Pentru toate păcatele există iertare

Am citit și despre un alt pustnic, care a căzut în două păcate de moarte. Desigur, a deznădăjduit. A vrut să plece în lume, din multa deznădăjduire, dar Dumnezeu nu l-a lăsat, ci l-a povățuit la o mănăstire, ca să înnopteze. Acolo a descoperit egumenului starea sufletească a monahului. Egumenul s-a apropiat de el, l-a ajutat duhovnicește ca să se pocăiască așa cum trebuie, iar apoi monahul a revenit la starea lui duhovnicească de mai înainte și a ajuns chiar la sfințenie. Prin urmare, chiar și în aceste păcate de moarte, mâna lui Dumnezeu și Pronia Sa îl urmează pe om.

Dar satana, ca un mare meșter, începe să sfătuiască rău sufletul: „Nu mai există pentru tine mântuire, s-a terminat! Nu mai nădăjdui nimic după aceaste păcate”. Și astfel se străduiește să împiedice mila și ajutorul lui Dumnezeu, ca să nu o primească omul și astfel să fie ajutat. De aceea, când vedeți deznădejde, să știți că acolo este mâna satanei și de aceea trebuie să o îndepărtăm și să spunem: „Orice aș fi, sunt al lui Dumnezeu”. Chiar și într-o stare mai rea să ajung, nu voi lăsa nădejdea mea în Dumnezeu. Ca să nădăjduiesc este bine. Ca să deznădăjduiesc este de fapt lucru diavolesc”. Prin urmare, este folositor pentru noi să nădăjduim mereu în mila lui Dumnezeu.

Creștinismul este plin de pilde de oameni păcătoși, foarte întinați, care prin pocăință au intrat în Rai. De ce așadar, să deznădăjduiască creștinul, de ce să-și piardă curajul, de ce să se descurajeze și să se afunde în adâncul deznădejdii pentru păcatele sale? De ce să-L coboare pe Dumnezeu atât de jos și să-l socotească un Nero sau Dioclețian? Cine deznădăjduiește, Îl înjosește și-L nedreptățește mult pe Dumnezeu. Descurajarea și toate cele care îl deznădăjduiesc pe om, provin numai din influență și înșelare demonică.

„Vameșii și desfrânații vor intra înaintea voastră în Împărăția lui Dumnezeu”[1]. Aceasta a spus-o Hristos cărturarilor și fariseilor, care se lăudau că păzesc Legea. Pe vameși îi socoteau nedrepți și nemernici, fiindcă furau. Și cu toate acestea, vameșul s-a întors de la Templu îndreptat de Dumnezeu pentru smerită rugăciunea sa, pe când fariseul osândit pentru trufia sa.

Ce a spus Hristos Apostolului Petru când a întrebat dacă trebuie să ierte de șapte ori? „Ce spui, Petre? Numai de șapte ori? Nu, ci de șaptezeci de ori câte șapte. Și spun Părinții că dacă omul poate să ierte de șaptezeci de ori câte șapte pe aproapele său, cu atât mai mult iartă Nesfârșitul Dumnezeu pe păcătos. Ajunge să se pocăiască.

Oricâte păcate am avea – și primul sunt eu, care am cel mai multe păcate – nu trebuie deloc să deznădăjduim. Pentru toate păcatele există iertare. Pentru toate problemele există soluții.

Cineva care a făcut ucidere, s-a simțit vinovat și s-a ascuns, fiindcă hainele sale erau pline de sânge. Merge însă un alt drept și îi spune:

– Omule, dă-mi mie veșmântul tău, ca să-l port.

– Dar de ce?

– Dă-mi veșmântul tău însângerat ca să-l port, iar eu mă voi preda justiției.

Ia veșmântul și-l poartă el, iar justiția îl prinde ca vinovat și îl spânzură. Cel vinovat scapă, iar cel nevinovat se predă, se jertfește pentru celălalt din dragoste. Aceasta a făcut Hristos.

Noi eram cei vinovați și a luat vinovăția noastră și a purtat-o. A înapoiat dreptatea Dumnezeieștii Dreptăți, dându-Se pe Sine ca preț de răscumpărare. S-a dat pe Sine izbăvire pentru mulți, adică pentru multe greșeli și a răscumpărat vinovăția noastră. A plătit datoria noastră, astfel încât noi să putem dobândi libertatea noastră în Ierusalimul cel de Sus.

Calea spre Ierusalimul cel de Sus era închisă. Numai către jos mergeau cu toții, chiar și Sfinții. Cinstitului Înaintemergător, ultimul sfânt al Vechiului Testament, acest binecuvântat pustnic, care a propovăduit pocăința înainte de Hristos, i s-a tăiat capul și a coborât la iad înainte de Hristos, ca să propovăduiască celor ferecați acolo mesajul mântuirii; și anume că Dumnezeu Se află pe pământ cu chip de om și că Se va pogorî și în iad, ca să aducă marea lor izbăvire din legăturile iadului. Le-a dat nădejdea mântuirii și le-a spus:

– Știți că pe pământ a venit Dumnezeu și a luat trup și oase. Și ca să ne slobozească din legăturile iadului, Se va răstigni și va veni aici jos, fiindcă Dumnezeu este dragoste, milostenie și milostivire.

A găsit pe Adam și Eva și le-a spus:

– Strămoșii noștri, de vreme ce noi toți ne-am născut din voi, știți ce se întâmplă? Dumnezeu Care v-a creat, a luat trup omenesc, S-a făcut om, S-a pogorât pe pământ, lucrează mântuirea noastră și va veni și aici jos ca să ne izbăvească. Nu deznădăjduiți! Peste puțin va veni.

Spune și Eva:

– Care mântuire? A noastră? Poate cineva să ne scoată de aici? Eu am făcut neascultarea, eu am adus nefericirea în lume și din trupul meu va lua Dumnezeu trup și va deveni om pe pământ?

– Da, Dumnezeu poate să devină om! Toate sunt cu putință la Dumnezeu și nimic nu-I este cu neputință. Eu L-am văzut, eu L-am botezat în Iordan. Cu mâna mea cea dreaptă am aruncat apă peste El. Am văzut și Duhul Sfânt Care S-a pogorât și am auzit glasul lui Dumnezeu Tatăl din Cer, Care a spus: „Acesta este Fiul meu cel iubit… de El să ascultați”. Duhul Sfânt ne-a arătat Sfânta Treime, Dumnezeirea cea Una.

[1] Matei 21, 31.

Fragment din cartea Arta mântuirii, ce a apărut la Editura Evanghelismos.