O inimă milostivă, plină de rugăciune

Cu mai mulți ani în urmă am cercetat o mare Mănăstire de maici. Printre monahiile pe care le-am cunoscut se afla și una de aproape o sută de ani. Știa puțină carte, însă era un suflet sfințit. Din pricina bătrâneții nu se mai putea ridica din pat. Stătea tot timpul în el. Am mers la chilia ei, iar ea, plângând, mi-a spus nemulțumirea ei:

„Ah, și această Stareță! O rog să-mi dea de lucru, să fac și eu ceva așa cum sunt, pe pat – pentru că nu mă pot ridica dacă nu mă sprijină – dar ea nu-mi dă. Pot să fac scule de lână, dar nu mă lasă. Mi-a spus că am lucrat optzeci de ani în mănăstire și-mi ajunge. (venise la Mănăstire de la vârsta de 16 ani). Dar în felul acesta mănânc pâinea în zadar. Lucrează altele și mă hrănesc pe mine.

Nu știam ce să fac, căci Stareța nu ceda deloc. M-am supărat atât de tare, încât nu mai voiam să mănânc. Dar după aceea m-am gândit la ceva și m-am ușurat. M-am gândit să fac neîncetat rugăciune pentru toți. Și așa îmi pare că lucrez și eu. Vezi acest metanier? (Mi-a arătat un metanier care avea boabe foarte mari). Nu-l las deloc din mână zi și noapte, afară de două-trei ceasuri când dorm. Fac continuu rugăciune pentru Stareță și pentru maicile și surorile care lucrează, ca să mănânc eu.

Dar mă rog și pentru alții. Pentru episcopul nostru și pentru ceilalți arhierei, pentru preoți, pentru monahi, pentru cei care stăpânesc, pentru judecători, pentru armată, pentru polițiști, pentru profesori, pentru elevi, pentru văduve, pentru orfani și pentru toți cei de care îmi aduc aminte. Și astfel simt mai puțină greutate în sufletul meu, gândindu-mă că mănânc fără să lucrez”.

Lăcrimez ori de câte ori îmi aduc aminte de această scenă. După aceea nu am mai văzut-o pe acea cuvioasă monahie. După câteva luni a plecat în cealaltă lume, ca să continue acolo rugăciunile ei „dintru adâncuri”, „pentru toți de care își aduce aminte” (cred că și de mine), acum fără metanierul ei gros, care a fost pus în mormânt împreună cu sfințitul ei trup.

Pr. Epifanie Theodoropulos, Articole și Studii,

în cartea „Zâmbetul lui Dumnezeu”, a arhim. Ioan Kostov.

Total
0
Shares
Previous Post

Smerenia – veșmântul Dumnezeirii (I)

Next Post

Îmi hrănește minunat mintea! Cele puține… cine și cum le vor lua!

Related Posts