este într-adevăr filozofie – și adevărata teologie să aparțină numai acelora care se apropie adeseori de ele și care au dat probă de credință în toată viața lor. Da, scrierile acestea vor ca noi să avem nevoie de un interpret și de un învățător; numai așa ele vor fi studiate mai bine, iar noi nu vom greși, pentru că am primit învățăturile de la oameni care le cunosc bine, de la oameni care ne-au socotit vrednici să ne folosim de ele. De altfel, toate lucrurile, care se văd printr-un voal, arată adevărul mai măreț și mai venerabil, ca de pildă fructele care se văd prin apă sau ca formele lucrurilor care se lasă a fi ghicite prin voalurile care le acoperă; pentru că lumina puternică lasă să se descopere defectele; în afară de asta, lucrurile care se văd așa cum sunt ele nu pot fi înțelese decât într-un singur chip. Este, însă, cu putință să scoți dintr-un simbol mai multe sensuri, așa cum am văzut când am vorbit de cuvintele ascunse. Așa stând lucrurile, omul fără experiență și neînvățat greșește; gnosticul, însă, înțelege sensul adevărat. Scrierile acelea nu vor să fie date oricui se întâmplă, fără deosebire, nici să fie făcuți părtași la bunătățile înțelepciunii cei care nici în vis nu și-au curățit sufletul; că nu-i îngăduit să oferi tuturor veniților cele dobândite cu atâtea lupte și nici să istorisești tainele Cuvântului celor necurați.”

Sursa: http://ziarullumina.ro

Previous Post

Moaștele Sfântului Ioan cel Nou au adus binecuvântare și mângâiere sucevenilor

Next Post

Schimbarea duhovnicului

Related Posts

Acatistier

Am pregătit pentru frățiile voastre o pagină nouă cu Acatiste. O puteți consulta aici: https://marturieathonita.ro/acatistier/ Vă reamintim că…
Read More
Total
0
Share