„Panagia Megaliospiliotissa”: istorisirea Icoanei Maicii Domnului sculptată în ceară și mastic

E o realitate pe care nimeni nu o poate nega. Dintre toate Icoanele Sfinților, Cuvioșilor și martirilor din istoria creștinismului, chipul Maicii Domnului zugrăvit în Icoane are o lumină blândă a iertării de fiecare dată când îl privim. Încă din primele secole creștine, credincioșii au cinstit-o pe Maica Domnului și i-au acordat o importanță deosebită în cadrul cultului, pomenind-o mai des decât pe orice alt Sfânt. Imnografii, teologii și toți Sfinții Bisericii noastre i-au închinat dintotdeauna tropare, cântări, imne și acatiste, redând în toate aceste alcătuiri fie nuanțe și idei dogmatice, fie multele minuni pe care Maica lui Dumnezeu le-a săvârșit și până astăzi le săvârșește în viețile celor care au evlavie la ea și o cheamă în ajutor.

Despre o astfel de Icoană aparte a Maicii Domnului vrem să vă aducem în atenție câteva cuvinte. Mai exact, dorim a vă spune istorisirea Icoanei Maicii Domnului Panagia Megaliospiliotissa, prăznuită an de an în ziua de 23 august. O Icoană cu un nume pe cât de greu de pronunțat, pe atât de încărcat de istorie și de minuni scrise și nescrise, pe care numai Dumnezeu și Maica Domnului le știu.

Icoana sculptată în ceară

Potrivit tradiției, această Icoană a Maicii Domnului, aflată tocmai în Mănăstirea Mega Spileo din Peloponez, a fost sculptată de către Sfântul Apostol Luca în ceară şi mastic (o rășină de origine vegetală provenită dintr-un arbore exotic numit Pistacia lentiscus). De altfel, este cunoscut faptul că prima reprezentare iconografică în sens propriu – adică așa cum știm noi că arată o Icoană – îi aparține Sfântului Evanghelist Luca, care după Pogorârea Sfântului Duh, în urma unor revelaţii, a pictat trei tipuri de Icoane ale Maicii Domnului. Tradiția aceasta este susținută, până astăzi, de textele liturgice care îl menționează în legătură cu acest aspect: „Zugrăvind Preacinstitul tău chip, dumnezeiescul Luca, scriitorul cel insuflat de Dumnezeu al Evangheliei lui Hristos, a înfățișat pe Ziditorul a toate pe brațele tale”.

Icoana este, de fapt, un basorelief în ceară (lucrare de sculptură cu figuri scoase în relief pe un fond cu care fac corp comun), având aproximativ 45 de centimetri pătraţi şi înfățișând-o pe Maica Domnului întoarsă spre partea dreaptă, ținându-l în brațele ei pe Pruncul Hristos. Cu mâna ei stângă, Maica Domnului ţine mâna Mântuitorului pe pieptul ei, iar în mâna dreaptă a Pruncului se află Sfânta Evanghelie. În colţuri sunt zugrăviți Heruvimi şi Serafimi. Ce îl uimește instant pe orice închinător care ajunge la Mega Spileo este, de fapt, culoarea neagră a Icoanei, datorată fumului din incendiile prin care a trecut.

Descoperirea păstoriței Eufrosina

Asemenea cuiburilor așezate pe vârfuri de munte, Mănăstirea Mega Spileo este, în realitate, un cuib de duhovnicie. Un loc ce poartă cu sine, între altele, istorisirea uimitoare a descoperirii acestei Icoane a Maicii Domnului, numită „Megaliospiliotissa”, adică cea din „Marea Peşteră”. Tradiția locului spune că, într-o zi, o păstoriță pe nume Eufrosina de loc din satul Galata (astăzi Zachlarou), Peloponez, păştea turma tatălui ei pe lângă o stâncă înaltă. Pentru că de două sau trei ori văzuse cum una dintre capre urca la gura unei peşteri săpată adânc în stâncă şi se întorcea cu botul plin de apă și bănuind că acolo se afla un izvor cu apă rece, a urcat să se uite. După ce şi-a făcut drum prin tufișurile dese, Eufrosina a ajuns la gura peșterii și, de nicăieri, a auzit un glas care-o striga pe nume. Privind în jur, a văzut o Icoană a Maicii Domnului în partea de sus a peretelui peşterii, şi din Icoană a auzit un glas care-i spunea să aştepte sosirea monahilor Simeon şi Teodor. Într-adevăr, la scurtă vreme, doi fraţi din Tesalonic, ambii călugări, au ajuns aproape de gura peșterii și au rugat-o pe Eufrosina să le arate unde se află Icoana. Povestindu-le ea cum a descoperit Icoana Maicii Domnului și arătându-le locul, monahii au luat Icoana din peșteră au coborât-o cu evlavie, au scos-o afară şi s-au întors să cureţe peştera. După ce au aprins focul ca să ardă tufărişul şi mizeriile, au aşteptat afară să se stingă flăcările. Intrând înapoi, au găsit o masă unde, potrivit tradiţiei mănăstirii, Sfântul Apostol și Evanghelist Luca slujea Liturghia şi scria Sfânta Evanghelie. Mai târziu, cei doi monahi au lărgit peştera şi au ridicat acolo un mic paraclis, în anul 362, şi câteva chilii în jurul lui. Eufrosina, la rândul ei, şi-a ridicat lângă peşteră o chilie mică şi a vieţuit în acel loc, asemenea unei pustnice, până când și-a dat sufletul în mâinile Domnului.

Vestea despre aflarea minunată a Icoanei s-a răspândit repede în tot Peloponezul şi, astfel, mulţi credincioşi au venit să se închine Icoanei prin care Bunul Dumnezeu săvârşea multe minuni. Minuni care se întâmplă, de altfel, până în zilele noastre, după cum citim în Acatistul închinat Sfintei Icoane: „Multe și slăvite minuni dai celor ce se închină Icoanei, mult iubită Maică, fiindcă cei ce te strigă sunt copii tăi, iar tu niciodată nu lași nemiluite sufletele ce te au ca Mamă”. Trecând prin mai multe incendii violente, consolidări și reconstrucții, mănăstirea a suferit cea mai mare „dramă” în ultima lună a anului 1943, când trupele germane au asediat locul și l-au transformat dintr-o oază de liniște într-un loc sângeros, la propriu. Atunci, 22 de monahi alături de alți vieţuitori ai mănăstirii au fost omorâți, iar trupurile lor au fost aruncate pur și simplu în gol, de pe stânci. Astăzi, închinătorii care ajung la Mega Spileo, găsesc mănăstirea la aceeași altitudine impresionantă de peste 1000 de metri, alături de clădirile ei, construite pe 8 nivele. Biserica mănăstirii păstrează, de asemenea, mai multe fragmente și părticele de Sfinte Moaște, câteva fresce aparte, o podea impresionantă din mozaic şi o impunătoare uşă de bronz, strajă și povestitoare de veacuri a istoriei acestui loc.

Așadar, în această zi de la final de august Sfânta Eufrosina ne învață o lecție de care ar trebui să ținem cu toții cont: dacă între stânci pline de rugi, arbuști spinoși și felurite buruieni a fost descoperită în chip minunat această Icoană a Maicii Domnului, înseamnă că și noi ar trebui să vedem binele și frumosul în această lume împresurată de ispite și, mai ales, în oamenii din jurul nostru, căci până la urmă, fiecare om poartă în el chipul Fiului lui Dumnezeu. Iar Icoana este, de fapt, chip al omului îndumnezeit, al omului care a ajuns la asemănarea cu Dumnezeu. O stare la care ar trebui să ajungem cu toții…

Sursa: http://blog.bizanticons.ro.

Previous Post

Ce semnifică literele grecești din aureola Mântuitorului?

Next Post

Apostolul zilei (II Corinteni 6, 11-16)

Related Posts
Total
1
Share