– Părinte, cum poate cineva să se vadă pe sine întotdeauna păcătos?
– Atunci când se cercetează cu luare-aminte. Cu cât se cercetează mai cu luare-aminte, cu atât se vede mai păcătos.
– Cineva care are multe griji, oare cum va putea fi ajutat să săvârșească lucrarea aceasta?
– Este bine ca în timpul zilei să rostească puțin Rugăciunea lui Iisus și să aibă o oarecare oră de reculegere. Vedeți, băcanul în fiecare seară își numără banii. Dacă nu urmărește ce câștigă și ce datorează, va da faliment și va intra și în pușcărie.
– Părinte, unii oameni nu știu ce să spună la mărturisire.
– Aceasta arată că nu fac lucrare fină în ei înșiși. Dacă nu facem lucrare fină în noi înșine, atunci și pe cele mari le scăpăm. Trebuie să ne curățim ochii sufletului nostru. Un orb nu vede nimic. Unul care are un ochi, ei, vede și el, dar mai bine vede cel care are amândoi ochii sănătoși. Iar dacă are și telescop și microscop, va vedea curat atât pe cele de departe, cât și pe cele de aproape. De pildă, o iconiță sculptată o pot săvârși în trei ceasuri. Dacă o las câteva zile și mă uit iarăși la ea, îi aflu destule lipsuri. La fel s-ar întâmpla dacă aș lucra la ea o săptămână, o lună sau doi ani. Dacă vreau, aceeași iconiță o pot lucra și în cinci ani. Dar după aceea trebuie să lucrez cu lupă. Vreau să spun că lucrarea duhovnicească nu are sfârșit. Cu cât înaintează cineva duhovnicește, i se curățesc ochii sufletului său tot mai mult, își vede greșelile lui din ce în ce mai mari, și astfel se smerește, după care vine Harul lui Dumnezeu. Atunci când Sfinții spuneau: „Sunt păcătos, sunt vrednic de plâns”, o credeau, pentru că ochii sufletului lor deveniseră microscoape. Cu cât înaintau, dobândeau un microscop mai puternic și se vedeau că sunt mai păcătoși. Iată, îmi privesc mâna cu ochiul liber și mi se pare că este frumoasă. Dacă însă aș privi-o cu lupa, aș vedea acești peri, care acum abia îi zărești, ca pe niște chiparoși mici. „Măi, copilașule, oare ce sunt eu? Om sălbatic?”, îmi voi spune. Dacă și duhovnicește veți lucra astfel, vă veți scârbi de omul vostru cel vechi.
Omul nostru cel vechi este un chiriaș rău înăuntrul nostru și, ca să plece, trebuie să-i dărâmăm casa și să începem să zidim clădirea cea nouă, adică pe omul cel nou.
Extras din Nevoință duhovnicească – Cuviosul Paisie Aghioritul, Editura Evanghelismos – 2012
