Tânărul monah N. trăia sub oblăduirea Starețului. Toți monahii trebuie să aibă dăruire și încredere desăvârșită în starețul lor. Și într-adevăr, toți monahii din mănăstire aveau această încredere în Părintele Iacov, Starețul lor. Puțină mângâiere întărește întotdeauna chiar și pe cel mai desăvârșit. Dar iată că monahul N. s-a învrednicit să o aibă din belșug timp de trei zile fără întrerupere.
Era într-o Duminică după-amiază, în data de 17 iunie 1990 și trebuia să aranjeze magazia de alimente. În timp ce lucra acolo, Starețul a intrat pe neașteptate. Părintele N. i-a făcut metanie și a luat binecuvântare de la el, dar în aceeași clipă în toată magazia s-a făcut simțită o mireasmă nespusă. Monahul uimit se întoarse să vadă de unde vine dar între timp Starețul dispăruse. Era pentru prima dată când monahul acela trăia o astfel de stare și de aceea mintea i s-a umplut de semne de întrebare.
În seara aceleiași zile a mers la trapeză și Starețul. La un moment dat monahul N. a fost inundat din nou de o bună mireasmă, care devenea din ce în ce mai puternică. Atunci a întrebat:
– Părinților, simțiți cumva o bună mireasmă?
Toți l-au privit cu uimire și i-au răspuns “nu”. Și fără să-și dea seama, i-a aruncat Starețului o privire întrebătoare, iar acela și-a plecat capul ca un vinovat.
În ziua următoare, adică luni, au citit, precum făceau de obicei, pavecernița în chilia Starețului. La sfârșit a făcut metanie și părintele N. pentru a lua binecuvântare, dar din mâna Starețului a ieșit iarăși o mireasmă puternică. Atunci i-a întrebat și pe ceilalți dacă au simțit și ei acea mireasmă, dar aceia i-au răspuns că “nu”.
La această a treia izvorâre de mireasmă monahul N. s-a înfricoșat. Se gândea să-l întrebe pe Stareț, căci se temea ca nu cumva să fie lucrarea satanei, dar nu știa cum s-o facă. A doua zi, marți, a cerut voie Starețului să-i spele o mică bucată de mușama, pe care acela își punea picioarele sale învinețite pentru frecție sau pentru ca să i le examineze medicul. Mușamaua însă era curată și Starețul nu i-a dat voie. Dar monahul a insistat și Starețul a cedat. Atunci părintele N. a luat-o și s-a dus la cișmea ca să o spele. Și în timp ce mergea cugeta cu umilință că pe acea mușama stau “picioarele cele îndurerate și chinuite ale Sfântului meu Stareț”. Dar nu a apucat să-și termine gândul și să ajungă la cișmea, că iarăși a simțit o mireasmă puternică, care îl izbea în față ca un vânt puternic de iarnă. Lucrul acesta l-a răscolit atât de mult, încât era gata să izbucnească în plâns. S-a întors repede la chilia Starețului și i-a explicat ce a simțit trei zile la rând:
– Este de la Dumnezeu, Părinte Stareț? Părinte Stareț, ești sfânt!…
Nu a apucat să termine, deoarece l-a oprit Starețul și i-a spus cu multă seriozitate, plecându-și privirea în jos:
– Fiul meu, noi ne vom face cruce… Și ce va spune Dumnezeu, fiul meu.
Extras din cartea Fericitul Iacov Tsalikis – Editura Evanghelismos.
Puteți citi și:
