Un rege și-a vizitat ostașii pe front. După ce i-a încurajat și îmbărbătat, a dat mâna cu fiecare. Apoi a rugat generalul să-l ducă și la infirmerie. Sfârtecați, fără mâini, fără picioare, plin de puroi ori de sânge, secerații de gloanțe abia se mișcau în paturi. A trecut pe la fiecare bolnav în parte, i-a întins mâna și l-a felicitat. Când a finalizat îmbărbătările, Regele s-a-ntors spre general, întrebând: „Mai e cineva pe care nu l-am felicitat?” „Mai este unul, într-o rezervă. E paralizat, e mut, orb și surd. Cu el nu veți putea da mâna!”. Regele a mers la patul soldatului inconștient, i-a luat cearșaful de pe față și l-a sărutat pe frunte!
În fiecare zi, încă de dimineață, Hristos vine să-Și viziteze soldații. Le întinde mâna, îi îmbărbătează, le spune cuvinte frumoase. Șterge lacrima orfanului care strigă după pâine. Sărută bătrânilor ochii care s-au lungit de singurătate. Mângâie obrazul micuțului ce e batjocorit în școală de colegi pentru „vina” de a fi creștin. Pansează rana celui ce nu mai poate de durere. Întinde mâna soției părăsite, abuzate, celei cu ochii vineți. După ce îi salută pe toți mai face ceva: sărută pe frunte toți păcătoșii! Pe cei slabi cu defecte ereditare și talente limitate. Pe căzuți. Pe irecuperabili. Pe ratangii ce dansează cu harul.
Ce rege se mai apleacă să sărute un vagabond, o adulterină, un risipitor al Bisericii? Ce dumnezeu mai iubește rătăciții? Care dintre ei mai îmbrățișează când îl sărută un Iuda? Cine mai iartă păcătoșii înainte ca ei să ceară?
Nu întoarceți spatele Regelui. E plecat chiar acum în vizită. Să ne pregătim să-I întindem chiar acum amândoi obrajii…
