Pot vaccinurile pe bază de ARN-mesager să provoace modificări genetice?

Terapia genică pe bază de ARN-mesager, folosită în principalele vaccinuri anti-COVID aflate pe piață, a ridicat numeroase semne de întrebare legate, printre altele, de posibilitatea modificării ADN-ului uman. Absolut toate informațiile și ghidurile1 oficiale de vaccinare ne dau asigurări că acest lucru nu se va întâmpla sub nici o formă, deoarece, susţin ele, „ARN-ul-mesager nu intră în nucleul celulei (acolo unde se află ADN-ul) și are structura și compoziția chimică diferită de ADN. Prin urmare, ARNm nu poate fi încorporat în genomul uman”. În ce măsură se justifică însă acest entuziasm și asigurările autorităților în privința terapiei genice aplicată prin intermediul vaccinului? (V.G.)

Într-un interviu2 acordat recent canalului de televiziune cipriot „Sigma”, Prof. Ioannis Ioannidis, cunoscutul epidemiolog de la Universitatea din Standford, își exprima elegant îndoiala față de procentele uriașe de siguranță, de peste 90%, pe care se presupune că le au vaccinurile anti-COVID-19. Iar acesta este numai unul dintre oamenii de ştiinţă care ridică semne de întrebare privind aceste vaccinuri.

Trecând în revistă istoria terapiei genice, vom constata că, începând cu primul deceniu al secolului nostru, s-au dezvoltat tot mai mult cercetările privind așa-zisele elemente mobile ale genomului, cunoscute şi sub denumirea de Junk ADN sau elemente transpozabile. La mamifere, ele constituie aproximativ 45 % din întregul genom. Aceste elemente sunt considerate astăzi un fel de arhitecţi ai genomului, în sensul că, prin mecanismul de „copy-paste” şi prin transpunerea replicativă, reuşesc să-şi modifice poziţia în cromozom, şi chiar să introducă noi fragmente de ADN în genom3.

La om, elementele transpozabile active sunt retroelementele: elemente transpozabile ARN numite „LINE-1” (Long Interspersed Nuclear Elements, „elemente nucleare intercalate lungi”) sau „L1”. Deşi constituie aproximativ 17% din genomul uman, ele exercită un rol esenţial în remodelarea genomului, în procesele epigenetice, dar şi în apariţia cancerului4, 5, 6, a bolilor autoimune7 şi a altor afecţiuni, precum schizofrenia. De pildă, în apariţia cancerului hepatic de sorginte virală, factorul LINE-1 joacă un rol determinant8.

O observaţie importantă este aceea că proteinele codificate de LINE-1 – ORF1 şi ORF29 – sunt supra-exprimate în mai multe cancere10, 11, în boli precum autismul12 şi schizofrenia, dar şi la persoanele expuse mai mult stresului oxidativ. Există, desigur şi mecanisme de control al LINE-1, care împiedică, la majoritatea oamenilor, mutaţiile cancerigene13, 1415. Dar există deopotrivă şi mecanisme ‒ cum sunt intoxicaţiile cu metale grele sau cu xenobiotice ‒ care induc o activitate patologică a acestor elemente transpozabile16.

Impactul genetic al virusului SARS CoV-2

În privinţa infectării cu SARS CoV-2, lucrurile sunt destul de clare. Un studiu publicat la sfârşitul anului trecut demonstra faptul că materialul genetic al virusului poate ajunge să fie inserat în ADN-ul uman, chiar şi în lipsa enzimei revers transcriptaza, care, în general, face posibilă transcrierea în ADN-ul uman a ARN-ului viral17.

„Eroul” mutaţiilor genetice pe care le poate produce virusul SARS CoV-2 nu este altul decât LINE-1, adică unitatea genetică de comandă a modificărilor genomice. Se pare că însuşi virusul poate creşte activitatea acestui element transpozabil, demonstrează studiul, favorizând astfel transcrierea ARN-ului viral şi pătrunderea în nucleu, unde are cale liberă adiţionării la ADN-ul uman. Aceasta ar explica, potrivit cercetătorilor, faptul că, la distanţă destul de mare de o infecţie şi chiar de o vindecare a bolii, ARN-ul virusului mai poate fi depistat, deşi infecţii nu au mai existat între timp.

Din nefericire, după cum se va putea constata, pe căile unor mecanisme celulare asemănătoare, şi ARN-ul vaccinului anti-COVID poate ajunge în genom. În principiu, publicul larg şi chiar personalul medical ştiu prea puţin despre evoluţia terapiei genice în ultimele decenii, fapt care face ca lucrurile să pară foarte confuze atunci când se vorbeşte despre posibilitatea ca un ARN injectat în corpul uman să producă o mutaţie genetică. În esenţă însă, în cele mai multe cazuri, terapia genică chiar asta urmăreşte: inserţia unei noi gene în genom, fiind o preocupare mai veche a cercetătorilor ce doresc vindecarea diferitelor boli prin intermediul acestei metode. Există deja o întreagă literatură pe această temă, demersurile debutând încă din anii ʼ90, când se anticipa chiar folosirea unor virusuri sintetice şi a unor produşi lipidici, lipozomali, ca vehicule pentru penetrarea celulei ‒ aşadar, nimic extraordinar în vaccinul actual, după 25 de ani de cercetări în această direcţie18.

De asemenea, folosirea ARN-ului în acest scop este cât se poate de cunoscută în mediile de specialitate19, 20. De pildă, se vorbeşte mult despre faptul că un retrovirus, precum HIV-ul, se poate insera în ADN-ul celulei-gazdă, însă se are mai puţin în vedere că şi un virus ARN poate face acelaşi lucru21, 22. Metoda presupunea, într-o primă fază, folosirea ca vehicule pentru penetrarea nucleului şi inserarea în cromozom a sistemelor „Sleeping Beauty” şi „piggyBac”23, care sunt vectori hibrizi de transfer de gene, utilizați în terapiile genice.

La începutul anului 2010 însă, se experimenta deja integrarea în genom a materialului genetic al unui adenovirus, cu ajutorul vectorului retrotranspozabil LINE-1. Aceasta, pentru că se ştia deja că acest element genetic poate sluji ca vehicul pentru transportul unui ARN străin în nucleu, în propriul genom24. Experimentul reuşeşte25. Vaccinul anti-COVID Astra Zeneca, de pildă, foloseşte chiar un adenovirus pentru a transmite informaţia genetică necesară generării anticorpilor la proteina spike.

Pe de altă parte, în esenţă, discuţia privind posibilitatea apariţiei unor mutaţii genetice se rezumă la afirmarea faptului că degradarea ARNm-ului se produce imediat după ce a fost citit de ribozomi. Potrivit literaturii de specialitate însă, există mecanisme care reglează timpul de citire și degradare a ARN-ului26. Dar, în studiile de până în anul 2019, mecanismul de degradare ‒ adică ce anume determină degradarea ARN-ului și ce o blochează ‒ nu era încă deplin înțeles27. Pe site-ul fundaţiei GAVI a lui Bill Gates se afirmă că acest timp este de 72 de ore, dar, practic, nu ştie nimeni răspunsul la această necunoscută28. Afirmaţia rămâne astfel la nivelul unui optimism nejustificat sau neverificat ştiinţific.

Aşadar, pentru a face improbabilă mutaţia genetică produsă de mARN-ul introdus în corpul uman prin vaccinare, ar trebui să fie îndeplinite cel puţin două condiţii:

1. Timpul de viaţă al acestui mARN să fie suficient de scurt pentru a se reduce la maxim probabilitatea copierii sale către de proteinele ORF1 şi ORF2, exprimate de LINE-1.

2. Activitatea elementului retrotranspozabil LINE-1 să fie scăzută, ceea ce iarăşi ar reduce mult probabilitatea acestei copieri a mARN-ului proteinei skipe. În nici unul dintre cazuri însă, indiferent de condiţii, această probabilitate nu poate fi zero, aceasta fiind o observaţie extrem de important de reţinut.

Aşadar, în caz contrar, adică în condiţiile în care mARN-ul proteinei spike ar rezista mai mult până la dizolvare, iar activitatea lui LINE-1 ar fi crescută, ar putea fi foarte mare probabilitatea – căci despre probabilitate este vorba – ca acest ARN să pătrundă în nucleu pentru a se adiţiona ADN-ului nostru.

Cauze ale vulnerabilității genetice

Având în vedere aceste lucruri, ce ar putea să împiedice inserţia mARN-ului injectat prin vaccin în ADN-ul uman? Care este probabilitatea copierii mARN-ului străin în genom, prin transformarea lui într-o secvenţă ADN, cu ajutorul elementului transpozabil LINE-1? Răspunsul este dat de gradul de activare a acestui element, care, la rândul lui, depinde de stresul oxidativ29, de infecţii, intoxicaţii30 şi de alţi factori de activare a acestui element mobil. Aşadar, dacă infecţia cu ARN-ul străin, produsă prin intermediul vaccinului sau al unei infecţii cu un virus ARN, are loc în perioada în care elementul retrotranspozabil LINE-1 este activat, probabilitatea ca acesta să fie copiat şi introdus în genom pentru a fi adiţionat propriului nostru ADN devine foarte mare. Aceasta, mai ales în condiţiile în care însuşi mARN-ul respectiv este capabil să rămână mai mult în citoplasmă până va fi distrus.

Care va fi efectul pătrunderii ARN-ului străin în materialul nostru genetic? Desigur, consecinţele nu pot fi ușor anticipate. Dar, de pildă, în cazul vaccinurilor anti-COVID pe bază de mesager ARN, producerea ulterioară de proteină spike va conduce, cel mai probabil, la o boală autoimună, atâta timp cât anticorpii neutralizanți anti-proteina spike deja s-au produs prin infecţia iniţială.

Esenţial rămâne însă faptul că noul vaccin anti-proteina spike inaugurează, la scară largă, o nouă epocă a terapiilor bazate pe inginerii genetice, care vor determina alterarea materialului genetic uman. Cum ne putem apăra?

Dr. Bioetician Virgiliu Gheorghe


1 http://www.ms.ro/wp-content/uploads/2021/01/Brosura-medici-vaccinarea-covid-MS-1.pdf

2 https://www.youtube.com/watch?v=2ixvLW_S2NU&feature=youtu.be

3 Kozeretska, I. A., S. V. Demydov, and L. I. Ostapchenko. “Mobile genetic elements and cancer. From mutations to gene therapy.” Experimental oncology (2011).

4 Xiao-Jie, Lu, et al. “LINE-1 in cancer: multifaceted functions and potential clinical implications.” Genetics in Medicine 18.5 (2016): 431-439.

5 Kemp, Jacqueline R., and Michelle S. Longworth. “Crossing the LINE toward genomic instability: LINE-1 retrotransposition in cancer.” Frontiers in chemistry 3 (2015): 68.

6 Sciamanna, Ilaria, Chiara De Luca, and Corrado Spadafora. “The reverse transcriptase encoded by LINE-1 retrotransposons in the genesis, progression, and therapy of cancer.” Frontiers in chemistry 4 (2016): 6.

7 Crow, Mary K. “Long interspersed nuclear elements (LINE-1): potential triggers of systemic autoimmune disease.” Autoimmunity 43.1 (2010): 7-16.

8 Honda, Tomoyuki. “Links between human LINE-1 retrotransposons and hepatitis virus-related hepatocellular carcinoma.” Frontiers in chemistry 4 (2016): 21.

9 ORF, Open Reading Frame (cadrul de citire deschis), este termenul folosit pentru o secvență de nucleotide care, atunci când e decodificată și transformată în secvența de aminoacizi, nu conține codoni „Stop”. Sunt implicate în diferite tipuri de mutații genetice.

10 McKerrow, Wilson, et al. “Human transposon insertion profiling by sequencing (TIPseq) to map LINE-1 insertions in single cells.” Philosophical Transactions of the Royal Society B 375.1795 (2020): 20190335.

11 Tufarelli, Cristina, and Richard M. Badge. “Retrotransposon-Driven Transcription and Cancer.” Human Retrotransposons in Health and Disease. Springer, Cham, 2017. 259-273.

12 Shpyleva, Svitlana, et al. “Overexpression of LINE-1 retrotransposons in autism brain.” Molecular neurobiology 55.2 (2018): 1740-1749.cancer

13 Ariumi, Yasuo. “Guardian of the human genome: host defense mechanisms against LINE-1 retrotransposition.” Frontiers in chemistry 4 (2016): 28.

14 Tiwari, Bhavana, et al. “p53 directly represses human LINE1 transposons.” Genes & development 34.21-22 (2020): 1439-1451.

15 Muñoz-Lopez, Martin, et al. “Study of transposable elements and their genomic impact.” Transposons and Retrotransposons (2016): 1-19.

16 Hancks, Dustin C., and Haig H. Kazazian Jr. “Active human retrotransposons: variation and disease.” Current opinion in genetics & development 22.3 (2012): 191-203.

17 Zhang, Liguo, et al. “SARS-CoV-2 RNA reverse-transcribed and integrated into the human genome.” bioRxiv (2020).

18 Hodgson, C. P., et al. “Biosynthetic retrovectoring systems for gene therapy.” Journal of molecular medicine 75.4 (1997): 249-258.

19 Di Matteo, Mario, et al. “Recent developments in transposon-mediated gene therapy.” Expert opinion on biological therapy 12.7 (2012): 841-858.

20 Tipanee, Jaitip, et al. “Preclinical and clinical advances in transposon-based gene therapy.” Bioscience reports 37.6 (2017).

21 Shimizu, Akira, et al. “Characterisation of cytoplasmic DNA complementary to non-retroviral RNA viruses in human cells.” Scientific reports 4.1 (2014): 1-9.

22 Geuking, Markus B., et al. “Recombination of retrotransposon and exogenous RNA virus results in nonretroviral cDNA integration.” Science 323.5912 (2009): 393-396.

23 Vargas, José Eduardo, et al. “Retroviral vectors and transposons for stable gene therapy: advances, current challenges and perspectives.” Journal of translational medicine 14.1 (2016): 1-15.

24 Hancks, Dustin C., and Haig H. Kazazian Jr. “Active human retrotransposons: variation and disease.” Current opinion in genetics & development 22.3 (2012): 191-203.

25 Soifer, Harris, et al. “Stable integration of transgenes delivered by a retrotransposon–adenovirus hybrid vector.” Human gene therapy 12.11 (2001): 1417-1428.

26 https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC2241649/

27 Karousis, Evangelos D., and Oliver Mühlemann. “Nonsense-mediated mRNA decay begins where translation ends.” Cold Spring Harbor Perspectives in Biology 11.2 (2019): a032862.

28 https://www.gavi.org/vaccineswork/will-mrna-vaccine-alter-my-dna

29 Patchsung M, Boonla C, Amnattrakul P, Dissayabutra T, Mutirangura A, Tosukhowong P. Long interspersed nuclear element-1 hypomethylation and oxidative stress: correlation and bladder cancer diagnostic potential. PLoS One 2012; 7: e37009.

30 Stribinskis, Vilius, and Kenneth S. Ramos. “Activation of human long interspersed nuclear element 1 retrotransposition by benzo (a) pyrene, an ubiquitous environmental carcinogen.” Cancer research 66.5 (2006): 2616-2620.

Sursa: http://www.familiaortodoxa.ro

Total
64
Shares
Previous Post

Părintele Calistrat – dezbatere despre situația actuală din România

Next Post

Au făcut altă evanghelie

Related Posts