23. Dar rugaciunea cantata are vreun pret?
Rugaciunea cantata este o foarte puternica rugaciune rostita cu glas tare. Cand suntem adanc miscati, dam glas simtirii prin cantare; deci cantecul religios este o rugaciune minunata. El ajuta mintea sa zboare la Dumnezeu; de aceea Sfantul Apostol Pavel indeamna pe coloseni sa se deprinda si sa se intelepteasca cu psalmi, laude si cantari duhovnicesti: “… Cantati in inimile voastre lui Dumnezeu, multumindu-I in psalmi, in laude si in cantari duhovnicesti” (Col. 3, 16). Rugaciunea cantata a fost cultivata de imparatul David (+1015 i.d.Hr.), de Mantuitorul cu Apostolii (Matei 26, 30; Marcu 14, 26), de Sfantul Ioan Gura de Aur (+ 407), de Sfantul Ambrozie al Mediolanului (+397), de Sfantul Nichita din Remesiana (+c. 420) si de alti Sfinti Parinti si mari Dascali ai Bisericii.
24. De cate feluri este rugaciunea, dupa cuprinsul ei?
Dupa cuprins, rugaciunea, este de trei feluri: 1. Rugaciunea care are ca scop sa laude pe Dumnezeu; 2. sa-I multumeasca si 3. sa-I ceara tot ceea ce este dupa voia Sa: “Pre Tine te laudam; pre Tine Te binecuvantam; Tie iti multumim, Doamne, si ne rugam Tie, Dumnezeul nostru”.
1. Rugaciunea de lauda este aceea prin care binecuvantam, laudand pe Domnul si Dumnezeul nostru dupa marirea Lui cea nemasurata; si pentru vesnica Lui slava, dupa cum zice Psalmistul: “In toate zilele bine Te voi cuvanta si voi lauda numele Tau in veac si in veacul veacului. Mare este Domnul si laudat foarte si maretia Lui nu are sfarsit” (Ps. 144, 2). Calatorul prin tari straine se minuneaza si lauda locurile frumoase pe care le intalneste in cale, dar ce departe este frumusetea lumii vazute de stralucirea lui Dumnezeu! Ingerii, privind nemijlocit nesfarsita Lui slava, il lauda si il binecuvanteaza cantand: “Sfant, Sfant, Sfant!” (Isaia 6, 3), asa precum au cantat laude Mantuitorului – Prunc, de curand nascut in Betleem (Luca 2, 14). Ingerii privesc la Dumnezeu “fata catre fata”, cuprinsi de uimire, iar rugaciunile lor se prefac intr-o neincetata cantare de lauda. A canta laude lui Dumnezeu este indeletnicirea locuitorilor cerului (Apoc. 4, 8-11); dar si noi pe pamant, cunoscand slava lui Dumnezeu, din cele zidite si din Descoperire, suntem datori mai intai sa laudam pe Dumnezeu in rugaciunile noastre. Drept aceea, Biserica lauda necontenit pe Dumnezeu. Cantarile ei: Trisaghionul…, Sfant, Sfant, Sfant Domnul Savaot…, Doxologiile mare si mica, Pre Tine Te laudam…, precum si feluritele Doxologii slujite in diferite imprejurari sunt pline de laude aduse lui Dumnezeu. Tot cantare de lauda este si cantarea Maicii Domnului: “Mareste suflete al meu pre Domnul…” (Luca 1, 46).
2. Rugaciunea de multumire este aceea prin care aratam ca ne aducem aminte cu multumire si cu dragoste de toate binefacerile primite de la Dumnezeu. Ca Dumnezeu ne cere sa-I fim multumitori pentru toate bunatatile se vede din aceste cuvinte ale Sfantului Apostol Pavel: “Rugati-va neincetat. Dati multumire pentru toate, caci aceasta este voia lui Dumnezeu, intru Hristos Iisus pentru voi” (I Tes. 5, 17-18). Rugaciunea lui Noe, la iesirea din corabie, a fost de multumire (Fac. 8, 19); de asemenea si a vechiului Israil, la iesirea din Egipt (les. 15,1-21). Dumnezeu insa de multe ori face sa inceteze bunatatile Sale, pentru cei ce nu stiu sa le pretuiasca si nu-I multumesc niciodata. Din pricina aceasta, in loc de bunatati, vin asupra noastra necazuri.
3. Rugaciunea de cerere este aceea prin care cerem de la Dumnezeu tot ce ne trebuie pentru viata noastra, sau aceea prin care il rugam: “sa ierte pacatele noastre, asa incat sa ne izbaveasca si de pedeapsa si sa reverse asupra noastra si harul Lui cel sfant asupra sufletului si asupra trupului”318. Dumnezeu voieste sa-I cerem tot ce ne trebuie; caci fara de rugaminte El nu da nimic (Iacov 4, 2). Dumnezeu vrea sa-L rugam cu staruinta; vrea nu numai sa-L rugam, ci chiar sa-L silim, spune Sfantul Grigorie Dialogul. Negresit, Dumnezeu stie toate nevoile noastre (Matei 6, 32) si ar putea sa ni le implineasca fara cerere din partea noastra; dar El voieste sa-L rugam, ca nu cumva sa socotim bunatatile Sale ca pe niste lucruri cu care El ne-ar fi dator; ci ca pe niste binefaceri, pentru care sa-I fim multumitori din inima, cu umilinta si dragoste. Rugaciunea Mantuitorului din gradina Ghetsimani si de pe cruce; a Sfantului Arhidiacon si Mucenic Stefan, in clipa in care era ucis cu pietre (Fapte 7, 59); a crestinilor care se rugau pentru eliberarea Sfantului Apostol Petru din temnita (Fapte 12, 5), a Sfintilor Apostoli in corabia invaluita de furtuna (Matei 8, 25) si altele sunt rugaciuni pilduitoare de cerere.
Pe langa cele de mai sus, rugaciunea imparatului David: “Miluieste-ma, Dumnezeule…” (Ps. 50) este rugaciunea pentru iertarea de pacate, este rugaciunea de indurarea lui Dumnezeu si de pocainta. Acest psalm se rosteste si la slujba Marturisirii.
25. Care sunt foloasele rugaciunii?
Prin rugaciune se poate dobandi de la Dumnezeu orice dar Dumnezeu insa nu implineste totdeauna si numaidecat rugaciunile noastre.
Fericitul Augustin ne spune ca rugaciunea este “cheia vistieriei darurilor dumnezeiesti”, incat de la Dumnezeu poti dobandi orice lucru bun prin rugaciune. insusi Mantuitorul fagaduieste acest lucru, cand zice: “si toate cate veti cere, rugandu-va cu credinta, veti primi” (Matei 21, 22). Si iarasi: “Cereti si se va da voua” (Matei 7, 7). Asadar, cand ne aflam in stramtorare, sa alergam la sprijinul lui Dumnezeu; ca El ne va ajuta, asa cum a ajutat pe Sfintii Apostoli in timpul furtunii (Luca 8, 24). De aceea, cel ce se indaratniceste si nu vrea sa roage pe Dumnezeu, in primejdie, nu are drept sa se planga.
Dumnezeu nu implineste totdeauna si numaidecat rugaciunea noastra. Monica, mama Fericitului Augustin, s-a rugat optsprezece ani la Dumnezeu pentru intoarcerea fiului ei la Hristos. Dumnezeu Se lasa de multe ori rugat, pentru ca rugaciunea noastra sa fie facuta cu tot dinadinsul, dandu-ne prilej sa cinstim dupa cuviinta darurile. Deci, de voim cu adevarat sa ni se implineasca rugaciunea, sa ne rugam cu atat mai mare staruinta si caldura, cu rat Dumnezeu intarzie cu implinirea cererii noastre. Asa facea orbul din Ierihon: cu cat Hristos Se facea ca nu-i ia rugaciunea in seama, cu atat el striga mai tare: “Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma” (Luca 18, 38).
