Noi nu murim niciodată

Preot Alexandru Lungu

Aseară citeam Paraclisul Maicii Domnului și afară era un vânt de nedescris, simțeai cum se desprinde efectiv acoperișul de pe casa parohială. Pomeneam în gând pe cei bolnavi și simțeam o amărăciune de nedescris. Cel mai tare mă consumă cazurile care implică copii, este atât de dureros când îngerii suferă din cauza păcatelor celor care îmbătrânesc în ele.

Altfel Raiul ar rămâne gol, căci noi ne-am lipit prea tare inima de pământ și nu mai căutăm cu privirea pe Dumnezeu.

La final este rugăciunea către Preasfânta Născătoarea de Dumnezeu, iar starea mea nu se îmbunătățea. Am închis cartea și am continuat rugăciunea în gând. M-am simțit copleșit de durerea acestei lumi, de lacrimile mamelor care stau la capătâiul pruncilor din spitale, de părinții care, în loc să-și duca pruncii la culcare, uneori din cauza neputinței omenești, așează trupurile lor firave într-o cutie rece. Am fost epuizat și deznădăjduit ca niciodată, rugăciunea nu-mi dădea liniștea căutată.

Când m-am întins în pat mi-am luat pruncul în brațe și el pe mine. Mi-a șoptit noapte bună și te iubesc. Eu i-am răspuns la fel și l-am sărutat. M-a simțit supărat și mi-a mai șoptit ceva: Noi nu vom muri niciodată, tata, așa mi-a spus Dumnezeu!

Am tăcut și m-am rușinat, el a înțeles mai mult decât am reușit eu vreodată ca preot. Noi nu murim niciodată, asta să le șoptiți celor dragi, dar și celor care se află în suferință.

Total
69
Shares
Previous Post

Dacă te ajunge vreo boală a trupului

Next Post

Evanghelia zilei (Marcu 9, 10-15)

Related Posts