Matei 17
- Şi după şase zile, Iisus i-a luat pe Petru şi pe Iacob şi pe Ioan, fratele acestuia, şi i-a dus pe un munte înalt , ei între ei. †
- Şi S’a schimbat la faţă înaintea lor; şi a strălucit faţa Lui ca soarele, iar veşmintele I s’au făcut albe ca lumina. †
- Şi iată, Moise şi Ilie li s’au arătat vorbind cu El. †
- Şi răspunzând Petru, I-a zis lui Iisus: „Doamne, bine ne este să fim aici; dacă vrei, voi face aici trei colibe: Ţie una, şi lui Moise una, şi una lui Ilie”. †
- În timp ce el încă vorbea, iată un nor luminos i-a umbrit pe ei; şi iată glas din nor, zicând: „Acesta este Fiul Meu Cel iubit întru Carele am binevoit; de Acesta să ascultaţi!” †
- Şi auzind, ucenicii au căzut cu faţa la pământ şi s’au înspăimântat foarte. †
- Şi Iisus a venit la ei şi, atingându-i, le-a zis: „Ridicaţi-vă şi nu vă temeţi!” †
- Şi ridicându-şi ei ochii, nu au văzut pe nimeni, ci doar pe Iisus. †
- Şi pe când se coborau din munte, Iisus le-a poruncit, zicând: „Vedenia aceasta să n’o spuneţi nimănui până când Fiul Omului va învia din morţi”. †
- Şi ucenicii L-au întrebat, zicând: „Pentru ce dar spun cărturarii că trebuie să vină mai întâi Ilie?” †
- Iar El, răspunzând, a zis: „Ilie, într’adevăr, va veni, şi pe toate le va aşeza din nou la locul lor; †
- Eu însă vă spun vouă că Ilie a şi venit, dar ei nu l-au cunoscut, ci au făcut cu el câte-au vrut; tot aşa va pătimi şi Fiul Omului de la ei”. †
- Atunci au înţeles ucenicii că Iisus le-a vorbit de Ioan Botezătorul. †
- Şi mergând ei spre mulţime, s’a apropiat de El un om căzându-I în genunchi †
- şi zicând: „Doamne, miluieşte pe fiul meu, că este lunatic şi pătimeşte rău, că deseori cade în foc şi deseori în apă; †
- şi l-am adus la ucenicii Tăi şi ei n’au fost în stare să-l vindece”. †
- Iar Iisus, răspunzând, a zis: „O, neam necredincios şi îndărătnic, până când voi fi cu voi? Până când vă voi suferi?… Aduceţi-Mi-l aici!” †
- Şi Iisus l-a certat şi demonul a ieşit din el şi copilul s’a vindecat din ceasul acela. †
- Atunci, apropiindu-se ucenicii de Iisus, L-au întrebat deoparte: „De ce noi n’am fost în stare să-l scoatem?” †
- Iar Iisus le-a răspuns: „Din pricina puţinei voastre credinţe; că adevăr vă grăiesc: Dacă aţi avea credinţă cât un grăunte de muştar, veţi zice muntelui acestuia: Mută-te de aici acolo!, şi se va muta şi nimic nu va fi vouă cu neputinţă. †
- Căci soiul acesta de demoni nu iese decât numai prin rugăciune şi prin post”. †
- Întorcându-se ei din Galileea, Iisus le-a spus: „Fiul Omului va să fie dat în mâinile oamenilor †
- şi-L vor omorî şi a treia zi va învia”. Şi ei foarte s’au întristat. †
- Şi venind ei în Capernaum, s’au apropiat de Petru cei ce strâng dajdia şi i-au zis: „Învăţătorul vostru nu plăteşte dajdia?” †
- „Ba da”, a zis el. Şi intrând El în casă, Iisus i-a luat-o înainte, zicând: „Ce părere ai, Simone?: Regii pământului de la cine iau dajdie sau bir? de la fiii lor, sau de la străini?” †
- El I-a zis: „De la străini”. Iar Iisus i-a zis: „Iată dar că fiii sunt scutiţi.
- Dar ca să nu le fim lor piatră de poticnire, mergi la mare, aruncă undiţa, ia peştele care va ieşi întâi şi, deschizându-i gura, vei găsi un statird. Pe acela luându-l, dă-l lor, pentru Mine şi pentru tine”.
