„Inima înfrântă și smerită”, este singura jertfă potrivită a se aduce lui Dumnezeu

Nu este trebuință ca omul să dea nimic altceva în schimb pentru sufletul său, decât să se cunoască pe sine că este un nimic. Și cu aceasta va oferi lui Dumnezeu „inima înfrântă și smerită”, care este singura jertfă potrivită a se aduce lui Dumnezeu de către fiecare credincios evlavios. Iar această jertfă nu o va lepăda Dumnezeu, Care îl cunoaște pe om că nu are nimic al său pe care să-l ofere ca jertfă, așa cum spune David: „Că de ai fi voit jertfă Ți-aș fi dat, arderile de tot nu le vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu duhul umilit, inimă înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi”.

Cu această jertfă s-au mântuit, se mântuiesc și se vor mântui împărați, regi, stăpânitori, supuși, înțelepți, neînvățați, bogați, săraci, cerșetori, nedrepți, aroganți, făcători de rele, desfrânați, ucigași și tot felul de păcătoși. Iar profunzimea acestei jertfe trebuie să se măsoare cu măsura păcatelor, adică după păcatele pe care le-a făcut omul, proporțională trebuie să fie și smerenia și zdrobirea.

Dar chiar și Cuvioșii și Drepții și cei curați cu inima, toți în general, prin mijlocirea acestei jertfe se mântuiesc. Și milostenia și credința și fuga de lume și însăși marea nevoință a muceniciei de la cărbunii acestei jertfe, adică a zdrobirii, primesc foc.

Iar aceasta este jertfa în care nu se află păcat și care biruiește iubirea de oameni a lui Dumnezeu. Numai pentru această jertfă vin bolile, mâhnirile, întristările, căderile, patimile cele sufletești și cele trupești, pentru ca fiecare temător de Dumnezeu să ofere această jertfă lui Dumnezeu. Deoarece cel care va dobândi această jertfă, zdrobirea și smerenia, nu este cu putință să cadă din nici un loc, deoarece se află mai prejos decât toți. Și Dumnezeu pentru nimic altceva nu S-a pogorât pe pământ și nu S-a smerit pe Sine până la moarte, fără numai pentru a răsădi în toți care cred în El „inimă înfrântă și smerită”.

Să presupunem că cineva împrăștie toate cele ale sale și le dă săracilor, postește și priveghează, doarme pe pământ și se roagă lui Dumnezeu ziua și noaptea, însă nu cere de la Dumnezeu să dobândească în chip firesc inimă zdrobită și smerită (deoarece „tot darul desăvârșit de sus este pogorând, de la Tatăl luminilor”), unul ca acesta nu este cu putință să se folosească pe sine.

Așadar, trebuie să căutăm numai acea cale prin care se sădește înlăuntrul nostru în chip firesc o inimă zdrobită și smerită.

Traducere din greacă de Ierom. Ștefan Nuțescu.