Duminica întâi din Post (a Ortodoxiei)
Apostol Evrei 11, 24-26; 32-40
Fraților, prin credință, Moise, când s-a făcut mare, n-a voit să fie numit fiul fiicei lui Faraon, ci a ales mai bine să pătimească cu poporul lui Dumnezeu, decât să aibă dulceața cea trecătoare a păcatului, socotind că batjocorirea pentru Hristos este mai mare bogăție decât comorile Egiptului, fiindcă se uita la răsplătire. Și ce voi mai zice? Că timpul nu-mi va ajunge, ca să vorbesc de Ghedeon, de Barac, de Samson, de Ieftae, de David, de Samuel și de proroci, care prin credință au biruit împărății, au făcut dreptate, au dobândit făgăduințele, au astupat gurile leilor, au stins puterea focului, au scăpat de ascuțișul săbiei, s-au împuternicit, din slabi ce erau s-au făcut tari în războaie, au întors taberele vrăjmașilor pe fugă; unele femei și-au luat pe morții lor înviați. Alții au fost chinuiți, neprimind izbăvirea, ca să dobândească mai bună înviere; alții au suferit batjocură și bici, ba chiar lanțuri și închisoare; au fost uciși cu pietre, au fost puși la cazne, au fost tăiați cu fierăstrăul, au murit uciși cu sabia, au pribegit în piei de oaie și în piei de capră, lipsiți, strâmtorați, rău primiți. Ei, de care lumea nu era vrednică, au rătăcit în pustii, și în munți, și în peșteri, și în crăpăturile pământului. Și toți aceștia, mărturisiți fiind prin credință, n-au primit făgăduință, pentru că Dumnezeu rânduise pentru noi ceva mai bun, ca ei să nu ia fără noi desăvârșirea.
Evanghelia Ioan 1, 43-51
În vremea aceea a vrut Iisus să plece în Galileea și a găsit pe Filip. Și i-a zis Iisus: Urmează-Mi! Iar Filip era din Betsaida, din cetatea lui Andrei și a lui Petru. Filip a găsit pe Natanael și i-a zis: Am aflat pe Acela despre Care au scris Moise în Lege și prorocii, pe Iisus, fiul lui Iosif din Nazaret. Și i-a zis Natanael: Din Nazaret poate fi ceva bun? Filip i-a zis: Vino și vezi. Iisus a văzut pe Natanael venind către El și a zis despre el: lată, cu adevărat, israelit în care nu este vicleșug. Natanael l-a spus: De unde mă cunoști? A răspuns Iisus și i-a zis: Mai înainte ca Filip să te cheme, te-am văzut când erai sub smochin. Răspuns-a Natanael: Rabbi, Tu ești Fiul lui Dumnezeu, Tu ești Împăratul lui Israel! Iar Iisus i-a zis: Pentru că ți-am spus că te-am văzut sub smochin, crezi? Mai mari decât acestea vei vedea. Și a grăit: Adevărat, adevărat zic vouă, că de acum veți vedea cerul deschizându-se și pe îngerii lui Dumnezeu suindu-se și coborându-se peste Fiul Omului.
Din consemnările scrierilor sacre înțelegem că fiecare Biserică are un Înger protector, așa cum se menționează în cartea Apocalipsei 1, 20 despre Îngerii Bisericilor din Asia Mică: Taina celor șapte stele, pe care le-ai văzut în dreapta Mea, și a celor șapte sfeșnice de aur este: Cele șapte stele sunt Îngerii celor șapte Biserici, iar sfeșnicele cele șapte sunt șapte Biserici. Acestea sunt locuri sfinte, care treceau atunci prin momentele bucuriei începutului, dar, totodată, prin multe tulburări.
Îngerii Sfintelor Altare păzeau aceste Biserici de dezbinare, păcat și moarte. După modelul acestora, Bisericile și-au găsit ocrotitori. Celebrele ctitorii de la Constantinopol, Roma, Nicomidia, Ierusalim și din celelalte locuri ale creștinătății au avut ocrotitori minunați. Multe dintre Biserici s-au numit ale Mântuitorului, ale Maicii Domnului, ale Învierii și ale multor altor Sfinți. Toate vorbesc despre Ortodoxie, care nu înseamnă doar credință și istorie, ci și suferință martirică pentru adevăr. Moartea pentru adevărul revelat a devenit astăzi doar o pagină de istorie.
Serghei Bulgakov spunea că inima Ortodoxiei se găsește în ritul ortodox.
Ortodoxia este prezentă în fiecare manifestare a credinței noastre, în rugăciuni, cântări și mai ales în Dumnezeiasca Liturghie, serbându-și ziua în fiecare Duminică, la fiecare praznic împărătesc ori Sfânt abia cunoscut. Toate acestea vorbesc despre complexitatea și profunzimea Ortodoxiei, care se exprimă, la modul superlativ, prin Sfinții săi, care au iubit cu adevărat dreapta credință. Ei nu s-au limitat la simpla rostire a cuvintelor, ci au iubit Ortodoxia prin fapte, adeseori prin martiriu, aprinzându-se astfel prin jertfă, ca să lumineze celor care au pierdut calea către Împărăția Cerurilor.
Sfântul Apostol Pavel ne îndeamnă: Ține dreptarul cuvintelor sănătoase pe care le-ai auzit de la mine, cu credința și cu iubirea ce este în Hristos Iisus. Comoara cea bună ce ți s-a încredințat păzește-o cu ajutorul Sfântului Duh Care sălășluiește întru noi (2 Timotei 1, 13-14).
Avva Isidor Pelusiotul spune: Viața fără de cuvinte mai mult folosește decât cuvintele fără viață. Viața și tăcând folosește, iar cuvintele și strigând supără. Când cuvintele și viața se vor întâlni, vor face o Icoană. Faptele cele bune cinstește-le. Ele sunt lucrări fără de moarte.
Sărbătoarea Duminicii Ortodoxiei este ziua când mărturisim credința autentică, Biserica de pe pământ, cea luptătoare, în comuniune cu cea din Ceruri, cea triumfătoare.
Bucuria de a ști că, dincolo de încercări și neputințe, avem prieteni în Ceruri are menirea de a ne umple de nădejde. Acolo, în preajma lui Dumnezeu, Cel în Treime închinat, se află toți cei care au mărturisit dreapta credință și s-au încununat în urma frumoasei lor viețuiri, arătând că nicio comoară nu este mai de preț decât aceea a Ortodoxiei.
Părinții Bisericii, la jumătatea veacului al IX-lea, au statornicit o sărbătoare a Ortodoxiei, care este permanent prezentă în cult. Ei au înțeles cât de importante sunt în viața Bisericii bucuria și comuniunea, punând în evidență postul, faptele bune, rugăciunea, meditația asupra scrierilor filocalice și patristice, precum și celelalte comori pe care Ortodoxia le are în tezaurul său.
Icoanele mărturisesc complet credința ortodoxă. Ne amintim cuvintele Sfântului Ioan Teologul: Și Cuvântul S-a făcut trup și S-a sălășluit între noi și am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har și de adevăr (Ioan 1, 14).
De demult, Moise și Ilie au dorit să-L vadă pe Creator, dar nu a fost cu putință până când Unul din Treime nu S-a făcut Om și nu S-a întrupat, făcându-Se asemenea oamenilor, în afară de păcat. Atunci s-a putut vedea slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har și de adevăr. (Ioan 1, 14). Această slavă l-a făcut pe Apostolul Petru să exclame: Învățătorule, bine este ca noi să fim aici; și să facem trei colibe: Ție una și lui Moise una și lui Ilie una (Marcu 9, 5).
Revelația dumnezeiască a adus oamenilor înțelegerea adevărului și puterea de mărturisire. Acestea au creat unitatea de credință și taina vederii dumnezeiești. Clipa veșniciei a fost întrupată mai apoi în Sfintele Icoane.
Biserica a fost persecutată mult timp, în diferite perioade ale istoriei, iar uneori tulburată chiar din interior, prin lupte acerbe și persecuții cumplite, care au luat sfârșit prin victoria celebrată în Duminica Ortodoxiei, când s-a instaurat pacea, care dăinuie până astăzi.
Chemarea Duminicii Ortodoxiei este de a rămâne în unitatea de învățătură, de credință liturgică și canonică, respingând orice tentativă de dezbinare sau ruptură în sânul Bisericii.
Dintre cei care s-au aflat între apărătorii Sfintelor Icoane și au pregătit sărbătoarea adevărului, mă voi opri la câțiva care ne-au vorbit despre rugăciune.
Sfântul Ioan Damaschin spune: Rugăciunea este ridicarea minții către Dumnezeu sau cererea celor care se cuvin de la Dumnezeu. Așadar, în ce sens Se ruga Domnul la învierea lui Lazăr și în timpul pătimirii? Că sfânta Lui minte nu a vrut să se ridice către Dumnezeu, odată ce era unită după ipostas cu Dumnezeu Cuvântul, și nu avea nevoie să ceară ceva de la Dumnezeu. Căci Unul este Hristos. Împropriindu-Și persoana noastră și formând în El Însuși firea noastră, ni S-a făcut pildă, ne-a învățat să cerem de la Dumnezeu, să ne ridicăm mintea către El, deschizându-ne prin sfânta Lui minte urcarea spre Dumnezeu. Căci după cum a suferit afectele, pentru ca să ne dea biruință asupra lor, tot astfel S-a și rugat să ne deschidă urcarea către Dumnezeu și să plinească în locul nostru toată dreptatea, să ne împace cu Tatăl, să-L cinstească ca principiu și cauză și să arate că El nu este potrivnic lui Dumnezeu. Când la învierea lui Lazăr a spus: „Tată, Îți mulțumesc că M-ai ascultat, Eu însă știam că totdeauna Mă asculți; dar am spus pentru poporul care se află aici, ca să cunoască că Tu M-ai trimis”, nu este clar tuturor că a rostit aceste cuvinte pentru a-L cinsti pe Tatăl, ca pe cauza Lui, și a arăta că nu este potrivnic lui Dumnezeu? Dar când a spus: „Tată, de este cu putință, treacă de la Mine paharul acesta, dar nu cum voiesc Eu, ci cum Tu voiești“, nu este clar oricui că ne învață să cerem în ispite ajutor numai de la Dumnezeu, să preferăm voința Dumnezeiască voinței noastre?
Un alt apărător al Sfintelor Icoane și iubitor al Ortodoxiei, Sfântul Teodor Studitul, îi îndeamnă pe frații săi împreună nevoitori să asculte și să gândească pururi că acum este ori vremea pierzării, dacă nu ascultăm, ori zile de sârguință, pentru ca viața noastră să fie roditoare, iar calea, dreaptă. El îi îndemna pe creștini ca, după vremea rugăciunii din Biserică, să-și păzească mintea pentru că diavolii cu deosebire după rugăciune doresc să tulbure sufletele.
Dintr-un studiu despre rugăciunile pentru alții și sobornicitatea Bisericii a părintelui profesor Dumitru Stăniloae, aflăm că de demult, în pustiul Egiptului, Sfântul Pahomie a visat că membrii uneia dintre mănăstirile conduse de el se aflau într-o peșteră. Legați între ei, fiecare ținea de mână pe altul, tot șirul, în frunte cu starețul, înaintând spre o deschizătură prin care se vedea, de departe, lumina de afară. Alți oameni alergau de colo până colo în întunericul peșterii, ascultând când de un glas, când de altul care striga: Aici e lumina! Alte șiruri se învârteau în jurul unei coloane, fără să înainteze spre lumina de afară.
Imaginea se potrivește legăturii dintre membrii Bisericii, care se susțin unii pe alții, avându-i povățuitori pe ierarhi și preoți, care înaintează spre lumina veșniciei, deținând pe pământ o oarecare arvună a ei.
În momentul în care unul se rupe din lanț și rămâne singur, rătăcește în întunericul fără ieșire, în bezna necunoașterii, născută din neînțelegerea învățăturii Bisericii.
Într-una dintre scrierile sale, Sfântul Gherman al Constantinopolului, vorbind despre rugăciunea către Tatăl ceresc, ne spune: Tatăl nostru ne păzește pe toți, după cum ne spune și etimologia cuvântului patir, pandas piron, care înseamnă Cel care îi păzește pe toți. Când facem voia Lui, El este Tatăl nostru, iar când nu o facem, ne subordonăm aceluia a cărui lucrare o săvârșim. Poartă-te întocmai ca un copil al Său, ca să faci cele plăcute Tatălui. Dacă săvârșim fapte urâte, este cât se poate de limpede că nu-L mai numim pe Dumnezeu Tată, ci pe potrivnicul binelui, căruia ne supunem, mai-marele răutăților, care va căuta mereu să ne abată și să ne piardă.
Între apărătorii Ortodoxiei, îi amintim și pe Gherman și Nichifor, care i-au înfruntat cu mult curaj pe suveranii iconoclaști Leon al III-lea și Leon al V-lea.
Gherman era dispus să-și sacrifice scaunul pentru ca suveranul să nu impună iconoclasmul, citând, în acest context, cuvintele Sfântului Grigorie: Eu sunt asemenea lui Iona…
Nichifor s-a împotrivit atât de ferm lui Leon al V-lea, încât suveranul a decis să-l asasineze și a instigat manifestații împotriva lui. În timpul acelor potrivnicii, au fost rostite blesteme la adresa patriarhului, iar un cronicar anonim (Scriptor Incertus) scrie că patriarhul a mulțumit lui Dumnezeu cu lacrimi că a fost învrednicit să le asculte (blestemele) pentru evlavia sa.
Tarasie era și el un om al rugăciunii. Biograful său, Ignatie Diaconul, scrie că, în ultimii ani, o boală îi pricinuia „dureri grozave”, încât liturghisea ajutându-se de un scăunel, de care-și rezema pieptul în timpul slujirii.
Duminica Ortodoxiei este una dintre sărbătorile pe care va trebui să le cinstim mereu, nu doar în prima Duminică a Sfântului și Marelui Post, ci în fiecare zi, bucurându-ne de credința noastră, de privilegiul de a fi primit darul înfierii prin Botez și de a aparține Bisericii păstrătoare a adevărului de credință.
Dacă nu suntem la înălțimea chemării sfinte și a identității pe care am primit-o la Taina Botezului, trebuie să redescoperim drumul dreptei credințe, nu doar al cuvintelor, ci, mai cu seamă, al înaltei trăiri care ne apropie de Dumnezeu.
† Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor
Puteți citi și:
Omilia Sfântului Nicolae Velimirovici – Duminica Ortodoxiei
Prima Duminică a urcuşului duhovnicesc către Praznicul Învierii Domnului
Duminica I din Post – sub pomul Ortodoxiei
Ortodoxia este o potecă îngustă, greu de ţinut
Ortodoxia este calea spre mântuirea sufletului
Ortodoxia este calea împărătească a Evangheliei
Călugărul cel simplu a apărat Ortodoxia cu smerenia și credința sa
