2 Paralipomena 17

19 versete·citire ~2 min

  1. În locul lui a domnit Iosafat, fiul său. Iar Iosafat s’a întărit împotriva lui Israel:
  2. a aşezat câte o oaste în toate cetăţile cele întărite ale lui Iuda şi a rânduit căpetenii în toate cetăţile lui Iuda şi în cetăţile lui Efraim, cele pe care le cucerise Asa, părintele său.
  3. Iar Domnul a fost cu Iosafat, fiindcă acesta a umblat în căile cele dintâi ale lui David, părintele său, şi n’a căutat la idoli,
  4. ci pe Domnul, Dumnezeul părintelui său, L-a căutat, şi întru poruncile tatălui său a umblat, iar nu după faptele lui Israel.
  5. Domnul a întărit regatul în mâna lui; toţi poporenii lui Iuda i-au dat lui Iosafat daruri , iar el a dobândit multă avuţie şi slavă.
  6. Inima i s’a înălţat în calea Domnului; el a desfiinţat capiştile de pe înălţimi şi tufişurile din ţara lui Iuda.
  7. În cel de al treilea an al domniei sale a trimis căpeteniile pe care le avea, pe cele mai viteze, anume pe Benhail, Obadia, Zaharia, Natanael şi Miheia, să înveţe poporul în cetăţile lui Iuda;
  8. şi, împreună cu ei, pe leviţii Şemaia, Netania, Zebadia, Asael, Şemiramot, Ionatan, Adonie, Tobie şi Tob-Adonie; iar dintre preoţi, pe Elişama şi Ioram.
  9. Aceştia au învăţat în Iuda, având cu ei cartea legii Domnului: şi au cutreierat toate cetăţile lui Iuda şi au învăţat poporul.
  10. Şi’n toate regatele dimprejurul lui Iuda intrase frica de Domnul şi nici unul din ele nu a făcut război împotriva lui Iosafat.
  11. Până şi unii dintre Filisteni îi aduceau lui Iosafat daruri şi argint şi plocoane, iar Arabii i-au adus şapte mii şapte sute de berbeci.
  12. Aşa că Iosafat a sporit foarte şi s’a înălţat; şi a zidit în Iudeea sălaşe de locuit şi cetăţi întărite.
  13. Şi multe lucruri a făcut el în Iudeea; iar în Ierusalim avea ostaşi viteji şi puternici.
  14. Iată numărul acestora, după familiile lor dinspre tată: Din Iuda, căpetenii peste mii: Adna, căpetenie, care avea sub el trei sute de mii de viteji puternici;
  15. după el, Iohanan, căpetenie, care avea sub el două sute optzeci de mii;
  16. după acesta, Amasia, fiul lui Zicri, care avea râvnă pentru Domnul: avea sub el două sute de mii de viteji.
  17. Din Veniamin: viteazul ostaş Eliada, care avea sub el două sute de mii de arcaşi şi scutieri;
  18. după acesta Iehozabad, care avea sub el o sută optzeci de mii de viteji războinici.
  19. Aceştia erau slujitorii regelui, în afara celor pe care-i aşezase regele în cetăţile întărite ale lui Iuda.