Finicul făcător de minuni al Cuviosului Sava cel Sfințit (naștere de prunci)

Finicul făcător de minuni l-a sădit însuşi Cuviosul Sava cel Sfințit în Lavra sa. Cu mai mulţi ani înainte de venirea Cuviosului în Palestina, acest copac al Cuviosului s-a uscat, astfel încât şi călugării şi femeile s-au întristat. Cuviosul i-a spus în vis unui călugăr să nu scoată finicul din curtea mănăstirii, întrucât el va înverzi din nou cu puţin înainte de venirea lui acasă. Astfel, la venirea Cuviosului în mănăstire, finicul era din nou verde. Iar de atunci continuă să săvârşească nenumărate minuni, în special în familiile evlavioase ce nu pot avea copii.

Şi pentru că, prin rânduiala avatonului, doar bărbaţii pot vizita această mânăstire, femeile care ajung în pelerinaj la poarta mânăstirii primesc ca mângâiere ulei tămăduitor (pentru boli grave) de la candela Cuviosului Sava, o sticlă cu aghiazmă de la izvorului Cuviosului Sava, iar celor care au nevoie se dăruieşte câte o frunză din finicul făcător de minuni al Cuviosului Sava.

Frunzele de finic dăruite drept binecuvântare sunt însoţite de următorul text: „Iubiţi fraţi în Hristos, nu uitaţi: condiţiile de bază pentru ca Harul lui Dumnezeu să lucreze sunt credinţa neclintită, frica de Dumnezeu şi evlavia către Cuviosul Sava”. Se cer: post – după puterea fiecăruia, înfrânare generală, rugăciune stăruitoare şi spovedania şi Împărtăşania regulată, iar la urmă trebuie făcut un „ceai” cu aceste frunze de finic.

Mai departe, părinţii îndeamnă: „Dacă vreodată vă va învrednici şi veţi dobândi copii, să nu credeţi că vă aparţin la modul exclusiv. Toate sunt darurile Lui. Dacă iarăşi nu vă va dărui, din iubire lucrează, numai şi numai din iubire. Să învăţăm să nu căutăm doar darurile lui Dumnezeu, ci să cerem de la Însuşi Dumnezeu şi Împărăţia Lui, aşa cum ne-a spus (Matei 6, 33); atunci toate acele lucruri de care realmente avem nevoie ni le va dărui în chip bogat şi cu cuviinţă dumnezeiască. Vă urăm din tot sufletul ca Harul lui Dumnezeu şi binecuvântarea Cuviosului Sava să vă însoţească pretutindeni şi pururea”.

Multe familii din întreaga lume, care au dobândit copii prinmijlocirea Cuviosului Sava şi a finicului său, au revenit la Mănăstirea Sfântul Sava să mulţumească Domnului pentru ajutorul dat!

Preot Silviu Cluci

Sursa: http://doxoogia.ro


Puteți citi și:

Brâul Maicii Domnului vindecă infertilitatea

Mănăstirea Cuviosului Sava cel Sfințit (Mar Sabbas)

Acatistul Cuviosului Sava cel Sfinţit

Tipicul Cuviosului Sava cel Sfințit

VIDEO – Mănăstirea „Sfântul Sava cel Sfințit”, oază de spiritualitate în pustiul Iudeii

Troparul Cuviosului Sava cel Sfințit

Cântare de laudă la Sfântul Sava cel Sfinţit

Previous Post

Evanghelia zilei (Luca 14, 1, 12-15)

Next Post

Cuviosul Sava, stâlp al monahismului ierusalimitean

Related Posts
Total
0
Share